- Caută în procesiune Adevărul întrupat, Care nu Se explică, ci Se trăiește prin mersul ritmic, însă nu solitar, în zgomotul lumii, ci în tăcerea comuniunii cu toată făptura.
- Distinge în freamătul mulțimii ecourile unei lumi pe care încă nu ai cunoscut-o, pășind prin istorie, spre slava Celui Ce intră în Ierusalimul sufletului cu putere multă.
- Fii cu luare aminte la epifania tăinuită în sincronul pașilor, căci însuși Hristos, nevăzut, te însoțește în fiecare bătaie a inimii.
- Trăiește procesiunea ca pe o comuniune liturgică, în taină, cu Mântuitorul Iisus Hristos, centrul unității și al ființei Bisericii.
- Caută-ți Prototipul în această icoană a mișcării Duhului în istorie, descoperindu-te în ceilalți pe tine însuți.
- Folosește fiecare procesiune, de la Teofanie la Vinerea Pătimirii și de la Florii la Adormirea Maicii Domnului, ca un prilej de a te întâlni în cel mai autentic mod cu propria persoană.
- Coboară cu fiecare pas în adâncul inimii, dizolvând egoul din tine prin rugăciunea lui Iisus, și, astfel, vei afla în mulțime sensul vieții tale.
- Recompune prin procesiune drumul Mântuitorului spre Golgota și al Bisericii prin istorie, ca o pregustare a Împărăției cerurilor.
- Reiterează liturgic călătoriile de odinioară ale patriarhilor biblici, rememorând începutul creației, mijlocul răscumpărării prin Cruce și sfârșitul eshatologic al unirii cu Dumnezeu.
- Sfințește-ți viața prin fiecare procesiune la care te faci părtaș, înveșnicind împreuna-călătorie cu Dumnezeu.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

