Retrospectiva anului 2022 prezentată în cadrul Ședinței Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au întrunit astăzi, în ziua pomenirii Sfinților sirieni Efrem și Isaac, 28 ianuarie 2023, în ședința anuală de lucru, în cadrul căreia s-a prezentat bilanțul întregii activități a eparhiei în anul 2022.

În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc, clerici și mireni, au participat la slujba de Te-Deum, săvârșită în biserica mare a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar. Prin momentul de rugăciune s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra credincioșilor din cuprinsul eparhiei în anul care s-a încheiat. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

În continuare, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, după apelul nominal, s-au desfășurat lucrările ședinței de lucru.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate rapoartele generale ale sectoarelor Administrației Eparhiale și ale celor cinci protopopiate ale eparhiei. În acest fel, a fost evidențiată activitatea desfășurată, pe parcursul anului trecut, dedicat de Biserica Ortodoxă Română Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, în toate domeniile de manifestare a vieții bisericești.

Cuvintele Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic rezumă cele mai importante realizări ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în anul 2022: aprobarea proiectului de restaurare a întregului ansamblu al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și începerea lucrărilor; finalizarea Casei „Dositei Episcopul”, destinată personalului monahal, continuarea lucrărilor de construire a Centrului Cultural „Silvestru Andrievici Mitropolitul”, construirea în proximitatea Mănăstirii Cămârzani a unei fabrici de lumânări și a unei hale-depozit, avansarea, spre finalizare, a lucrărilor Cazinoului din Vatra Dornei, achiziționarea unei ferme cu o suprafață generoasă de teren, achiziționarea unor suprafețe importante de teren pe lângă mănăstirile nou înființate (Pătrăuți, Bălinești, Leucușești, Todirești și Negrileasa), cumpărarea unei fabrici, dezafectate, în localitatea Frasin, și a unei clădiri în vecinătatea Casei Vladimir din Vatra-Dornei.

Toți cei prezenți au avut ocazia să urmărească o sinteză a numeroaselor evenimente desfășurate sub egida Anului 2022, „Moștenirea Mușatină – Cultură, Credință, Istorie”, manifestări prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” – Părhăuți, ctitoria boierului Gavril Trotușan, și a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod. Materialul, alcătuit de Exarhat și de Sectorul Media și Comunicare, a fost prezentat de către pr. dr. Constantin Oprea, consilier cultural.

Totodată, Administrația Eparhială și-a propus continuarea activităților misionare, educative, filantropice și culturale, precum și susținerea lucrărilor administrativ-economice, prin implicarea și cooperarea tuturor sectoarelor. Dintre prioritățile pentru anul 2023 se evidențiază: organizarea muzeului arhiepiscopiei, construirea altarului de vară al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și a noului cămin pentru bătrâni, la Mănăstirea Teodoreni, avansarea lucrărilor de construire a mănăstirii dedicate cuvioșilor Paisie Olaru și Cleopa Ilie la Vadu Negrilesei și obținerea terenului pentru noul Centru Eparhial. Tot între priorități se numără intensificarea activității misionare în eparhie, îndeosebi în zonele defavorizate, diversificarea și amplificarea activității social-filantropice, consolidarea parteneriatului Biserică-Școală-Familie-Comunitate, precum și atragerea de fonduri externe pentru implementarea proiectelor în diferite domenii (social, cultural, educațional, edilitar, patrimonial, digital, agro-silvic etc.).

Alături de Părintele Arhiepiscop, la eveniment au fost prezenți Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, reprezentanții Cabinetului și Cancelariei Eparhiale, membrii comisiilor Adunării Eparhiale, consilierii Centrului Eparhial și reprezentanți ai instituțiilor publice, dintre care amintim pe domnul Gheorghe Alexandru Moldovan, Prefectul Județului Suceava, domnul Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, și domnul Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava.

Domnul Ion Lungu a adresat un cuvânt de mulțumire, punctând ajutorul acordat de instituția pe care o reprezintă Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a apreciat transparența raportărilor și a reiterat multitudinea proiectelor derulate de Biserică pentru comunitate, multe dintre ele în colaborare cu autoritățile locale.

În continuare, Prefectul Județului Suceava, domnul Gheorghe Alexandru Moldovan, a subliniat colaborarea deosebită între cele două instituții în problematica delicată a refugiaților ucraineni, remarcând implicarea susținută a clerului, dar și a credincioșilor în oferirea de asistență în plan material și spiritual, motiv pentru care consideră Biserica – principal partener. Mai mult, domnia sa și-a exprimat dorința ca Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic să participe, în calitate de invitat permanent, la ședințele operative ale instituției prefectului, pe de o parte pentru a participa la rezolvarea problemelor comunității, iar pe de altă parte, pentru a oferi expertiza sa, apreciind activitatea Arhiepiscopiei ca un exemplu de bună practică din perspectivă administrativă.

În contextul recunoașterii la nivel național a anului 2023 ca Anul dedicat compozitorului Ciprian Porumbescu, domnul Niculai Barbă a solicitat sprijinul Arhiepiscopiei având în vedere colaborarea fructuoasă în proiecte similare.

Membrii Consiliului Eparhial au fost felicitați pentru activitatea desfășurată, dar și pentru întocmirea laborioasă a raportului de activitate, cuprins într-un volum cu un format grafic de excepție, tipărit la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, însumând 610 pagini.

Au mai luat cuvântul generalul de brigadă în rezervă Ion Burlui, președinte al Filialei Județene „Plăieșii” Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, domnul Bogdan Andrei Loghin, primar al Municipiului Rădăuți, și medicul Valeriu Gavrilovici, membru al Adunării Eparhiale și reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în Adunarea Național Bisericească. După intervențiile invitaților a urmat aprobarea rapoartelor de activitate.

În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus prinos de recunoștință celor care s-au implicat în buna desfășurare a lucrării Arhiepiscopiei, Administrației Eparhiale, personalului clerical și monahal, instituțiilor guvernamentale, regionale și locale, colaboratorilor și bineînțeles credincioșilor care au răspuns de fiecare dată chemării de a face bine aproapelui. Un cuvânt de mulțumire i-a adresat și Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru sprijinul constant și grija arătată Eparhiei Sucevei și Rădăuților. Nu în ultimul rând, ierarhul a îndemnat la recunoștință față de toate darurile primite de la Cel de Sus, Care face toate cu putință celui care crede și nădăjduiește în El.

„Să nădăjduim că anul acesta, dacă situația geo-politică și militară din lume nu va degenera, vom continua împreuna-lucrare cu vlădica Damaschin, cu părintele vicar și cu părinții consilieri, protopopi și exarhi, în așa fel încât la următoarea adunare eparhială să existe cât mai puține proiecte nerealizate din cele propuse. Vă doresc un an binecuvântat, cu sănătate și sporite realizări pe plan personal, familial și profesional, și nu uitați că este anul omagial al celor care așteaptă de la noi mai multă solicitudine. Să Îi mulțumim Preamilostivului Dumnezeu pentru toate și să-L rugăm să ne aibă și în continuare în sfânta Lui pază!” 

Daniela Livadaru
Irina Ursachi

***

În continuare, regăsiți o sinteză a prezentării activității sectoarelor Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în anul 2022.

Cabinetul și Cancelaria Eparhială, reprezentate de arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, au adus în atenția membrilor Adunării cele mai importante evenimente și activități care s-au desfășurat în eparhie în anul 2022. Manifestările s-au aflat sub egida „Moștenirea Mușatină – Credință, Cultură, Istorie”, în anul care s-a încheiat Arhiepiscopia aniversând împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Părintele vicar administrativ a expus date legate de activitatea sacramental-liturgică, pastoral-misionară și cultural-publicistică a ierarhilor, dar și detalii de ordin administrativ și de reprezentare a acestora. De asemenea, au fost evidențiate realizările sub-structurilor Cancelariei: Secretariatul EparhialRegistratura și Arhiva.

