„Înaltpreasfinția Voastră,
Vă scriu cu respect, dar și cu durere, ca un om care vede ce se petrece prin satele noastre și nu mai poate tăcea.
După cum se știe, în jurământul de la hirotonie, preotul promite înaintea lui Dumnezeu și a ierarhului că va locui în parohia unde a fost numit și că se va îngriji de biserică și de credincioși zi de zi, nu doar duminica.
Din păcate, la noi nu se mai ține această rânduială.
Sunt preoți care au casă parohială, făcută din banii și munca oamenilor din sat, dar nu stau acolo. Locuiesc în oraș, iar în sat vin doar duminica, la slujbă, și apoi pleacă imediat. Iar când sunt chemați pentru o nevoie, o spovedanie, o înmormântare ori o moliftă, spun că e departe și că trebuie să le dăm bani pentru motorină.
Nu se poate, Înaltpreasfinția Voastră! Dacă au casă parohială, să stea în ea.
Iar acolo unde nu există casă, să se pună preot care locuiește aproape de parohie, nu unul care face naveta de zeci de kilometri și vine doar când îi convine sau pune serviciile într-o zi și pleacă. Oamenii sunt supărați și s-au răcit de biserică.
Se simt părăsiți, că nu mai au preot între ei, cum era odinioară, ci doar „slujitor de duminică”.
Credința se pierde, copiii cresc fără pildă, iar biserica e tot mai goală.
Vă rugăm din tot sufletul să cercetați aceste lucruri și să rânduiți ca fiecare preot să-și respecte jurământul și chemarea. Să stea în parohie, printre oameni, și să fie păstor, nu călător.”
