1. Prin profesia ta, lucrează ca un administrator onest și imparțial al legilor umane, izvorâte din codul legilor dumnezeiești.
  2. Apără cu fermitate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, tratând în mod egal și echitabil pe toți cei încercați în faţa legii.
  3. Îndeplinește cu conştiinciozitate, competenţă şi corectitudine slujirea ta și nu te lăsa ispitit de orgoliu, mândrie şi onoruri nepotrivite.
  4. Cântărește cu dreptate vinovăția fiecăruia și învață-l pe cel ce a greșit să renunțe la a mai face rău semenilor, societății și lui însuși, „ca să nu se găsească vinovat înaintea lui Dumnezeu”.
  5. Ascultă cu îngăduință atât victima, cât şi vinovatul și nu te lăsa sedus de oferte și promisiuni, știind că mita orbește şi strâmbă pricinile drepte.
  6. Lucrează cu frica lui Dumnezeu, căci la Dumnezeu nu este nici nedreptate, nici părtinire, nici câștig necinstit.
  7. Ia aminte la faptele tale în orice clipă, căci „cu ce judecată vei judeca, cu aceeași judecată vei fi judecat”.
  8. Judecata ta să fie întotdeauna dreaptă, nu strâmbă ori șovăitoare, un mesaj de *îndreptare și înnoire morală* a societății din care faci parte.
  9. „Dreptate şi iar dreptate” să fie deviza judecății tale, arătând totodată fiecăruia calea dreptății dumnezeiești.
  10. Îngrijește-te ca la ieșirea din această viață să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un adevărat trăitor și lucrător întru dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
deneme bonusu veren siteler |
sweet bonanza oyna |
casinolevant giriş |
casinolevant |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
goka |
nigeria betting |
goka |
gokabet |
vidobet |
teosbet |
teosbet |
teosbet |
gorabet |
gorabet