Mărturisirea neîndoielnică a credinţei ortodoxe, puterea de a suferi moartea martirică pentru apărarea dreptei credinţe, puterea de a înfrunta orice primejdii, chinuri, pentru mărturisirea dreptei credinţe până la moarte, puterea de a săvârşi minuni după moarte, răspândirea miresmei de sfinţenie după moarte, toate acestea şi multe altele sunt motivele şi temeiurile cinstirii celui care a fost Ioan, negustorul din Trapezuntul bizantin, născut acum mai bine de şapte veacuri în rândul sfinţilor, şi care a fost „înnoitor al mucenicilor”, ocrotitor al Ţării Moldovei şi al Dinastiei Muşatine, ocrotitor al credincioşilor.
Pentru numele lui Hristos pătimind, Sf. Ioan cel Nou şi-a înveşmântat trupul cu trandafirii rănilor şi cu însângerările muceniceşti şi le-a înfrumuseţat. Şi de aceea, de pe pământul românesc, pe care l-a sfinţit cu sângele său, prin sfintele moaşte aşezate în vechea catedrală mitropolitană a Moldovei, lanul de grâu frumos al Bisericii Ortodoxe al Mântuitorului Iisus Hristos a fost lucrat în sfânta mănăstire de preoţii care, cu stăruinţă şi zel apostolic, au ţinut aprinsă candela conştiinţei noastre pentru păstrarea credinţei strămoşeşti, pentru unitatea în cuget şi simţiri a celor care nu au precupeţit nimic pentru apărarea Bisericii lui Hristos.
Viaţa şi pătimirile Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au fost prezentate în decursul timpului prin linii şi culori în icoane, pe zidurile vechilor ctitorii voevodale, în reliefurile gravate cu multă iscusinţă ale raclei sale, cea mai veche piesă de orfevrerie de argint din Ţara Moldovei. Nu puţine pagini au fost dedicate, atât în istoriografia românească, cât şi cea străină acestui subiect.
Iată însă, că a sosit şi vremea a cunoaşte aspecte din Viaţa şi pătimirile Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, aşa cum este tâlcuită în imnografie. Şi acest lucru se datorează osârdiei cu care, ani la rând, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul – episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, slujind lângă racla cu sfintele moaşte, şi-a propus şi a reuşit fără nici o îndoială, o încercare de hermeneutică teologică şi duhovnicească a textelor imnografice din cadrul Vecerniei Mici, Vecerniei şi Utreniei.
Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, la tânăra şi prestigioasă Editură Crimca a apărut această lucrare pe care o supunem atenţiei cititorilor.
Aşa după cum putem vedea încă din Nota asupra ediţiei, autorul ne aduce în atenţie faptul că paginile ce urmează a le citi sunt menite spe o :”înţelegere dincolo de cuvinte a felului cum se cade a ne apropia, doxologic şi duhovniceşte, de icoana din imnuri zugrăvită a Sfântului Mucenic Ioan cel Nou”.
Pe bună dreptate, părintele prof. univ. dr. Viorel Sava în rândurile scrise sub titlul Miride în cuvinte, de suflet ziditoare se întreabă : “cum s-a întâmplat ca o Biserică Ortodoxă atât de intens liturgică,precum este cea română, cu teologi atât de importanţi, gânditori de mare profunzime şi condeieri iscusiţi, având la îndemână un tezaur imnografic unic în spaţiul creştin de pretutindeni, să valorifice atât de puţin şi, adesea, atât de superficial, această bogăţie inepuizabilă ascunsă în cuvintele imnului liturgic”.
Structurată în două capitole : Slujba Vecerniei şi Slujba Utreniei, fiecare capitol având la rândul lui subcapitolele aferente, cartea :”împleteşte, în duh de doxologie, afirmaţii dogmatice, expresii-metafore de venerare a sfântului şi îndemnuri mobilizatoare pentru participarea la slujbe” după cum subliniază autorl cărţii.
Fiecare subcapitol are un titlu care îl pregăteşte pe cititor în a fi cu luare aminte la ceea ce citeşte şi a înţelege tâlcuirea făcută. Iată spre exemplul în subcapitolul Mucenicul – alter Christus autorul pune accent pe relaţia dintre jertfa mucenicului şi Jertfa lui Hristos, cea dintâi fiind întruparea celei din urmă.
Modul în care de peste şase veacuri pelerinii se adună lângă Sf. Ioan, cu ce evlavie se închină, cum îşi ating hainele, capetele, fruntea şi pruncii de racla Sf. Ioan cel Nou, cum aduc flori de tot felul, cum le ating de racla Sfântului ca să le sfinţească, cum îşi spun aici necazurile şi bucuriile, cum cer binecuvântare, cu ce credinţă ascultă rugăciunile care se fac mai ales în mijlocul curţii şi cu ce bucurie cântă, se roagă sau stau de veghe fără odihnă, zile şi nopţi, este acelaşi şi greu de cuprins în cuvinte. Şi totuşi, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, în subcapitolul Cinstirea Sfântului Ioan şi efectele duhovniceşti ale acesteia dă un înţeles pelerinajului la Sf. Ioan, la racla :“unde sfintele moaşte sunt purtătoare de mirerasmă, efect al biruinţei vieţii, a luminii, anticipând starea de după Înviere”, pentru că sfântul :”spre noi priveşte” făcându-se :”celor credincioşi fierbinte ajutător”.
Faptul că Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost, este şi va fi socotit pe bună dreptate patronul şi ocrotitorul Ţării Moldovei, este atent justificat în subcapitolul Cultul Sf. Ioan cel Nou – seminificaţii dinastice, al Dinastiei Muşatine în special, şi nu numai, în sensul rolului pe care l-au avut sfintele moaşte în :“legitimarea instituţiilor laice şi ecleziastice ale statului”.
În Capitolul II, autorul încearcă şi reuşeşte pe deplin :”o hermeneutică teologică şi duhovnicească a textelor dedicate Sfântului Ioan cel Nou” în cadrul Utreniei, unde descifrăm conturul complet al sfântului, portret de :”următor al lui Hristos, înnoitor al mucenicilor”.
Lectura acestei cărţi este uşurată şi prin materialul iconografic ce însoţeşte textul, imagini atent alese în strânsă legătură cu textul ce le însoţeşte, contribuind astfel şi mai bine la conturarea chipului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Când cultul Sf. Ioan cel Nou a rodit în cultură, el s-a deschis spre universalitate, iar când cultura s-a inspirat din cultul sfântului, ea s-a deschis spre eternitate.