Pr. Laurențiu Nicolae Stamatin, inspector bisericesc, a prezentat activitatea desfășurată în anul precedent, subliniind faptul că toate adresele primite în cadrul Corpului de Inspecție Bisericească au fost cercetate și soluționate, fie la Centrul Eparhial, împreună cu părinții consilieri, fie la sediile celor cinci protopopiate, împreună cu părinții protopopi, fie la fața locului, acolo unde s-a impus prezența în parohii.

Pr. Dan Gheorghiță, consilier eparhial în cadrul Biroului Serviciul Intern de Prevenție și Protecție, a punctat faptul că în anul 2022 s-au desfășurat activitățile prevăzute în legislația din domeniile securității și sănătății în muncă și situațiilor de urgență, cuprinse în planul de prevenire și protecție, punându-se accentul pe verificarea echipamentelor de muncă de la unitățile de cult, instruirea lucrătorilor și pe evaluarea stării de sănătate a lucrătorilor. Totodată, măsurile tehnice, organizatorice, igienico-sanitare sau de altă natură, propuse în urma controalelor interne efectuate la unitățile de cult în anul precedent, au diminuat simțitor numărul evenimentelor de muncă.

A urmat prezentarea pr. Alexandru Sava, reprezentant al Biroului de Presă și Relații Publice al Centrului Eparhial Suceava și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a punctat principalele realizări: intervenții media privind diferite evenimente, moderarea unor conferințe online, realizare de materiale grafice, anunțând intenția realizării unei rubrici succinte cu frecvență săptămânală, cu scop informativ – retrospectiva celor mai importante activități eparhiale.

Activitatea Biroului pentru Relații cu Minoritățile, condus de pr. Mihai Cobziuc, a presupus, între altele, implicarea activă în sprijinul refugiaților din Ucraina prin asigurarea asistenței umanitare, coordonarea echipelor de traducători, de asistență religioasă în 5 locații, servicii religioase în limba ucraineană. În același timp, a fost asigurat sprijin umanitar în comunitățile istorice românești din Ucraina. De asemenea, au fost aduse în atenție proiectele și acordurile de parteneriat semnate prin intermediul Biroului Minorități, dar și vizitele misionare în comunități de ucraineni, huțuli, rromi, polonezi și în diaspora.

Sectorul Administrativ-Bisericesc a prezentat cele mai importante acțiuni întreprinse de consilierul de resort, pr. Dimitrie Horga, dar și aspecte legate de activitatea departamentelor Resurse umane și Cimitire, monumente și servicii funerare: coordonarea alegerilor pentru Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, organizarea celei de-a doua ediții a Concursului Eparhial Cel mai îngrijit cimitir, organizarea concursurilor de angajare pentru posturile vacante.

Activitatea Exarhatului mănăstirilor, prezentată de arhim. Melchisedec Velnic, vizează 78 de așezăminte monahale: 31 de mănăstiri, 10 schituri și 3 metocuri de călugări și 23 de mănăstiri și 11 schituri de maici. În anul 2022 au fost redeschise mănăstirile Părhăuți și „Sfântul Ilie” – Șcheia, Schitul „Tuturor Sfinților” Leucușești a fost ridicat la rang de mănăstire și au fost înființate șapte schituri noi. Au fost prezentate instalările de stareți și starețe, hirotoniile și hirotesiile care au avut loc în 2022 și sinaxele monahale. În continuare, au fost trecute în revistă activitățile social-filantropice desfășurate de mănăstiri, un loc special avându-l sprijinirea refugiaților din Ucraina și activitățile culturale.

