Mesaj alcătuit în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a Pompierilor din România (Suceava, 15 septembrie 2025)

Excelențele Voastre,

Marcarea Zilei Naționale a Pompierilor impune, în plan teologic și instituțional, o reflecție asupra naturii misiunii acestora, care se înscrie în sfera vocațiilor cu valoare sacră, întemeiate pe principiul apărării vieții, dar fundamental al lui Dumnezeu. Alegerea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1997, ca ocrotitor spiritual al pompierilor, conferă acestei profesii o consacrare eclezială, asimilând-o unei slujiri cu dimensiune de jertfă și de mărturisire creștină.

În virtutea acestei afierosiri, am considerat necesară formularea unui Decalog al pompierului, menit să acționeze ca normă morală și reper deontologic, prin care ethosul slujirii să fie asumat nu doar ca obligație profesională, ci ca datorie de conștiință și act de responsabilitate în fața lui Dumnezeu și a societății.

Pornind de la aceste considerente, cele zece principii fundamentale sistematizate sub forma unui decalog sunt următoarele:

  1. Mulțumiți lui Dumnezeu, Cel Ce v-a ales să fiți îngeri păzitori cetății și locuitorilor ei de furia focului sau a apelor ori de altă încercare grea.
  2. Fiți mereu în alertă, căci lupta cu multitudinea calamităților, care este o constantă a profesiei voastre, cere sacrificiu și jertfă.
  3. Pregătiți-vă în permanență, pe plan fizic, psihic și moral, pentru a răspunde eficient oricărei dificultăți.
  4. Nu vă înfricoșați, ci puneți-vă nădejdea în Dumnezeu, fiindcă de curajul și de agerimea voastră depinde salvarea vieții semenilor și a agonisitei lor.
  5. Acționați cu profesionalism și tenacitate și nu vă descurajați în fața provocărilor, mai ales atunci când patrimoniul țării este în pericol.
  6. Fiți sensibili la necazurile celor încercați, înconjurându-i cu compasiune și empatie.
  7. Cultivați în rândul colegilor spiritul de echipă, căci acesta poate face diferența între viață și moarte, între salvarea voastră și a semenilor ori pieirea voastră.
  8. Mergeți pe valurile apelor și treceți prin focul încercărilor avându-L pururea în cuget și în inimă pe Mântuitorul Hristos.
  9. Lucrați cu dreptate și evitați stările conflictuale, astfel încât necazurile semenilor să nu fie prilej de răzbunare pentru cei slabi în credință.
  10. Dăruiți-vă profesiei cu toată ființa, pentru că eroismul vostru va fi răsplătit aici cu grade, diplome și decorații, iar Sus, cu un binemeritat loc în Împărăția cea veșnică.

Dumnezeu să vă întărească în slujirea de ocrotitori ai vieții și ai binelui comun, iar această zi de sărbătoare să vă fie prilej de comuniune, de recunoaștere și de întărire a vocației dumneavoastră jertfelnice.

Vă mulțumim cu recunoștință pentru osteneala și jertfelnicia dumneavoastră, pentru respectul și dragostea cu care slujiți Biserica și Țara, mai ales când acestea trec prin încercări, rugându-L pe Dumnezeu-Treime, pe Maica Domnului, pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul pompierilor, și pe toți sfinții să vă dăruiască sănătate, putere neclintită și împliniri sporite în lucrarea pe care o desfășurați spre apărarea vieții și spre binele societății.

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților