Decalog la prăznuirea Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea Patelarie

  1. Păstrează dreapta credință neștirbită, ca pe o comoară încredințată ție, și nu o lăsa pe mâna celor ce voiesc să o strice.
  2. Adu-ți aminte că adevărul lui Hristos nu se pleacă înaintea puterilor lumești, ci le biruiește cu tăria răbdării și cu arma smereniei.
  3. Nu te înfricoșa și nici nu slăbi în necazuri, deoarece prin acestea se încearcă aurul sufletului și se arată credinciosul adevărat.
  4. Fii neadormit păzitor al turmei tale, fie ea familie, comunitate sau sufletul tău, întrucât asupra celor neluați în seamă se năpustesc lupii risipirii.
  5. Cercetează neîncetat cuvântul lui Dumnezeu și scrierile sfinților, ca mintea ta să se lumineze și să poți arăta și altora calea cea fără rătăcire.
  6. Nu te arăta iubitor de cinste sau de odihnă, fiindcă lucrarea lui Dumnezeu cere osteneală, iar slava oamenilor este umbră și vis.
  7. Primește prigoana și necinstirea ca pe o școală tainică a lui Hristos, Care prin acestea îți întărește inima spre mai multă mărturisire.
  8. Păstrează întru tine pacea neclintită, ca un liman liniștit în mijlocul viforului, ca și cei din jurul tău să se adăpostească întru ea.
  9. Iubește-ți neamul și Biserica, dar nu cu iubire pătimașă, ci cu una jertfelnică, precum păstorii cei buni care-și pun sufletul pentru oi.
  10. Ațintește-ți pururea privirea către Împărăția cea neînserată, căci acolo se scriu numele celor ce rabdă până la sfârșit pentru credință și adevăr.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților