A început cea de-a cincea ediție a Taberei de vară „Temerari pe drumul cunoașterii”

Copii și tineri din cuprinsul eparhiei ocrotite de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, dar și din țară, se bucură în acest an de momente autentice, vii și prețioase în cadrul celei de-a cincea ediții a Taberei „Temerari pe drumul cunoașterii”, din Dorna Arini, loc în care iau naștere cele mai dragi amintiri ale verii. Ateliere recreative, drumeții, rafting, tiroliană, cursuri de prim ajutor, vânătoare de comori, jocuri olimpice sunt numai câteva dintre activitățile pregătite de organizatori pentru a le ghida pașii participanților pe drumul cunoașterii.

Sub ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Ținutul Dornelor, copiii și tinerii vor avea în zilele de tabără popasuri sufletești în care Îl vor descoperi pe Dumnezeu prin rugăciunile dimineții și ale serii, cateheze și ateliere tematice.

Desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și organizat de Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, evenimentul aduce împreună în fiecare vară sute de tineri în cadrul mai multor serii de câte 50 de participanți, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani.

Cei dintâi oaspeți ai verii au poposit deja sub streașina Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini și s-au bucurat de primele activități ale săptămânii, ateliere interactive, și activități distractive și captivante. Un moment pe care participanții au mărturisit că îl vor ține minte a fost întâlnirea cu sfinții ocrotitori și descoperirea virtuților acestora în cadrul atelierelor de cateheză susținute de arhid. Daniel Cupeț, referent al sectorului organizator.

Alături de asistența duhovnicească, precum și de cea medicală, tinerii temerari se bucură de sprijinul neîncetat și de prietenia echipei de voluntari, precum și a reprezentanților Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, coordonat de arhid. Paul Vlăduț Lungu, consilier eparhial. Sfinția sa a vorbit despre acest program care a ajuns la al cincilea an de desfășurare. „Este un proiect de tip tabără care invită tinerii din arhiepiscopie și nu numai, din întreaga Moldovă, să participe la un program de șase zile și îi invită să se rupă de cotidian și să încerce experiențe frumoase, ziditoare, cu alți tineri de aceeași credință cu ei, care au aceleași năzuințe și aceleași valori morale. Bineînțeles, tot ceea ce se întâmplă aici are la bază rugăciunea, dar și experiențele și atelierele interactive, cum ar fi expediții pe munte, tiroliană, rafting, toate având drept scop apropierea tinerilor, o comunicare eficientă între ei și nu numai între ei, ci și cu ceilalți voluntari, cu coordonatorii și cu preoții care se află în tabără. Ne bucurăm și le mulțumim atât copiilor, cât și părinților și preoților care au ales să-i trimită pe tineri în tabără și subliniem faptul că astfel de activități sunt necesare și la nivel parohial, pentru că activitățile cu tinerii sunt un stâlp de susținere al parohiei și al Bisericii de mâine.”

Povestea temerarilor continuă pe tot parcursul lunii iulie cu numeroase activități menite să aducă bucurii și folos duhovnicesc în sufletele celor care, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, vor deveni vrednice mlădițe a lui Hristos.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi

Foto credit: Temerari pe drumul cunoașterii