La prăznuirea Sfintei Cuvioase Mucenice Eugenia, cea care de tânără citind epistolele pauline și-a alipit inima de Hristos, lăsând în urmă toată slava și deșertăciunea acestei lumi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a surprins în cadrul unui Decalog câteva dintre reperele viețuirii duhovnicești ale acestei tinere care a ales calea cea bună, închinându-și viața lui Dumnezeu, ce pot fi transpuse în viața lor de către cei ce o cinstesc, pentru a se bucura de frumusețile nespuse ale Împărăției cerurilor.
- Apropie-ți mintea de Hristos Domnul, asemenea Cuvioasei Eugenia, căci numai în lumina Lui gândul devine transparent adevărului.
- Nu te opri la frumusețea trecătoare a lumii, căci trupul și mintea devin icoane ale frumuseții dumnezeiești când văd în Hristos adevărata splendoare a existenței.
- Fă din ostenelile, trudele și nevoințele tale drum către Dumnezeu și lasă harul să-ți transfigureze viața, împodobind-o cu nenumărate virtuți.
- Înfruntă minciuna cu blândețe, dar și cu hotărâre, la fel cum a înfruntat-o mucenica, căci sfinții au risipit întunericul celor păcătoși, care îi înstrăina de Dumnezeu.
- Adu-ți aminte că omul nu se desăvârșește în putere, bogăție ori slavă, ci dăruindu-se Mirelui ceresc, singura împlinire care nu se risipește.
- Nu pregeta a crede că iubirea lui Hristos dă omului puterea de a depăși moartea, El fiind o prezență care hrănește, întărește și ridică.
- Deschide-te cu toată ființa harului, nu celor care te atrag cu pătimașe pofte, căci jertfirea sinelui este o cufundare a sufletului în profunzimea iubirii dumnezeiești.
- Lasă-te atras de strălucirea vieții sfinților, precum Eugenia, întrucât orice lumină primită de la Dumnezeu trebuie împărtășită, nu tăinuită.
- Înfruntă prigonirea și moartea cu nădejde, urmând pilda miresei lui Hristos, căreia i s-a tăiat capul, astfel înveșnicind alipirea ei de Mântuitorul în împărăția luminii.
- Vezi în fiecare sfânt mărturia vie că omul este chemat la îndumnezeire, la redobândirea frumuseții celei dintâi, în lumina și bucuria nunții sufletului cu Fiul întrupat al lui Dumnezeu.
† Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