Sectorul Educațional-Teologic, prin arhid. consilier Ionuț Isopescu, a prezentat proiectele organizate la nivelul sectorului și în parteneriat cu alte instituții, între care Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Școala Gimnazială „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și alte unități de învățământ. De asemenea, au fost menționate concursurile, dar și cursurile de formare organizate în anul precedent pentru teologii din eparhie, pentru clerici și pentru profesorii de religie. Pentru încurajarea performanței, toți elevii olimpici și studenții cu rezultate bune la învățătură au fost premiați. Au fost evidențiate și activitățile și reușitele pe plan educațional și administrativ de la seminarul teologic sucevean și de la Școala Gimnazială „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a punctat faptul că anul 2022 a fost unul cu rod bun și binecuvântat: cea mai mare lecție de Biblie din lume, Expoziția Itinerantă Biblia călătoare și sfințitoare la Palatul Patriarhal, Liturghia copiilor, de Ziua Mondială a Educației,  primele centre cultural-catehetice școlare din județ și din țară,  programul de susținere a copiilor refugiați ucraineni – Din drag de școală și de copiii lumii, rezultatele extraordinare obținute de cei 8 elevi suceveni la etapa națională a Olimpiadei de religie Suceava (2 premii I, 2 premii II, 2 mențiuni și 2 premii speciale).

Prin raportul Sectorului Cultural, prezentat de pr. dr. Constantin Oprea, au fost aduse la cunoștință Adunării numeroasele evenimente culturale, conferințe, colocvii și simpozioane organizate la nivelul eparhiei.

Sectorul Editură și Tipografie, coordonat de pr. Ciprian Constantin Blaga, prin intermediul celor două departamente pe care le are în subordine, respectiv Editura Crimca și Tipografia „Vartolomeu Mazereanu”, a desfășurat o bogată activitate în decursul anului 2022, activitate care a vizat următoarele coordonate: editarea și tipărirea proiectelor editoriale (42 proiecte editoriale, aproximativ 200.000 exemplare tipărite), realizarea și lansarea site-ului oficial al Editurii Crimca, completarea liniei de producție a tipografiei, soluționarea proiectelor aferente manifestărilor aniversare „Moștenirea Mușatină – Credință, Cultură, Istorie”.

Pr. Nicu Spînu, consilier în cadrul Sectorului Digitalizare și Tehnologia Informației, le-a vorbit celor prezenți despre implementarea unor proiecte și noi sisteme informatice și despre activitatea de mentenanță a stațiilor de lucru ale Centrului Eparhial.

Sectorul  Media și Comunicare, reprezentat de pr. Ștefan Mihalcea, s-a remarcat printr-o activitate bogată în ceea ce a însemnat promovarea celor mai importante proiecte desfășurate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, atât prin site-ul instituției, cât și prin intermediul celorlalte platforme de comunicare. În anul precedent, echipa sectorului a fost prezentă la numeroase evenimente liturgice, administrative, cultural-artistice, social-filantropice, misionare și educaționale, pentru care a realizat materiale foto & video și articole dedicate pentru site-ul arhiepiscopiasucevei.ro și pentru presa bisericească și laică, precum și transmisiuni LIVE, acolo unde a fost cazul. Dintre proiectele coordonate de Sectorul Media și Comunicare în Anul Jubileu 500, au fost amintite identitatea vizuală a evenimentelor aniversare, creată în colaborare cu Studioul Wincero, expoziția de fotografie dedicată Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, vernisată la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Cetatea de Scaun a Sucevei și la Biblioteca Națională a României sau premiera filmului despre viața ocrotitorului Cetății Sucevei, realizat de Televiziunea Trinitas TV.

