La Duminica a XXIV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, a cărei pericopă evanghelică surprinde intervenția proniatoare a Mântuitorului în existența a două persoane: una de doisprezece ani ca vârstă şi care era pe moarte, iar alta care suferea de doisprezece ani, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a propus într-un Decalog ce poartă și amprenta gândirii filocalice o altfel de abordare a bolii și a suferinței, în care credința neclintită în Dumnezeu desăvârșește încrederea în priceperea medicilor, astfel încât moartea să fie înfrântă, iar viaţă să fie afirmată pentru veşnicie.
- Slujește Domnului Dumnezeu și El te va binecuvânta în toate zilele vieții tale și va abate de la tine toate bolile care mușcă din trupul tău.
- Nu fi nepăsător în boală și nici nu deznădăjdui, ci pune-ți nădejdea în Doctorul Mult-Milostiv și El te va tămădui prin aleșii Săi, cărora le-a dat puterea să vindece bolile și să alunge demonii.
- Cheamă preoții Bisericii, căci ungerea cu untdelemn sfințit în Taina Sfântului Maslu și puterea credinței te vor ajuta în vindecare.
- Roagă-te lui Dumnezeu ca să depărteze de la tine boala cea de multe feluri, precum a depărtat-o de la Iezechia, regele lui Iuda, când a căzut în boală aducătoare de moarte.
- Întărește-te prin rugăciune cu harul Sfântului Duh pentru a purta fără cârtire boala, cerând Celui Atotputernic să te vindece după a Lui bună-știință.
- Ai încredere nețărmurită în Ziditorul a toate, căci în multa Sa iubire și purtare de grijă ne ocrotește și ne acoperă neîncetat.
- Nu te descuraja în fața suferinței, căci Domnul Dumnezeu va fi cu tine și nu te va lăsa singur sub povara Crucii celor mai cumplite încercări.
- Fii răbdător și încrezător, căci priceperea medicului și credința pacientului se împletesc în vindecare cu lucrarea nevăzută a Preasfintei Treimi.
- Îndreaptă-ți gândurile spre cele care îți aduc bucurie și înconjoară-te cu iubirea celor apropiați ție, pentru a nu renunța, ci a găsi puterea interioară de a lupta.
- Nu conteni a te ruga fierbinte Izvorului vieții și al nemuririi, ca să nu-ți curme firul vieții pământești prin boala aducătoare de moarte; iar dacă boala va birui, totuși, să te așeze în locașurile cerești, dimpreună cu sfinții Săi.
† Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

