Alături de bucuria pomenirii Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, cea de-a doua filă a lui Undrea a fost în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prilej de comuniune și îmbogățire în cadrul unei „întâlniri culturale cu valențe editoriale”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în seara zilei de marți, 2 decembrie 2025, a fost lansat volumul „Simbolismul veșmintelor liturgice”, una dintre cele mai recente lucrări care a văzut lumina tiparului sub egida Editurii Crimca a eparhiei, în prezența autorului, pr. dr. Vlăduț-Iulian Roșu. Manifestarea, derulată în Postul Bucuriei, așa cum este numită perioada premergătoare Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, a fost încununată cu un recital de colinde.
Evenimentul, desfășurat la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava, s-a adresat, potrivit organizatorilor, „clericilor, teologilor, cercetătorilor și tuturor celor preocupați de profunzimea simbolică a cultului ortodox pentru a reflecta asupra dimensiunii transfiguratoare a slujirii sacerdotale”.
După cuvântul de început și rostirea rugăciunii care pune început bun manifestărilor de acest fel, pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, le-a vorbit celor prezenți despre caracteristicile deosebite ale lucrării lansate astăzi, atât în ceea ce privește conținutul, cât și din punct de vedere grafic, volumul făcând parte astfel din „aristocrația tipăriturilor”. Sfinția sa a adus apoi în atenție cele mai importante puncte din biografia autorului, parcursul educațional al acestuia, precum și faptul că de-a lungul timpului oaspetele a scris și a tradus numeroase lucrări, studii și articole în domeniul teologiei liturgice.
Despre felul în care, cu binecuvântarea Preamilostivului Dumnezeu, a fost făurit acest volum, a vorbit însuși autorul, pr. dr. docent Vlăduț-Iulian Roșu, slujitor în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Exprimându-și profunda emoție de a vorbi despre veșmintele liturgice, dar și recunoștința față de toți cei care au contribuit la publicarea cărții și la organizarea acestui eveniment, oaspetele a împărtășit o serie de detalii inedite pe care cititorul le va regăsi în această lucrare. Amintind că volumul „Simbolismul veșmintelor liturgice” reprezintă o sinteză a unei scrieri mai ample, intitulată „Istoria veșmintelor liturgice”, părintele Vlăduț-Iulian Roșu a punctat că lucrarea de față încearcă să ofere o imagine mai clară asupra originii și evoluției veșmintelor într-o societate care caută numeroase răspunsuri în acest domeniu. Între altele, sfinția sa a evidențiat diferențele vestimentare clare care existau între patriarhi, mitropoliți și episcopi în perioada bizantină timpurie, spre deosebire de practica modernă, oferind exemple concrete pentru publicul prezent.
La evenimentul găzduit de Parohia „Sfântul Dumitru”, păstorită de pr. prof. Adrian Duțuc, alături de elevi seminariști, studenți, iubitori de carte și de reprezentanții Sectorului Cultural, a participat și pr. Adrian Popa, consilier al Sectorului Colportaj-Bisericesc al eparhiei, cel care a mijlocit această colaborare dintre autor și editura Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Întrucât momentul Întrupării și Nașterii lui Iisus Hristos în ieslea din Betleem este rememorat an de an cu nemărginită bucurie de întreaga creștinătate, seara a continuat cu un recital de colinde susținut de invitatul special al acestei zile, părintele Vlăduț-Iulian Roșu remarcându-se de-a lungul timpului la nivel național și prin activitatea de promovare a muzicii psaltice.
Întâlnirea care a adus în actualitate „importanța veșmintelor liturgice ca expresie vizibilă a unei realități nevăzute” s-a încheiat cu o sesiune de autografe și cu vizitarea salonului de carte al Editurii Crimca.
În planul editorial Crimca se regăsesc „lucrări cu caracter religios care valorifică potențialul cultural-teologic și istoric-bisericesc din arealul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (volume de studii consacrate tematicii omagiale sau comemorative a fiecărui an calendaristic, lucrări de istorie bisericească, monografii ale bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, albume și studii de artă bisericească, lucrări dogmatice, biografii ale personalităților bucovinene de seamă, literatură creștină, lucrări omiletice și catehetice, lucrări de îndrumare liturgică și pastorală, lucrările simpozioanelor de teologie și ale conferințelor organizate de eparhie)”.
Pr. Ștefan Mihalcea
Irina Ursachi
Foto credit: Sebastian Andrei Lazăr















































