„Nu desconsiderați familia, prima și cea mai importantă instituție divino-umană, prin care sunteți chemați la împreună-lucrare creatoare cu Ziditorul a toate.” – Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Mănăstirea Sihăstria Râșcăi a găzduit, în zilele de 4 și 5 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii patristice, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași. Tema reuniunii academice, „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”, a reunit profesori, cercetători, clerici și doctoranzi preocupați de valorificarea patrimoniului patristic în contextul provocărilor contemporane.
Prin diversitatea temelor și nivelul academic al intervențiilor, simpozionul a oferit un cadru de dialog interdisciplinar și de aprofundare a perspectivelor teologice asupra familiei creștine, reafirmând importanța acesteia ca „biserică de acasă” și loc privilegiat al transmiterii credinței.
Evenimentul a debutat cu slujba de Te Deum săvârșită în biserica mare a mănăstirii cu hramul „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca”, moment de rugăciune care a precedat deschiderea oficială a lucrărilor. În cadrul sesiunii inaugurale, desfășurate în sala de protocol a ansamblului monastic, pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural al eparhiei, a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în cadrul căruia a prezentat Decalogul familiei creștine, „ce propune câteva repere duhovnicești pentru orientarea vieții de familie, ca aceasta să devină o adevărată școală a virtuților, în cadrul căreia experiența părinților și nevinovăția copiilor lucrează împreună pentru a descoperi în lume lucrarea Duhului Sfânt, prelungită prin Biserică în fiecare cămin.”
A urmat conferința „Instituția familiei în Dreptul bisericesc ca spațiu al vocației sfințeniei”, susținută de pr. conf. dr. Emilian Iustinian Roman, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași. Sfinția sa a evidențiat rolul familiei în dreptul bisericesc și vocația acesteia de a deveni spațiu al sfințirii și al împlinirii vieții creștine. Punctând faptul că familia reprezintă instituția eclezială menită să ghideze membrii săi spre mântuire, părintele a subliniat importanța normelor canonice care reglementează viața conjugală, responsabilitatea părintească și protecția copiilor.
Prima zi a manifestării a continuat cu o sesiune dedicată prezentărilor editoriale, în cadrul căreia au fost aduse în atenția participanților lucrări recente din domeniul teologiei, al istoriei bisericești și al cercetării patristice, publicate în contextul aniversării a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
Lect. dr. Alexandru Prelipcean, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași și director al Departamentului Periodice și Reviste Bisericești al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a prezentat volumul De la crez la credo. Istorie și Teologie la 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325). Lucrările Simpozionului Național de Studii Patristice, ediția I, apărut la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Publicația reunește prelegerile susținute în cadrul primei ediții a Simpozionului Național de Studii Patristice, desfășurată la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi în luna iunie a anului 2025, constituindu-se într-un instrument de referință pentru cercetarea teologică dedicată receptării și actualizării moștenirii niceene.
În continuare, pr. dr. Ștefănel-Stelian Ciurciun, director în cadrul Departamentului Editură și Tipografie al Sectorului Cultural al eparhiei, a adus în atenția auditoriului volumul Luminând adâncurile. Notele de subsol ale traducerilor Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae în cadrul colecției Părinți și Scriitori bisericești, semnat de Alexandru Prelipcean și publicat la Editura Crimca. Lucrarea valorifică un segment mai puțin cercetat al operei părintelui Dumitru Stăniloae, evidențiind bogăția teologică și culturală a notelor explicative care însoțesc traducerile sale patristice din colecția PSB și relevând contribuția acestora la înțelegerea tradiției răsăritene în spațiul românesc.
Pr. conf. dr. Emilian Iustinian Roman a prezentat volumul Sinodul de la Niceea 325. Mărturie a Sfinților Părinți, mărturisire de credință și autoritate canonică, coordonat împreună cu părinții profesori Paul-Cezar Hârlăoanu și Cristian-Alexandru Barnea și publicat la Editura Doxologia. Lucrarea propune o abordare interdisciplinară a importanței istorice, dogmatice și canonice a Sinodului de la Niceea, evidențiind rolul fundamental al acestuia în formularea și apărarea credinței ortodoxe.
