Moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava de domnul Alexandru cel Bun și aşezate în Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuţi, prima reşedinţă mitropolitană a Moldovei, construită...
Prin răspunsul dat, Hristos i-a confirmat femeii samarinence că Dumnezeu nu este mărginit într-un loc anume, mai ales din momentul întrupării Lui, – prin care a fost asumată întreaga fire...
În ajunul zilei care aduce aminte de mucenicia Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, 1 iunie 2024, între evenimentele organizate cu prilejul hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, mănăstire care...
Introducere – conștiință și responsabilitate A vorbi sau a scrie despre aceste trei valori ale Poporului Român este absolut necesar să ne raportăm la Cuvântul cel veșnic al Sfintei Scripturi...
„Viața ta pe pământ bine chivernisind, mult-pătimitorule, cu milostenia și cu postul, cu lacrima inimii curate și neîncetata rugăciune, candela sufletului tău ai luminat, iar pe cei rătăciți în credință...
Agenția de Turism Egeria Travel a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, organizează în data de 11 iunie 2024, ora 12:00, la Centrul Eparhial Suceava, interviuri pentru...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în ziua de 30 mai 2024 a avut loc cea de-a X-a ediție a proiectului catehetic eparhial „Tinerii Bucovinei, păstrători...
În peroiada 24- 26 mai a.c. a avut loc la București seria de evenimente dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni(DRP) în cadrul celui de...
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, republică lista actualizată cu posturile clericale vacante din mediul rural, valabile pentru transfer. Acesta poate fi consultată în...
A-i sprijini pe cei aflați în nevoie, atât pe cei care suferă de neputințe trupești, cât și pe cei încercați sufletește, misiune a Bisericii încă de la întemeiere, se numără...
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților îi invită pe toți cei care au evlavie la cel dintâi sfânt ocrotitor al Cetății Sucevei, în zilele de 1 și 2 iunie 2024, la sărbătoarea...