Actualitate

„Învierea din moartea păcatului” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IV-a după Paști

Recunoştinţa slăbănogului, odată ce s-a văzut vindecat, nu l-a lăsat să se ducă la ai săi, cum au făcut-o altădată cei nouă leproşi şi alţii ca ei, ci l-a îndreptat...

Acțiune de împădurire cu participarea elevilor și a silvicultorilor în proximitatea Mănăstirii Piatra Tăieturii – un gest de credință, educație și responsabilitate ecologică

În contextul programului național „Săptămâna Verde”, în data de 08-05-2025 în zona Barnaru Superior, situată în jurisdicția Ocolului Silvic Crucea – Direcția Silvică Suceava, s-a desfășurat o amplă acțiune de...

Hramul Parohiei Straja II: Un pelerinaj de Lumină și Har în cinstea Sfinților

Continuând o frumoasă tradiție, în fiecare an, hramul bisericii parohiale aduce un moment deosebit de închinare și comuniune, prin aducerea spre cinstire a diferitelor odoare sfinte. Această tradiție adâncește emoția...
anunt_concurs

Anunț angajare Profesor Afterschool / Pedagog Școlar

Fundația „Dosoftei Mitropolitul” din cadrul Sectorului Educațional – Teologic al Centrului Eparhial Suceava organizează interviu pentru două posturi de Profesor Afterschool / Pedagog Școlar. Fundația „Dosoftei Mitropolitul”, prin Departamentul Educațional-Cultural,...

7 Mai 1775 – 7 Mai 2025 – 250 de ani de la “răşluirea ” Bucovinei

“Istoria noastră se înalţă cu cât o cunoaştem mai bine” Nicolae Iorga Adevărul axiomatic exprimat de Nicolae Iorga la începutul secolului XX, într-un studiu dedicat mitropolitului Filaret al II -lea,...
comunicat_de_presa

Comunicat de presă

În urma apariției unor materiale de presă care aduc acuzații nefondate la adresa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în legătură cu presupuse presiuni și abuzuri în contextul schimbării...

Proiectul Eparhial „Învierea Domnului în satul românesc” a ajuns la cea de a III-a ediție

Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii Creștine, a Zilei Naționale a Tineretului și în ajunul Duminicii Femeilor Mironosițe, a treia duminică după Sfintele Paști, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul...

Schitul „Sfânta Mare Muceniță Irina” Ciocănești și-a sărbătorit ocrotitorii prin Liturghie arhierească

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou și a Sfintei Mare Mucenițe Irina, luni, 5 mai 2025, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a...

A fost instalată o nouă stareță la Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Moldovița din județul Suceava, una dintre cele mai vechi aşezări monahale din ţara noastră, are, din 4 mai 2025, o nouă îndrumătoare duhovnicească. Monahia Ecaterina Vicleanu a fost hirotesită...
anunt_licitatie

Anunț privind organizarea licitației de cesiune a dreptului de recoltare a fructelor de pădure, ciupercilor și trufelor din flora spontană din fondul forestier proprietate privată a Asociației Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatele Suceava si Rădăuți

Organizatorul licitației: Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești – Str. Zamcei nr. 36, Suceava Tel. 0230520987, Fax 0230520992, e-mail: [email protected] Data și ora organizării licitației: 09.05.2025, ora 09:00 Locul desfașurării licitației: sediul...

Conferința „Flexibilitatea cognitivă – Despre beneficiile smereniei în plan profesional, în cuplu și în familie”

Asociația Preoteselor Sucevene ,,Sfânta Elisabeta”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare, organizează conferința „Flexibilitatea cognitivă – Despre beneficiile smereniei în plan profesional, în cuplu...

Fii purtător de veșnicie în Hristos, prin credință, nădejde și iubire! – ținta adevăratului creștin, reiterată la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

„Apropie-te de Mântuitorul cu mirodeniile iubirii curate, ale pocăinței și ale recunoștinței, și, crezând, Cel Răstignit și Înviat ți Se va descoperi Ție.” a fost îndemnul așezat în inimile celor...
1 24 25 26 27 28 379