La prăznuirea Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, eruditul monah „meşter la vorbitul cu Dumnezeu, la cuvinte şi răspunsuri pentru credincioşi, dar încă şi mai mare făcător de minuni”, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog ce evidențiază modalități de imitare a vieții celui ce a revigorat monahismul și activitatea cărturărească în sudul-vestul țării, lăsându-ne o moștenire de mare preț.
- Ațintește-ți ochii spre Hristos, căci tot ceea ce lucrează Fiul lui Dumnezeu prin sfinții Săi rămâne veșnic, nefiind afectat de valurile vieții.
- Redescoperă dulceața slujbelor Bisericii, căci într-o lume ternă frumusețea Liturghiei este singurul loc în care timpul se oprește și se preschimbă în veșnicie.
- Îndrăznește să fii ctitor după posibilitățile tale, fie de biserici și mănăstiri din lemn sau piatră, precum Nicodim de la Tismana, fie prin răsădirea unei semințe de bine în sufletul cuiva.
- Fă din viața ta o liturghie, iubește tihna și profunzimea cultului liturgic, ca tot ceea ce faci să fie jertfă și binecuvântare.
- Păzește-ți gândurile ca pe niște porți ale inimii, trăiește simplu și smerit, ca darurile Duhului Sfânt să rodească în tine.
- Fugi de laudele oamenilor, ca să nu-ți hrănești mândria cu iluzii, căci atunci când ușa inimii se pune stavilă viciilor, patimilor și păcatelor, Hristos intră și Se odihnește în ea.
- Roagă-te cu mintea în inimă, fii treaz în Hristos, trăiește prin rădăcinile neamului tău, căci fără ele ești praf purtat de vântul istoriei.
- Apără unitatea Bisericii, adună diversitatea în jurul iubirii, ține aprinsă candela memoriei sfinților ce țin unit neamul și dau sens istoriei.
- Așază-ți mintea în genunchi înaintea Adevărului și nu condamna lumea, ci arată-i o alternativă, fiindcă lumina biruiește întunericul prin prezența sa.
- Fii lumină pentru alții prin jertfă, nu fugi de Cruce, înțelepțește-te păstrând cu nădejde gândul la moarte, amintindu-ți pururea că viețuirea întru Hristos duce spre viața cea veșnică.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