Cărțile tipărite la Editura Crimca au fost dăruite tuturor participanților din partea comitetului de organizare a simpozionului, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Nu în ultimul rând, o serie de volume inedite a fost adusă în atenție de conf. dr. Alexandru Mihăilă, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Lucrările științifice desfășurate în cea de-a doua zi au fost organizate în două secțiuni paralele. Comunicările susținute au abordat teme variate, de la fundamentele biblice ale căsătoriei și reflecțiile patristice asupra familiei, până la provocările educaționale și pastorale ale societății contemporane. Au fost analizate aspecte privind relația dintre familie și viața eclesială, rolul femeii în formarea copiilor, educația creștină în era digitală, precum și actualitatea modelelor oferite de Sfinții Părinți pentru viața de familie.
Secțiunea a fost deschisă de conf. dr. Alexandru Mihăilă, care a prezentat o analiză a imaginii căsătoriei ca model al relației dintre Dumnezeu și om în textele Vechiului Testament. A urmat prelegerea conf. dr. Ciprian-Iulian Toroczkai, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, Familia între iubire și traumă: o lectură etico-teologică a romanului Dumnezeul lucrurilor mărunte.
Pr. lect. dr. Daniel Enea, de la Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara a evidențiat învățătura Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop privind familia ca spațiu al mântuirii, în timp ce arhim. asist. dr. Hrisostom Ciuciu, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, a propus o reflecție asupra textului paulin, I Corinteni 7, 29 – „Timpul familiei” între vocație și revocarea vocației.
În continuare, pr. dr. Constantin Oprea, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, a adus în atenție lucrarea Ecclesia domestica și urgența recuperării ei: familia creștină între memoria patristică și pastorația prezentului.
Pr. prof. dr. Vasile Nechita, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, a evocat portretul Mărturisitoarei Blandina, o sfântă a zilelor noastre, iar pr. asist. dr. Gheorghe Mihalache a evidențiat importanța vieții de familie ca împrejurare concretă a cunoașterii lui Dumnezeu, valorificând mărturii patristice.
Ultima parte a sesiunii a inclus comunicarea pr. Claudiu-Ioan Coman, preot paroh la Parohia „Sfinții Voievozi” Râșca, care a prezentat un studiu filologic asupra terminologiei familiei în Septuaginta, analizând semnificațiile conceptelor referitoare la rudenie și la casa familială în tradiția biblică.
În cadrul celei de-a doua secțiuni, lucrările au debutat cu prezentarea susținută de pr. prof. dr. Emanoil Băbuș, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care a abordat relația dintre părinți, copii și utilizarea tehnologiei digitale în societatea contemporană. Au urmat comunicările pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu și ale pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu, din cadrul aceluiași centru universitar, intitulate File de materic – o privire diacronică și sincronică a rolului paradigmatic al femeilor creștine în educația și dezvoltarea emoțională a copiilor, respectiv Chipuri voievodale de doamne si contribuția lor la cultura românească. Despina Milita, Elina Doamna si Marica Brâncoveanu.
Pr. prof. dr. Constantin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a analizat perspectiva Sfântului Apostol Pavel asupra demnității și vocației femeii, iar pr. conf. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a susținut o comunicare în cadrul aceleiași sesiuni. De asemenea, pr. lect. dr. Mihai Ciurea a prezentat studiul Imaginea și vocația femeii în familia creștină după învățătura Epistolelor Noului Testament.
Lucrările au continuat cu intervenția pr. lect. dr. Cristian-Alexandru Barnea, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” Iași, intitulată „A vedea”: semnificații filocalice pentru omul de astăzi, urmată de comunicarea pr. lect. dr. Florin Tomoioagă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, privind relația dintre eros, agape și frumusețe în opera Sfântului Dionisie Areopagitul.
Pr. lect. dr. Radu Gârbacea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, a vorbit Despre sursele patristice al Omiliei In Dominica IV Lucae din omiliarul patriarhal bizantin, iar lect. dr. Dragoș Boicu, din cadrul aceleiași universități, a adus în atenție studiul „Virtutea îi arată egali pe cei pe care natura i-a făcut inegali”. Căsnicia în viziunea Sfântului Petru Hrisologul.
Au urmat comunicările susținute de lect. dr. Alexandru Prelipcean, care a analizat reflectarea Tainei Nunții în imnografia creștină, note de lectură asupra condacului romaneic La nunta din Cana Galileei, și de drd. Nicolae Năstăsache, care a prezentat aspecte privind Ethosul familiei creștine în Omiliile la Matei ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Lucrările simpozionului s-au încheiat prin prezentarea concluziilor generale, participanții subliniind necesitatea continuării cercetării patristice și a valorificării moștenirii Sfinților Părinți în activitatea pastorală și misionară a Bisericii, în contextul provocărilor cu care se confruntă familia contemporană.
Irina Ursachi

