Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstit în chip deosebit în ziua de 20 iulie 2025 la așezământul monahal al cărui ocrotitor este încă de la zidirea acestuia de către Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în anul 1488. Mănăstirea „Sfântul Ilie” Șcheia s-a bucurat de binecuvântare arhierească, în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor aflându-se Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Una din primele ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, considerată „soră” a Mănăstirii Voroneț datorită faptului că au fost ridicate în același an, în numai câteva luni, a fost reînființată în anul 2022 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, după 237 de ani de la închiderea sfântului lăcaș în urma ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic.
În Duminica a șasea după Rusalii, când este amintită Vindecarea slăbănogului din Capernaum, dar și la ceas de sărbătoare, cu prilejul hramului, în biserica așezământului monahal aflat în grija unuia dintre marii proroci dintru începuturi, care completează lista celor șaisprezece proroci ai Vechiului Testament, au poposit părticele din cinstitele moaște a trei dintre cuvioșii care s-au nevoit în Poiana Sihăstriei Putnei în veacul al XVIII-lea, Sfinții Sila, Paisie și Natan.
După tradiționala primire cu pâine și sare, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în incinta ansamblului monastic, pe un podium special amenajat. Din soborul slujitor condus de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania au făcut parte arhim. Irineu Lichi, stareț al Mănăstirii Bogdana, arhid. Vasile Demciuc, consilier al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Centrului Eparhial Suceava, și protos. Ioan Tofan, director al Biroului Fundațiilor și Asociațiilor, din cadrul Sectorului de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, dar și stareți și slujitori de la mănăstirile și parohiile din împrejurimi.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, dirijat de pr. Adrian Florea, inspector în cadrul Sectorului Economic–Financiar al Centrului Eparhial Suceava.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea acestei zile, evidențiind virtuțile Sfântului Proroc Ilie, cel care poate fi un model demn de urmat pentru creștinii zilelor noastre. „Viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul ne cheamă astăzi să fim oameni ai Carmelului și ai Horebului, să urcăm muntele mărturisirii, dar să ne plecăm în taina liniștii rugăciunii. Să căutăm râvna curată, dar și pacea inimii; să fim curajoși în credință, dar blânzi în lucrare, neînfricați în mărturisire, dar smeriți în lucrarea nevăzută a sufletului.”
În continuare, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, a lecturat Decalogul la prăznuirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Cu prilejul zilei de pomenire a prorocului pentru ale cărui rugăciuni Dumnezeu a închis cerul spre secetă și l-a deschis apoi spre ploaie, Întâistătătorul eparhiei, „a alcătuit un Decalog ce propune ca repere pentru urcușul nostru duhovnicesc verticalitatea, credința neclintită și râvna spre cele sfinte și spre împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin care s-a distins cel ce s-a învrednicit de vederea Celui Preaînalt și de ridicarea cu trupul la cer”.
Pentru ca folosul duhovnicesc al acestei zile să fie deplin, înaintea de împărtășirea cu sfintele, prea-curatele și de viață făcătoarele lui Hristos Taine, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania a citit rugăciuni pentru dezlegare.
La final, protos. Elisei Preutu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ilie” Șcheia, a adus mulțumiri Preasfintei Treimi pentru darurile duhovnicești revărsate asupra acestui sfânt locaș și asupra închinătorilor și binefăcătorilor, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântare, ierarhului prezent, pentru slujire, precum și soborului și credincioșilor, pentru împreuna rugăciune. Totodată, acesta i-a dăruit arhiereului oaspete o candelă deosebită.
Reorganizarea și revigorarea vieții monahale în așezămintele bucovinene închise a fost și este o prioritate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, anunțată la scurt timp după întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Scurt Istoric – Mănăstirea „Sfântul Ilie” Șcheia
Potrivit pisaniei, Mănăstirea „Sfântul Ilie” Șcheia a fost zidită între 1 mai și 15 octombrie 1488: „Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, domn al Țării Moldovenești, am zidit acest hram în numele Sfântului Proroc Ilie; și s-a început în anul 6996 <1488>, luna mai 1; și s-a sfârșit în același an, octombrie 15”.
Mănăstirea „Sfântul Ilie” este considerată „sora” Mănăstirii Voroneț, ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare în numai câteva luni, în același an. De-a lungul timpului, locașul a cunoscut perioade înfloritoare, dar și de restriște, aflându-se la o micădistanță de Cetatea de Scaun a Sucevei.
După ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, Mănăstirea „Sfântul Ilie” a fost închisă la 29 aprilie 1785. Chiliile au fost demolate, iar biserica a fost transformată în biserică parohială.
În perioada 2019–2022, ctitoria ștefaniană a cunoscut un amplu proces de restaurare.
Cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în ședința Consiliului Eparhial din 7 martie 2022 a fost hotărâtă redeschiderea mănăstirii.
La 20 iulie 2022, ctitoria voievodală a primit veșmântul resfințirii, iar în semn de cinstire a ctitorului, biserica a primit cel de-al doilea hram, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.