În contextul Centenarului Patriarhiei Române, la 4 februarie 2025, a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din secolul al XX-lea. Cu acest prilej, la Editura Basilica a fost tipărită lucrarea Părinții de ieri, sfinții de azi, fiind inaugurată totodată colecția cu același nume.
Primul volum al acestei colecții este dedicat „patriarhului teologiei românești”, părintele academician Dumitru Stăniloae. Lucrarea își propune să ofere cititorilor mărturii și documente de arhivă din cadrul Muzeului Memorial „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din București, alături de imagini care transmit și astăzi ceva din „mireasma timpului și a locurilor în care a trăit Sfântul Dumitru Stăniloae”, după cum subliniază în Nota editorială părintele Sorin-Vasile Tancău, consilier patriarhal.
S-au scris și se vor mai scrie numeroase studii și cărți despre opera neobositului teolog, apreciat în țară și peste hotare, mai ales pentru profunzimea și originalitatea cu care a interpretat scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii. Volumul de față se dorește a fi un omagiu adus marelui teolog pe care Biserica neamului românesc l-a oferit Ortodoxiei universale.
După o prezentare cronologică – text și imagini, unele inedite – a biografiei Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cartea cuprinde materiale semnate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adevărate mărturii ale unui vrednic ucenic. În acestea sunt evidențiate, într-un mod aparte, aspecte fundamentale ale operei teologice și ale învățăturii mântuirii în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae, pe drept numit „teolog al iubirii Sfintei Treimi și dascăl al Filocaliei”.
Viața și învățătura celor bineplăcuți lui Dumnezeu luminează asemenea unei făclii calea noastră spre mântuire, iar acest adevăr se referă nemijlocit și la Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Sfânta Scriptură și scrierile patristice i-au fost hrană zilnică în admirabilul său urcuș duhovnicesc. El trăia cu intensitate cele petrecute pe Sfânta Masă în timpul Dumnezeieștii Liturghii, ridicându-se cu ușurință de la cele pământești și împărtășindu-se, fără mijlocitori, de realitatea celor cerești.
Opera sa teologică reprezintă „o știință și o artă a comuniunii divino-umane – subliniază Preafericitul Părinte Daniel – o mărturie adusă iubirii, nesfârșita milostivire a lui Dumnezeu față de lumea întreagă, de care El se interesează cu pasiune chiar și în profunzimea tăcerii Sale aparente”.
Răsfoind acest album, apărut în condiții grafice deosebite, putem afirma fără ezitare că, în cazul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, se împlinește în mod aparte afirmația lui Jean Jaurès: „Nu-i înveți pe alții ceea ce vrei, nu-i înveți ceea ce știi, îi înveți ceea ce ești”.
Arhid. Vasile M. Demciuc