Activitatea Sectorului de Asistență Socială și Medicală, coordonat de arhim. Iustin Tănase, s-a conturat prin desfășurarea a numeroase proiecte de caritate, în cadrul cărora au fost efectuate intervenții socio-medicale și filantropice în valoare de 20 milioane lei. Au fost derulate 15 proiecte cu finanțare internă, națională, europeană sau internațională și s-au continuat proiectele demarate începând cu anul 2020. Acestea au ajuns deja la ediția a II-a sau a III-a (Un Crăciun pentru fiecare, Pentru prima dată la mare, Dar spre Înviere). De asemenea, au continuat parteneriatele și programele cu Patriarhia Română sau alte eparhii din țară sau din diaspora, precum și cu alte instituții ale statului sau ONG-uri. Odată cu începerea conflictului armat din Ucraina în luna februarie, activitatea social-filantropică a căpătat noi valențe, dezvoltându-se și în sensul sprijinirii și consilierii refugiaților din Ucraina.

Discursul reprezentantului Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, pr. dr. Filaret Ruscan, a făcut referire la activitățile care au avut drept scop formarea continuă a misionarilor protopopești, intensificarea pastorației tinerilor, implicarea în organizarea conferințelor pastoral-misionare și alcătuirea unei baze de date privind parohiile mici cu o situație financiară precară și familiile aflate într-o situație vulnerabilă. Au fost amintite cercurile pastoral-misionare și slujirile liturgice ale misionarilor protopopești.

Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, condus de dl. Cristi-Gabriel Hurjui, s-a ocupat, printre altele, de coordonarea celor 36 de centre de tineret Ecclesia la nivelul liceelor și al parohiilor eparhiei, în strânsă colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Printre acțiunile întreprinse în anul 2022 au fost organizate campionatele de fotbal Cupa Domnițelor și Cupa Mușatinilor pentru tinerii și tinerele din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și au fost demarate proiectele de tabără ,,Comorile Satului” și ,,Temerari pe drumul cunoașterii”.

Consilierul Sectorului Economic Financiar, pr. Viorel Ilișoi, a supus analizei situația economică a eparhiei, bugetul anual de venituri și cheltuieli, precum și activitatea de audit și control financiar intern. A fost expus procesul de dezvoltare al sub-structurilor sectorului: Departamentul de Audit Intern, Departamentul de Control Financiar Intern, Departamentul de Contabilitate, Departamentul de Pelerinaje și Asigurări, Departamentul tehnic de Achiziții Aprovizionare și Transport și 2 entități juridice distincte: Casa de Ajutor Reciproc a Clerului  și Agenția de turism Egeria Travel prin SC ASR Bucovina SRL. Părintele consilier a punctat faptul că pe lângă resursele financiare proprii Arhiepiscopia a beneficiat de sprijin din partea instituțiilor Statului și a reprezentanților acestora: Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii, Departamentul Românilor de Pretutindenea, Consiliul Județean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, dar și din sponsorizarea unor entități juridice și contribuția a unui număr însemnat de persoane fizice.

Sectorul Colportaj-Bisericesc, condus de pr. Adrian Popa, s-a remarcat în anul 2022 prin dezvoltarea și extinderea activităților și în mediul online, sectorul ocupându-se de administrarea și lansarea site-ului de colportaj www.arimateea.ro. Totodată, în atelierele sectorului sau în colaborare cu diferite entități din țară și din străinătate, între altele, au fost realizate Icoana Jubileu din argint, Placheta Jubileu din argint și cupru, Icoana Maicii Domnului, copie a icoanei făcătoare de minuni din Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, dar și broderii manuale, unice în țară.

În anul 2022, Sectorul Juridic și de Consultanță, coordonat de pr. Ioan Bîrsan, a reprezentat Arhiepiscopia în fața tuturor instanțelor de judecată și a întocmit documentele necesare desfășurării activității Centrului Eparhial, conform legislației. Prin demersurile sectorului s-a reușit dobândirea sau redobândirea de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și de alte unități de cult din eparhie a mai multor titluri de proprietate.

Av. Daniel Ionașcu, consilier eparhial al Sectorului Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost reprezentat de pr. consilier Ionuț Pricop. Membrii echipei s-au implicat în apărarea intereselor Fondului Bisericesc în numeroase dosare. În același timp, s-au continuat demersurile necesare pentru recuperarea Fondului Bisericesc.

Activitatea Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească a fost prezentată de arhid. dr. Vasile M. Demciuc. Au fost trecute în revistă proiectele privind obiectivele de patrimoniu din cuprinsul eparhiei, subliniindu-se recepţia totală (Mănăstirile Pătrăuți și Șcheia) sau parţială (Mănăstirea Bălinești) a lucrărilor de restaurare-conservare, editarea volumului jubiliar Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, 500 de ani,  Editura Crimca și organizarea Simpozionului Național „Moștenirea Mușatină – Credință, Cultură, Istorie”.

Responsabilul Sectorului Proiecte și Construcții Bisericești, monahul Eftimie Mutescu, a făcut referire la etapele de lucru ale proiectelor demarate în anul 2022, la recomandările comisiei de avizare și la modelele puse la dispoziție de sector. Mai mult, a prezentat câteva dintre proiectele de amploare finalizate anul trecut, precum și pe cele în decurs de desfășurare: Centrul Eparhial „Dositei Episcopul”, Centrul Eparhial „Mitropolit Silvestru”, consolidarea și reabilitarea ansamblului de clădiri al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Cantina Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Atelierul de lumânări Cămârzani, Centrul Social-Filantropic și Administrativ „Anastasie Crimca – Mitropolitul”, modernizare și dotare SC Ferma Lucos SRL.

Sectorul Fonduri Externe și Interne, coordonat de pr. Alexandru Pavel, a prezentat proiectele depuse, cele în lucru și partenerii acestora, și corelarea cu liniile de finanțare prognozate pentru 2023. Pe parcursul anului 2022 au fost atrase fonduri pentru restaurarea mănăstirilor Arbore și Slatina și a bisericilor de lemn din Colacu și Botoșana. Totodată, au fost semnate contracte pentru promovarea mănăstirilor Putna, Slatina, Arbore și Humor, precum și pentru bisericile din Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Botoșana și Colacu. Nu în ultimul rând, în anul precedent au fost depuse noi proiecte în vederea restaurării mănăstirilor Râșca, și Humor, pentru Schitul Mănăstioara Udești, dar și pentru Biserica „Sfântul Mercurie și Sfânta Ecaterina” Rădășeni.

Consilierul eparhial al Sectorului Agro-Silvic Bisericesc, domnul Ciprian Dumitru Muscă, a prezentat date referitoare la situația terenurilor și clădirilor, precum și ale structurilor silvice, agricole, vitivinicole ale eparhiei. Nu în ultimul rând, în cadrul raportului s-au regăsit informații cu privire la stadiul lucrărilor proiectului de restaurare a monumentului „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei și achizițiile de terenuri pentru mănăstirile nou înființate.

Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, parte integrantă a Centrului Eparhial, a fost reprezentată de starețul așezământului monahal, arhim. Serafim Grigoraș, și de marele eclesiarh, arhim. Valerian Radu. În cadrul prezentărilor a fost amintit faptul că în anul 2022 locașul de cult a fost înzestrat cu numeroase daruri, veșminte, sfinte vase, cărți, precum și alte lucruri necesare slujirii liturgice. Tot în acest an, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” a fost gazdă a manifestărilor prilejuite de aniversarea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

A urmat prezentarea rapoartelor celor 5 protopopiate ale eparhiei, Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung și Fălticeni de către protoiereii pr. Ionel Doru Budeanu, pr. Minu Mititelu, pr. Ionel Constantin Maloș, pr. Aurel Goraș și, respectiv, pr. Adrian Dulgheriu care, dincolo de aspectele administrative, au punctat dimensiunea social-filantropică desfășurată la nivelul parohiilor.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi