- Transformă durerile trupului în liturghie nevăzută a iubirii și fă din lipsuri ușa Proniei divine, hrănindu-te din comuniunea cu Mântuitorul Hristos.
- Asumă-ți prigonirea ca prilej de revelare a ființei și de adâncire a vieții duhovnicești, fiindcă aceasta dezvăluie adevărata relație a omului cu Dumnezeu și aluatul duhovnicesc din care este plămădit.
- Zidește suflete, precum părintele Constantin, pentru care ctitoriile nu au fost doar ziduri de biserici, ci locuri în care omul putea să se regăsească pe sine și să-L întâlnească pe Dumnezeu.
- Mărturisește Adevărul, chiar cu prețul lanțurilor, asemenea sfințitului mucenic Constantin care, în fața anchetelor, torturilor și bolii, L-a mărturisit neîncetat pe Hristos.
- Nu-ți pierde limpezimea minții, chiar dacă ești strâmtorat, supravegheat, calomniat, anchetat ori condamnat, ci refuză compromisul și apără, fără ură, libertatea Evangheliei.
- Prefă-ți rănile în izvoare pentru alții și, astfel, vei arăta că pătimirea pentru Mântuitorul adâncește lucrarea Lui în viața și în ființa ta.
- Nu-ți vinde credința pentru o pâine trecătoare, ci transformă temnița în școală de slujire, vădind că sufletul hrănit cu Hristos biruiește orice foame.
- Primește sărăcia ca pe o haină a smereniei și lucrează cu râvnă pământul inimii, ca osteneala ta să devină brazdă în care se seamănă rugăciunea.
- Trăiește cu rânduială și rămâi statornic în mărturisirea Preasfintei Treimi, ca sfârșitul să-ți fie cel mai frumos început.
- Primește sfârșitul ca pe o metanie a întregii tale ființe și mori în Hristos, arătând că moartea nu este o ieșire din ființă, ci intrarea în plinătatea ei.
