A început examenul de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, septembrie 2026

Între îndemnurile cuprinse în Decalogul preotului, alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, se regăsește chemarea adresată slujitorului Bisericii de a cerceta Sfintele Scripturi, viețile și scrierile Sfinților Părinți, pentru a-i putea îndruma pe credincioși spre cunoașterea și înțelegerea dreptei credințe. Pentru cei care se pregătesc să răspundă chemării la slujirea preoțească, acest îndemn constituie un reper al devenirii lor, prin aprofundarea cunoștințelor teologice și valorificarea acestora în misiunea pastorală.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, luni, 28 septembrie 2026, la Centrul Eparhial Suceava a început sesiunea de toamnă a Examenului de capacitate preoțească, organizată prin Sectoarele Educațional-Teologic și Administrativ-Bisericesc ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Examenul se adresează fiilor duhovnicești ai eparhiei, licențiați în teologie, specializarea Teologie Pastorală, care îndeplinesc condițiile canonice, statutare și regulamentare bisericești în vederea înscrierii și, implicit, a hirotoniei.

La debutul probei scrise a fost prezent, în calitate de delegat al chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul le-a transmis celor 40 de candidați înscriși felicitările și încurajările Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, încredințându-i, totodată, că această etapă se desfășoară în spiritul corectitudinii și al transparenței.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a evidențiat faptul că subiectele propuse urmăresc atât verificarea cunoștințelor teologice dobândite în anii de studiu, cât și capacitatea de adaptare și contextualizare a acestora în raport cu realitățile misionare ale eparhiei.

Potrivit organizatorilor, tematica și bibliografia au fost alcătuite pornind de la reperele fundamentale ale formării pentru preoție, ținându-se seama, în același timp, de particularitățile pastorale ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Între aspectele avute în vedere se numără provocările generate de prozelitismul sectar, precum și coordonatele anului 2026, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame.

Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, lucrările urmând să fie evaluate în baza baremului afișat la ieșirea din sala de examen.

Alături de ierarh, la proba scrisă desfășurată în Sala „Pimen Arhiepiscopul” s-au aflat arhim. Iustinian Săvescu, consilier administrativ-bisericesc, și pr. Ionuț Isopescu, consilier în cadrul Sectorului Educațional-Teologic, precum și alți clerici din administrația eparhială.

Conform precizărilor făcute de organizatori, proba orală a examenului va avea loc vineri, 2 octombrie 2026. Totodată, reprezentanții sectoarelor administrativ și educațional au subliniat că Examenul de capacitate preoțească trebuie privit nu numai ca o etapă de evaluare, ci și ca un pas important spre asumarea slujirii Bisericii și a comunității încredințate.

Atât proba scrisă, cât și cea orală urmăresc verificarea cunoștințelor teologice, precum și capacitatea participanților de a le valorifica în contextul pastoral contemporan și în raport cu specificul Eparhiei Sucevei și Rădăuților. Vor fi declarați admiși cei care obțin cel puțin nota 6,00 la fiecare probă și media minimum 7,00 la Examenul de capacitate preoțească.

Valabilitatea rezultatului obținut este de un an, iar în cazul celor care au obținut media peste 9,00, aceasta se prelungește la doi ani, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Irina Ursachi
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
goka |
nigeria betting |
goka |
gokabet |
vidobet |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
goka casino |
gokabet |
teosbet |
teosbet |
teosbet |
teosbet |
gorabet