- Cinstește-i pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, fiindcă ei sunt o icoană a credinței care rămâne statornică chiar și atunci când semnul întârzie, aducând astfel bun rod.
- Deprinde pilda răbdării și așteptării întru nădejde a Sfinților Părinți, căci Dumnezeu nu lucrează în ritmul lumii, ci în cel al veșniciei.
- Prețuiește familia Fecioarei Maria ca model al căsătoriei sfințite prin rugăciune, prin care a devenit un loc al descoperirii lui Dumnezeu.
- Păzește calea Domnului, asemenea drepților Ioachim și Ana care, deși respinși de semeni pentru nerodirea lor, nu au deznădăjduit, stăruind și mai mult în rugăciune, și s-au făcut părtași împlinirii planului dumnezeiesc.
- Fă din familia și casa ta un loc de rugăciune, amintindu-ți că pacea, credincioșia și plânsul cel bun, născut din smerenie, coboară Împărăția cerurilor în inima ta.
- Nu grăbi timpul, înțelegând că rugăciunea curată are un ritm diferit, iar Dumnezeu este Cel Care nu întârzie, ci pregătește, Cel Care caută profunzimea rădăcinii, nu strălucirea frunzei.
- Fii tu însuți o poartă prin care harul poate trece, așa cum Ioachim și Ana nu au fost doar părinții după trup ai Mariei, ci, afierosind-o din pruncie lui Dumnezeu, au pregătit calea pentru venirea în lume a Fiului întrupat al Tatălui ceresc.
- Nu disprețui neîmplinirile celor de vârstă înaintată, căci atunci când Cel Atotputernic vine târziu, nu este pentru că uită, ci pentru că așteaptă ca omul să nu se mai grăbească spre sine.
- Nu te judeca după ceea ce nu ți s-a dat, ci după ceea ce ai făcut cu ceea ce ai primit, întrucât existența devine vocație când e trăită euharistic.
- Transformă-ți îndoielile în credință statornică și folosește bunurile materiale pentru a spori în virtuțile ziditoare de suflet, ca să te învrednicești să auzi glasul Celui pentru Care toate sunt cu putință.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

