Decalog la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

  1. Recunoaște în sfințirea Catedralei o epifanie a Duhului Sfânt, care transformă piatra și zidurile în icoane ale Împărăției lui Dumnezeu, iar comunitatea, în Trup al lui Hristos.
  2. Participă la rugăciunile de afierosire a spațiului Ziditorului a toate, convertind timpul, din istoric în liturgic, căci Biserica se zidește pe jertfa martirilor, biruitori în Hristos, Cel Ce a biruit moartea prin Cruce.
  3. Înțelege procesiunea în jurul Catedralei ca pe o liturghie cosmică, în cadrul căreia zidirea se delimitează, se sfințește și se afierosește Celui Preaînalt, în universalitatea creației.
  4. Primește apa sfințită ca icoană a propriului Botez, căci apa curăță materia, dar și mintea, omul devenind făptură nouă, în Duhul Sfânt.
  5. Cinstește Sfânta Masă ca Tron al lui Hristos, dar și loc al Jertfei Euharistice, unde comunitatea se unește cu Mântuitorul și cu sfinții Lui, prin moaștele de mucenic așezate în piciorul acesteia.
  6. Contemplă ungerea cu Sfântul și Marele Mir a bisericii și a Sfintei Mese, ca încununare a rodului muncii ctitorilor, donatorilor și binefăcătorilor, dar și a celor ce le-au zidit și închinat Preasfintei Treimi.
  7. Vezi în lumânările și candelele aprinse chemarea de a te dărui, precum se topește ceara și se consumă untdelemnul, Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, sfinților și semenilor.
  8. Leagă biserica, ale cărei ziduri sunt stropite, miruite și luminate, de Biserica vie, în care sufletul trebuie curățit prin isopul pocăinței, pecetluit prin Duhul Sfânt și luminat prin lucrarea Preasfintei Treimi.
  9. Nu privi doar la frumusețea zidurilor sau a picturilor, ci vezi frumusețea nevăzută a comuniunii dintre oameni, căci zidurile glăsuiesc doar când oamenii se adună în iubire și trăiesc în sfințenie.
  10. Intră cu evlavie, liniște și curăție sufletească în Altarul sfințit al Catedralei Mântuirii Neamului, conștient fiind că, primind Euharistia, mărturie a iubirii jertfitoare a Răscumpărătorului, pășești în veșnicie, ca timp al lui Dumnezeu.
Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților