La prăznuirea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, schimnicul care prin nevoința sa a unit cerul cu pământul, petrecând pe pământ viață îngerească și făcându-se pildă de trăire duhovnicească ucenicilor săi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a evidențiat în cadrul unui Decalog faptele prin care și noi putem dobândi nume de mare preț în cereasca împărăție, cultivând virtuțile și sporind în dragostea față de Dumnezeu și semeni.
- Trăiește ca un om al veșniciei, roagă-te cu toată ființa, fugi de slava deșartă, întărește-ți credința prin post și înfrânare, alege adevărata libertate, ca temelie a sfințeniei.
- Intră în peștera inimii tale, precum sihastrul în chilia de piatră de la Putna, și închide ușa, ca astfel să asculți glasul Celui Ce nu strigă, ci doar șoptește în adâncul conștiinței.
- Prefă lacrimile în rugăciune și suspinele în cântare, lăsându-le să dăltuiască în tine urmele pocăinței, precum Cuviosul Daniil a săpat în piatră, cu plânsul cel bun, brazda desăvârșirii.
- Fă din trup altar al postului și din suflet, jertfă a rugăciunii, căci adevărata cultură se naște din Scriptură, Ceaslovși Psaltire, nu din cărți fără Dumnezeu.
- Pune pază gurii și minții tale, ca să vorbească Dumnezeu, căci în tăcerea lui Daniil s-a ridicat Voronețul, iar din peștera lui s-a născut Putna.
- Împrietenește-te cu pustiul și psalmodiază lui Dumnezeu în tăcerea inimii, primește ispita ca pe un dascăl și biruiește-o cu semnul Crucii, căci biruința asupra firii vine prin răbdare.
- Împletește coșuri sau rogojini cu mâna și rugăciuni cu inima, precum Daniil Sihastrul, fiindcă lucrul mâinilor ține mintea trează, iar lucrarea inimii o urcă la cer.
- Nu închina țara străinilor și înveșnicește credința pentru generațiile viitoare zidind altare, neuitând că biruința vine de la Dumnezeu.
- Împrietenește-te cu simplitatea, caută un sfătuitor, precum Ștefan cel Mare pe smeritul schimnic, care să-ți spună adevărul, căci nu poți urca singur muntele vieții.
- Așteaptă moartea ca pe o nuntă, țintește spre îndumnezeire și nu înceta a bate la ușa veșniciei, până Cel vechi de zile îți va deschide.
† Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

