Cinstiți părinți împreună slujitori,
Stimate Domnule Inspector General,
Stimată Doamnă Inspector,
Doamnelor și Domnilor Profesori,
Dragi elevi,
Distinși invitați,
Este un act de demnitate ceea ce se petrece astăzi în comunitatea locală din Vicovu de Sus, Plai. Asistăm la inaugurarea unui edificiu reabilitat, dar cred cu toată tăria că frumusețea lui nu provine doar din calitatea lucrării edilitare sau din armonia detaliilor de design, ci, mai ales, din aceea că este un spațiu în care el, frumosul, va fi sădit, cultivat, promovat. De aceea bucuria este mare pentru toți: cei implicați direct (conducerea școlii, Inspectoratul Școlar, responsabilii cu administrarea orașului etc.) dar și cei care beneficiază concret (profesori, elevi și părinții acestora), precum și pentru Biserică. Loc predilect al cultivării dorului după frumos, și după Frumusețe care transcende imediatul, Biserica își vede continuată „tinda” unde a găzduit primele forme de educație în edificii precum acestea, cu împlinirea mamei care își admiră fiica aflată acum la maturitate întru creșterea fiilor.
Dar, precum de multe ori s-a zis, când rădăcinile sunt uitate, nu știi decât pe bâjbâite înspre ce te îndrepți. Este firesc să te deschizi spre strategii și metode pedagogice noi, dar nu originalitatea cu orice chip, și ea în sine, se cade a fi căutată. Nu tot ce e nou e de la sine înțeles că e „super”, cum nu tot ce vine „de demult”, este demodat, mai ales dacă și-a dovedit eficiența. Pot avea table inteligente, dar ce folos dacă cel ce o utilează nu își dezvoltă abilitățile cognitive? Pot trimite fișe de lucru pe WhatsApp, dar dacă ele sunt rezolvate instant prin scanare cu AI, am instrument de măsurare a ceea ce rămâne în mintea elevului? Fac o prezentare PowerPoint excelentă, dar scrisoarea de dragoste, ori o rugăminte de iertare o pot genera cu ChatGPT?
Cu înțelepciune, Biserica îndeamnă, dintotdeauna, la echilibru între vechi și nou, la moderație și verificare, nu la heirupisme efemere, la preocupare pentru cele ce se văd în afară deopotrivă cu grijă, îndoită chiar, pentru cele ce se cresc dinlăuntru.
Provocarea care ne stă înainte este una fără precedent. Cum putem să cultivăm un suflet, astfel încât să nu se piardă, atâta vreme cât este în mâinile dumneavoastră. Aș spune, în inimile dumneavoastră. Iar spațiul frumos pe care îl redeschideți astăzi este semnul acestei atenții delicate: într-un veac al disoluției, în școala aceasta se vrea a promova armonia, în fața câștigului facil, puneți efortul pe termen lung dar cu mai multă garanție, deopotrivă cu achizițiile de cunoaștere, sunteți preocupați să creșteți copii frumoși. Căci, așa cum ne spune Domnul, frumusețea crește pe dinlăuntru și cei ce o cultivă I se aseamănă Lui.
Într-o măiestrită așezare de cuvinte, poeta Zorica Lațcu, maica Teodosia se făcea mesager al cuvintelor lui Dumenzeu:
Și-mi zise Domnul: Eu sunt frumuseţe;
În Mine-i cald sălaş de primăveri;
La Mine zorile sunt fără de seri,
Și duhul înfloreşte-n mii de feţe.
….
Si Eu revărs din veşnice comori,
Peste aleşi puteri de plăzmuire,
Și-i fac să-mi fie asemănători
În duh, prin arzătoarea lor iubire…
Puterea de plăsmuire întru lumină și frumusețe pe care v-a dat-o Dumnezeu mă rog să fie cu asupra de măsură lucrată de dumneavoastră în această școală reînnoită. Deopotrivă cu felicitările care vi se cuvin, îndrăznesc să închei, încurajator, printr-unul din îndemnurile IPS Părinte Arhiepiscop Calinic adresate celui care educă pe copii:
Fii încredințat că migala cu care șlefuiești personalitățile celor cărora le ești profesor îți va fi răsplătită prin bucuria curată și veșnică (aici) în Împărăția cerurilor.
Vă mulțumesc.
† Damaschin Dorneanul,
Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților