La prăznuirea Sfântului Ierarh Nifon, blândul, smeritul și înțeleptul Patriarh al Constantinopolului, care, în calitate de Mitropolit al Țării Românești, a propus măsuri de revigorare a vieții bisericești în Muntenia, iar ca părinte duhovnicesc, a format mulți ucenici întru Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog inspirat din viețuirea strălucitului ierarh, îndemnând la imitarea virtuților celui care, împlinind cu demnitate și curaj voia lui Dumnezeu, s-a înscris în galeria iluștrilor ierarhi ai Bisericii.
- Crede cu tărie în Dumnezeu – Treimea cea de o ființă și nedespărțită, acceptând că nu este explicabil rațional, ci Se descoperă în iubire, în iertare și în Cruce.
- Nu te închina dumnezeilor plămădiți de mintea ta, căci Adevărul nu este un concept, ci o Persoană vie, Care te cheamă la moartea păcatului și la învierea întru iubire.
- Îndumnezeiește-te, împlinind poruncile, și nu confunda libertatea cu dezlegarea la păcat ori autenticitatea, cu trăirea fără Dumnezeu.
- Întoarce cursul timpului spre veșnicie, prin rugăciune, căci fiecare zi în care nu vorbești cu Creatorul tău slăbește lumina Învierii din tine.
- Hrănește-ți sufletul nu doar cu învățătura, ci și cu prezența lui Dumnezeu, căci o viață trăită fără Cel al Cărui chip îl porți este o frumusețe închipuită.
- Iubește-L cu toată ființa pe Dumnezeu și pe aproapele, căci, și de ai vorbi în toate limbile pământului și ai cunoaște toate învățăturile, fără iubire rămâi în întuneric.
- Trăiește ca și cum veșnicia ți-ar fi măsura fiecărei clipe, căci cine renunță la cele ce îi împovărează mintea și inima primește în schimb totul.
- Coboară în adâncul inimii tale, ca să regăsești împărăția lui Dumnezeu, căci fără a mânca Trupul euharistic al lui Hristos nu există decât o falsă mântuire.
- Fugi de mândrie, de închipuita slavă și de vorbirea în deșert, care sunt începutul pierzaniei, și fii smerit, milostiv, blând și iubitor de pace, ca astfel să te desăvârșești.
- Nu lăsa nicio zi să treacă fără a face pocăință și fapte bune, murind celor trecătoare pentru a dobândi cele nepieritoare de la Dreptul Judecător.