Răspunsul ierarhului – 31 decembrie 2025

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Doamne, ajută!

Am tot stat și încercat să înțeleg un algoritm la cum lucrează echipa media a ASR, însă nu am reușit… Sunt prezenți la slujbele arhierești, filmează predicile cap-coadă, materialul video pentru Trinitas TV este trimis și postat în aceeași zi, pozele apar și ele după o lună, două, dacă nu chiar 5-6 (au fost și cazuri de genul), iar predicile…. NICIODATĂ. Alteori, pe vremuri, predica se posta în aceeași zi, seara. Iertați îndrăzneala multă, pentru că v-am tot scris despre acest subiect de mai multe ori, dar dacă se poate încă un răspuns, aș aprecia din suflet! Iertați și binecuvântați!”

S.S.

Doamne, ajută!

Pentru a înțelege algoritmul de lucru, sunt necesare câteva precizări:

– Activitatea Media a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților este susținută de patru persoane, după cum urmează: consilierul de resort, reporterul (care, pe lângă redactarea de texte, realizează și fotografii și le prelucrează) și doi cameramani (care nu doar înregistrează, ci și prelucrează, montează și editează materialele video).

– În  anul 2025, echipa media a participat la 297 evenimente (slujiri arhierești, evenimente administrative, cultural-artistice, social-filantropice, misionare și educaționale, concerte, conferințe, vernisaje etc.) desfășurate în întreaga eparhie. Pentru toate acestea a realizat materiale foto & video; știre video, audio și text pentru Trinitas TV, respectiv Radio Trinitas; articol dedicat pentru site-ul arhiepiscopiasucevei.ro și pentru presa bisericească și laică și transmisiune LIVE (acolo unde a fost cazul). Cifrele sunt următoarele, 297 de articole sub semnătura membrilor Sectorului Media și Comunicare; 334 videoclipuri (predici, decaloguri, știri și rezumate); 36 transmisiuni video în direct), 61 alte materiale (videoclipuri tip reel, materiale de promovare ș.a.), 170 de albume foto (aproximativ 10900 fotografii finale prelucrate, din peste 165.000 de fotografii).

Cu siguranță au fost și neajunsuri pe care cu bună voință ni le-ați adus la cunoștință și pe care echipa media se străduiește să le remedieze; întotdeauna este loc de mai bine.

Un An cu cât mai multe împliniri pentru toți!