Actualitate

Sfinții neamului românesc, prăznuiți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Ziua în care sunt pomeniți cei care „s-au săvârșit mucenicește și au mărturisit dreapta credință, făcându-se apărători până la jertfelnicie ai credinței noastre strămoșești, ai neamului și ai țării noastre,...

Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Când Chiriachi avea în jur de 16 ani, împăratul roman Diocleţian a pornit prigoana împotriva creştinilor. Atunci au fost pârâţi atât părinţii, cât şi copila că sunt creştini. Din acest...

„Da! lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Evanghelia Duminicii a II-a după Rusalii

Vestea despre Iisus a trecut dincolo de hotarele Galileei. Mulţi bolnavi, sufleteşte şi trupeşte, veneau din Siria, din Decapole, din Ierusalim, din Pereea, din Iudeea, ca să primească vindecare; doar...

Duminica a II-a dupa Rusalii (a Tuturor Sfinților Români) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Prin canonizările sfinților români, spunea profesorul Teodor M. Popescu, unul dintre mucenicii Bisericii noastre în timpul comunismului, Biserica „aduce Ortodoxiei cununa luminoasă a sfinților ei – ierarhi, monahi, preoți și...

Arta sacră în creație și restaurare

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, organizează, în cadrul proiectului muzeal Centrul Muzeal „Cazinoul...

Sfântul Mitropolit Dosoftei,  ierarhul „luminător al cuvintelor”, pe înțelesul copiilor

O autentică pedagogie a împrietenirii copiilor și tinerilor cu Mântuitorul Hristos, ca și cea a devenirii noastre întru cunoașterea valorilor fundamentale ale neamului nostru românesc, nu poate rămâne străină de...

Sfântul Ștefan, apărătorul creștinătății, prăznuit în necropola sa, Putna, la 520 de ani de la nașterea în cer

Ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, 2 iulie 2024, a fost prilej de aleasă bucurie și trăire duhovnicească în Mănăstirea Putna, cea mai cunoscută ctitorie și necropolă...

Cetatea Dragomirnei și-a omagiat ctitorii mai vechi și mai noi

În seara primei zile a lui Cuptor, în ajunul datei de 2 iulie – zi care aduce aminte de mucenicia lui Miron Vodă Barnovschi la Constantinopol în anul 1633, Mănăstirea...

Balada Mănăstirii Putna

Într-o zi de vară-aleasă Sfântul Ștefan Domnul bun Se urca pe Dealul Crucii Și privind ca un stăpân Țărișoara lui cea dragă Cu brazi ‘nalți de verde crud Vru din...

Hram în prima cetate duhovnicească a Mușatinilor

În prima zi a lunii lui Cuptor, 1 iulie 2024, Mănăstirea Bogdana a îmbrăcat strai de sărbătoare cu prilejul prăznuirii liturgice a Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți. Copii, tineri,...

Emoție și culoare – „Sub ocrotirea Sfântului Ierarh Leontie – învățător și învățăcei”

În după-amiaza zilei de duminică, 30 iunie 2024, numeroasa familie a Așezământului de Copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți a organizat la Muzeul Mănăstirii Bogdana vernisajul expoziției de pictură „Sub...
1 61 62 63 64 65 355