Acțiune de ecologizare în zona Mănăstirii Voroneț

dsc07024

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Sectorul Agro-silvic bisericesc, în colaborare cu Sectorul Misiune, Departament Activități Tineret, Tabere, Proiecte Scoli și Parohii au organizat, vineri, 9 aprilie 2021, o acțiune de ecologizare în cadrul evenimentului „Luna pădurii”.

La acțiune au participat 40 de tineri voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, care, împreună cu silvicultorii, au strâns deșeuri de toate tipurile: hârtie, cutii, pet-uri, sticle.

Acțiunea de ecologizare a avut loc în zonele de pădure aflate în proprietatea unităților de cult din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și administrate prin  Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești.

Zona Mănăstirii Voroneț este frecventată atât de turiști, cât și de pelerini, prin urmare acțiunile de ecologizare în această zonă sunt binevenite pentru a păstra curate, atât pădurea cât și zonele limitrofe ale mănăstirii.

Tinerii au avut încă o dată ocazia de a participa la o acțiune de voluntariat, conștientizând astfel cât este de necesar să păstreze mediul curat respectând astfel creația lui Dumnezeu.

Așa cum prin rugăciune ne îngrijim să avem sufletul curat, viața frumoasă și sănătoasă, în același mod prin acțiunile și comportamentul nostru trebuie să ne îngrijim să ne dezvoltăm armonios într-un mediu înconjurător curat.

România are cele mai frumoase păduri din Europa iar efortul de a le păstra curate trebuie să fie o continuă împreună lucrare.

Leave a Reply