Preacucernici și Preacuvioși Părinți,
Îndurerată familie,
Iubiți credincioși și credincioase,
Părintele Dimitrie ține în mâini Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. La căpătâiul lui s-au spus zilele acestea cuvinte frumoase. În continuarea lor și oarecum sintetizând și rotunjind, voi încerca și eu, acum, să vă readuc aminte cum a rodit cuvântul Evangheliei în viața părintelui Dimitrie și, mai ales cum l-a făcut el roditor în viețile dumneavoastră.
Acum 62 de ani, pe final de vară (pe 25 august), Dumnezeu trimitea în familia lui Nicolae și Aglaia Mihoc din satul Sfântul Ilie încă o binecuvântare. Al 10-lea copil. Încă nu știa să vorbească, dar auzea în familia aceasta cuviincioasă cuvintele Sfintei Scripturi, zilnic citite cu glas tare și făcute hrană pentru cei ce o ascultau. Din această smerită ascultare a cuvântului lui Dumnezeu, însoțită de rugăciunea stăruitoare învățată tot aici, s-a născut și râvna pentru slujirea Acestui Dumnezeu. Și lui Dimitrie, mezinul, îi va veni rândul să urmeze calea slujirii preoțești, pe urmele fraților săi mai mari, care și ei au primit preoția.
La Institutul Teologic din Sibiu a învățat, adâncind cele primite acasă, cum să-L slujească și mai ales cum să-L propovăduiască pe Dumnezeu oamenilor. În anii aceia (1983-87) avut parte de profesori mari, pe unul dintre ei, părintele Ilie Moldovan – neobosit și aprins râvnitor pentru Dumnezeu – alegându-l a-i fi și îndrumător de licență. Tema – „Euharistia (sau Sfânta Împărtășanie) Taina iubirii”, vădea crezul său: a-L sluji pe Dumnezeu și pe oamenii încredințați de El este imposibil fără iubire jertfelnică.
Cu stagiul militar împlinit încă înainte de studiile universitare (1982-1983), și proaspăt căsătorit cu Liliana, tânărul de 25 de ani Dimitrie primește în 1988 harul preoției în Catedrala Mitropolitană din Iași prin mâinile episcopului vicar de atunci, viitorul arhipăstor al reînființatei Arhiepiscopii a Sucevei și Rădăuților, Pimen Suceveanul.
Și așa începea trimiterea și predicarea și lucrarea părintelui Dimitrie. Mai întâi la Gălănești, în parohia ocrotită de arhanghelii de lumină, Mihail și Gavriil. Trei ani (1988-1991) a adus cuvântul lui Dumnezeu în inimile nu doar ale oamenilor, ci și ale copiilor, cărora le-a fost profesor de religie, cele învățate din familie, din Sinaxare, din Proloage, apoi desăvârșite în Institutul Teologic fiind cu meșteșug dar împărtășite, și prin experiența pedagogică a părintelui dobândită în timpul studiilor liceale la Liceul Pedagogic din Suceava (1978-1982). Același lucru, al vestirii lui Dumnezeu, în biserică și la școală, l-a făcut părintele mai apoi și în Parohia Iaslovăț, unde a stat nouă ani (1991-2000). Dar nu doar prin cuvântul de la amvon ori de la catedră a reușit părintele să-L transmită pe Dumnezeu. Ci prin aceea că în el a lucrat mai întâi acest cuvânt. Și oamenii aceasta au văzut. Mai înainte de a le spune prin cuvânt, ei au citit aceasta prin faptele părintelui. Altfel, nu se poate explica cum și după plecarea din aceste parohii, credincioșii l-au cercetat. Ani la rând. Și nu doar atât, dar l-au și sprijinit în lucrarea lui de ridicare de biserici sau case pentru sărmani. Așa, de pildă, stați dumneavoastră mărturie, cei care l-ați cunoscut, că biserica din satul Sunători, Dorna Arini, a ridicat-o părintele cu ajutorul celor din Iaslovăț și din Gălănești. Și iată, de acum, maicile viețuitoare în noul schit de la Sunători vor înscrie la ctitorii adormiți numele părintelui Dimitrie, cel mult jertfitor.
L-a trimis apoi Dumnezeu înapoi în satul natal, mai aproape de casă. În 2000 începea și peste 4 ani finaliza paraclisul cu hramul „Buna Vestire”, tot așa cum, la Iaslovăț, ridicase un paraclis tot închinat Maicii Domnului (cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”). A urmat apoi cea de a doua lucrare de aici, din Sfântu Ilie, la care Dumnezeu l-a pus jertfă de temelie pe părintele Dimitrie: biserica în care ne aflăm. Ridicată cu greu. Începută în 2008-2009. În trecerea mea prin dreptul ei, atunci când mă îndreptam întru slujire spre Humor, Câmpulung, Vatra Dornei sau mai departe, vedeam cum crește: pilonii în pământul mlăștinos, piatră pe piatră adăugându-se în conturarea ctitoriei după modelul celei de la Mănăstirea Putna a voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, acoperișul rotunjindu-se (cu ispita furtului tablei, de care mulți știți), pentru ca în ultimii ani părintele să supravegheze, personal, lucrările de finisare, îndeosebi veșmântul pictural. Îmi spunea părintele Marian, fiul părintelui, că tata era dintre „cei vechi”, care știa că prin post, prin rugăciune, prin osteneală, prind viață chipurile de pe icoane. Că ele vorbesc dacă sunt numai așa așezate în culoare pe ziduri. Că zidurile unei biserici rămân mute dacă la temelia lor nu s-a pus dragoste, ci învrăjbire, nu s-a așezat smerenie, ci dorință de fală, dacă nu L-am vestit pe Dumnezeu din mijlocul ei, ci ne-am pus pe noi – o, ferește-ne Doamne – în centrul atenției.
Acum, când după boala purtată în tăcere, și ea ca preț pentru osteneala, grija Casei lui Dumnezeu și a credincioșilor, părintele Dimitrie a plecat la Cel ce L-a chemat să-L slujească, oare ne mai vorbește părintele Dimitrie? O da! Și cu cât mai mult.
Căci un preot vrednic, om al lui Dumnezeu, învață și când tace. Cu atât mai mult se vădește ca evlavioasă, cinstită și bineplăcută Domnului viața lui și când nu mai are nevoie de cuvinte ca să transmită ceva, ci prin ce a făptuit mai întâi – și doar mai apoi a întărit și a împletit cu cuvântul – a transmis deja, de fapt, ce avea de spus.
Pecetluite îi sunt de acum buzele părintelui Dimitrie, dar tunetul faptelor lui încă sună în inimile celor care le-au cunoscut, le-au trăit, și va reverbera și de acum înainte prin cei ce îi vor duce și numele, și lucrarea, mai departe. Zidirea aceasta minunată, prin voi, părinte Alexandru și părinte Marian, se cade a se face portavoce a celor pe care le-ați primit, acasă și la altar, de la părintele Dimitrie, de la tata. Îl știți cât se ruga. Cât zăbovea în această biserică: dacă nu pe șantier, în genunchi. Dacă nu cu oamenii., cu o carte bună în mână. Vă amintiți și cât se smerea, nepunând nimic pe seama lui, conștient că numai prin mila lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfinților mărturisitori a reușit. Faceți din această minunată biserică locaș vrednic! Cuvintele lui Dumnezeu să sune cu putere! Și puterea aceasta va veni nu doar din înțelepciunea minții, ci din lucrarea cea dinlăuntru a inimii, pe care să o împliniți după chipul părintelui. De acum voi veți fi alean și pentru mama Liliana, la fel cum o vor face surorile voastre Maria, Elena, Saveta, Rodica. Fie ca Maica Domnului, care și prin sfânta ei Axion Estin, adusă acum un an (21 noiembrie) de la Mănăstirea Hadâmbu, să vă vegheze dna preoteasă, dimpreună cu copiii și cu mulții nepoți. Vă va fi greu la sărbătoarea Crăciunului de anul acesta. Părintele Dimitrie va cânta colinde dimpreună cu frații lui preoți, plecați mai înainte, Constantin, Viorel și mai ales cu părintele George și cu nepotul Vasile. Și dumneavoastră cei rămași, veți cânta, cu lacrimă și cu nădejde, versuri ca acestea din colindul celor adormiți: „ Gândul nostru spre cer urcă… La cei care nu mai sunt / Ochii cu dor o să-i plângă. ca nu-s aici de Crăciun (…) / Ruga noastră cea fierbinte… O vom înălța din zori / Sperând că cei din morminte… Sunt cu noi de sărbători (…) / Și le iartă lor pacate… la părinți, frați și surori / Celor ce-n această viață… au fost doar colindători”.
Cinstiți părinți, împreună slujitori, din împrejurimi, și de mai departe, frați, prieteni ai părintelui Dimitrie! Toți avem de învățat de la el. Că de vrem, ca preoți, să fim iubiți de enoriași, nu se poate fără ca noi să-i iubim mai întâi. Pentru că Dumnezeu mai întâi îi iubește, ca un Păstor bun, Care Își caută oaia cea rătăcită (cf. Luca 15, 1-10), ca un Tată atot-iubitor, așa cum ni L-a descoperit Fiul (cf. Matei 11, 27), cum s-a citit azi la Sf. Evanghelie, și despre care iubire a vorbit în această dimineață părintele profesor Vasile Mihoc. De dragul acestor credincioși pentru care a murit Hristos să nu precupețim nimic. Ca un tată le-a fost părintele Dimitrie, și celor din Gălănești, și Iaslovăț, sau Sfântu Ilie, sau de oriunde l-ar fi căutat cineva. Pentru că a știut după cuvântul Apostolului Pavel, să plângă cu cei ce plâng și să se bucure cu cei se bucură (cf. Romani 12, 15). „Purtați sarcinile unii altora și așa veți împlini Legea lui Hristos” (Galateni 6, 2), glăsuiește același apostol și veți fi prețuiți, precum cu lacrimi este acum înconjurat părintele Dimitrie.
Frați ostași, amintiți-vă de dragostea cu care vă întâmpina părintele Dimitrie în această biserică și de prezența lui smerită în oricare altă adunare. De grija ca toți să se simtă bine. De deschiderea casei lui și a inimii lui pentru toți. De fidelitatea lui, ca ostaș cu bună așezare, față de Sfânta Ortodoxie, în duhul sănătos al părintelui Iosif și al fratelui Traian. Rugați-vă ca din casa aceasta de pe pământ, frumos zidită lui Dumnezeu, să aibă parte de casă mai frumoasă, casă nefăcută de mână, veșnică în ceruri (cf. 2 Corinteni 5, 1), „mai lângă El, mai lângă Domnul”, așa cum ați cântat și într-una din serile trecute: „Cu-această cântare mereu ne-ntărim / Când moartea veni-va cu drag s-o primim: / ca pe o solie ce ne duce la El / Mai lângă Domnul meu mai lângă El”.
Și dumneavoastră, dreptmăritori creștini, copii iubiți ai părintelui Dimitrie! Cu dumneavoastră se împlinește cuvântul aceluiași Sfânt Apostol Pavel care zice că „de ați avea zeci de mii de învățători, totuși nu aveți mulți părinți, căci eu – vă spune părintele Dimitrie – v-am născut prin Evanghelie, în Iisus Hristos” (1 Corinteni 4, 15). Nu în mâini vrea să țină părintele Dimitrie Evanghelia! Ci vestea cea bună și-a dorit-o vouă să v-o împărtășească. Să vă pună la inimă cuvântul cel sfânt al lui Dumnezeu. Și să-l facă lucrător. În fapta cea bună. Părintele Dimitrie a fost chemat la cer la două săptămâni după începerea Postului Nașterii Domnului. Care este, prin excelență, timp al dăruirii, al iubirii împărtășite, nu doar expuse prin fraze frumoase, timp al dăruirii, vreme a milosteniei. Cine, dacă nu părintele a învățat că „mai fericit este a da, decât a lua” (Fapte 20, 25)? Cum să uitați dumneavoastră zbaterea, neodihna părintelui de a mai face un bine, de a mai ridica o casă, de a mai găsi câțiva sărmani care nu au mai nimic! Astăzi vor da mărturie înaintea lui Dumnezeu pentru părintele Dimitrie lacrimile de fericire ale mamelor și taților care și-au văzut cei 3 sau și 15 copiii în case primenite, fie de la Zaharești, ori Todirești, Zamostea, Baia, sau de mai departe, Stâncești (Botoșani) ori Vânători și Humulești (în Neamț). Duceți dumneavoastră mai departe, dimpreună cu preoții pe care îi aveți, această lucrare, sfântă și mai misionară decât multe altele. Și aveți încurajator de la părintele Dimitrie exemplul de dărnicie, de generozitate necondiționată, dar și îndemnul, cu smerenie și stăruință împărtășit, în duhul Sfântului Ioan Gură de Aur care glăsuia cu limba cea de aur și de foc: „Mare lucru este milostenia, fraților! Să o îmbrățișăm că nu are seamăn pe lume. E în stare să șteargă păcatele și să alunge de la noi osânda! Pe când tu taci, ea e de față și te apără! Dar, mai bine spus, pe când tu taci, mii și mii de glasuri mulțumesc pentru tine”.
Apărarea noastră înaintea lui Dumnezeu aceasta va fi. Cei ajutați se vor constitui în avocații noștri, dincolo, la Judecată. Acolo nădăjduim să primească și părintele Dimitrie răspunsul cel bun. Dimpreună cu solirile celor ajutați de părintele, copii, tineri și bătrâni, adăugăm smerita noastră rugăciune. A celor de față, a IPS Părinte Arhiepiscop Calinic, care l-a prețuit, a tuturor fraților de slujire, a tuturor celor din familie, a vrednicilor credincioși care de sâmbătă au tot venit la sicriul părintelui lor.
Primește, Dumnezeule cel Milostiv, sufletul bun și smerit, ostenitor și darnic al părintelui Dimitrie, întru Împărăția Ta, căci Tu, nemincinos ai făgăduit: „Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie mi-ați făcut” (Matei 25, 40) și „Bine slugă bună și şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21).
Veșnică să-i fie pomenirea, din neam în neam. Amin.
† Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților