Ca urmare a unei informații apărute pe pagina stiridinbucovina.ro, potrivit căreia Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic ar fi încuviințat demersul părintelui Cătălin Axinte – care deține o funcție administrativă în cadrul Consiliului Județean Suceava din partea unui partid politic – pentru a desfășura campanie electorală în rândul preoților din eparhie, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților face următoarele precizări:
Informațiile apărute sunt nefondate și contravin realității. Părintele Arhiepiscop nu a aprobat și nu aprobă implicarea clericilor sau a personalului monahal în activități de campanie electorală, indiferent de poziția socială sau politică a celor implicați.
Părintele Cătălin Axinte și-a încheiat activitatea în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar în prezent își desfășoară slujirea misionar, fără a deține vreo funcție oficială sau vreo legătură administrativă cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Ca urmare, în mod firesc și conform rânduielilor bisericești, locul rămas vacant a fost ocupat prin numire prezidială de un nou coslujitor la Parohia „Sfântul Mina” din Suceava, care a preluat atribuțiile pastorale specifice acestui post. Această decizie a fost luată cu respectarea tuturor normelor bisericești și administrative în vigoare.
De asemenea, reamintim că Biserica Ortodoxă Română, prin hotărârile Sfântului Sinod, a subliniat în repetate rânduri că preoților le este interzis să facă politică partinică sau să se implice în susținerea unor candidați. Totodată suntem chemați să rămânem echidistanți, și să promovăm pacea și unitatea în comunitate.
Prin urmare, orice asociere a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților cu astfel de demersuri este eronată și riscă să creeze confuzii nejustificate în rândul credincioșilor.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților