Cea de-a cincisprezecea zi a lui Răpciune reprezintă momentul în care a fost încununată, prin slujba de sfințire, lucrarea jertfelnică desfășurată în ultimul an și jumătate de către ostenitorii Asociației „PROTSILVA” Câmpulung Moldovenesc și ai Asociației Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din cadrul Protopopiatului Fălticeni.
Așezat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, noul sediu al Ocolului silvic bisericesc „Silva Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc a fost binecuvântat, cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin ungere cu untdelemn sfințit și agheasmă, din mila lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în după-amiaza zilei de luni, 15 septembrie 2025. Noul sediu al ocolului silvic este amplasat mai aproape de terenurile forestiere pe care le administrează, facilitând astfel o colaborare mai eficientă.
Manifestarea cu caracter edilitar-administrativ și religios a debutat în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a noului spațiu concesionat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu, unde Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de slujitori, a săvârșit slujba de binecuvântare, înălțând rugăciuni pentru sfințirea spațiilor aferente ocolului silvic.
Alături de reprezentanții Centrului Eparhial Suceava, pr. Viorel Ilișoi, consilier economic, și pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial al Sectorului Media și Comunicare, la eveniment au luat parte clerici de la parohiile din împrejurimi, protoiereii protopopiatelor Suceava I, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, personalul ocoalelor silvice care administrează proprietățile unităților de cult din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, parte a echipelor care s-au implicat în procesul de reconstrucție, amenajare și renovare a spațiului inaugurat astăzi, precum și angajați ai protoieriilor Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a dat citire mesajului transmis de Întâistătătorul Bisericii de pe aceste meleaguri, „câteva gânduri așezate sub genericul unui Decalog al silvicultorilor”. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic și-a exprimat recunoștința pentru frumoasa realizare, atât de importantă pentru desfășurarea lucrărilor în condiții optime a celor două asociații.
A urmat evidențierea celor care s-au implicat „cu timp și fără timp” în acest proiect, fiind oferite susținătorilor lucrării Bisericii distincții de vrednicie, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat Ordinul mitropolitan „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, protoiereilor Aurel Goraș și Adrian Dulgheriu, ostenitori și binefăcători primind apoi Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” cu insignă, textul gramatei a fost citit de către pr. Viorel Ilișoi.
La finalul slujbei de sfințire, pr. protoiereu Aurel Goraș, cel care ocupă și funcția de președinte al Asociației „PROTSILVA” Câmpulung Moldovenesc, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în deschiderea acestui spațiu menit să contribuie la eficientizarea și optimizarea procesului de administrare a pădurilor aflate în proprietatea Bisericii. Gândul de recunoștință s-a îndreptat către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru binecuvântarea dată în vederea reamplasării sediului ocolului, din motive silvice și administrative, pentru vizitele pe șantier și nu în ultimul rând pentru recomandările și sugestiile care s-au dovedit a fi atât de folositoare. Sfinția sa a mulțumit apoi Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru bunăvoință, osteneală și slujire, clericilor prezenți, Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” pentru spațiul pus la dispoziție, autorităților locale, personalului silvic responsabil de gestionarea terenurilor forestiere aparținând unităților de cult din eparhie și nu numai, precum și tuturor celor care s-au implicat în ultimul an și jumătate în lucrările de consolidare și restaurare la clădirea care se afla într-o vizibilă stare de degradare.
Nu în ultimul rând, domnul Victor Daniel Vleju, șef al Ocolului Silvic „Silva Bucovina” și-a exprimat recunoștința și entuziasmul pentru noua locație, subliniind importanța strategică a sediului amplasat central în raport cu suprafețele administrate. Domnia sa a mulțumit, în numele echipei pe care o conduce, tuturor celor care au făcut posibilă împlinirea acestui deziderat.
Structurile silvice din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților administrează o suprafață de numai 16.200 ha pădure aflată în proprietatea unităților de cult, din cele 192.000 de hectare care au aparținut Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cel mai mare proprietar de păduri din România înainte de 1949, când domeniul a fost naționalizat în mod abuziv.
Irina Ursachi