11 martie 1643 în istorie: adoptarea „Mărturirisii de credință” a Mitropolitului Petru Movilă

Ziua de 11 martie a rămas în istorie data la care a fost aprobată Mărturisirea de credință  (Expositio fidei ecclesiae Russiae Minoris) a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului (1574-1646). Scopul lucrării a fost acela ca și ortodocșii să aibă o învățătură de credință și de morală proprie, o carte care să-i ferească de catehismele altor confesiuni (calvinii aveau Catehismul lui Jean Calvin, iar catolicii tipăriseră după 1596 lucrări cu un profund caracter confesional pe care le răspândeau și printre ortodocși)[1].

La trei zile după încheierea lucrărilor Sinodului de la Iași (30 octombrie 1642), textul îndreptat al Mărturisirii de credință a fost trimis spre aprobare Patriarhului ecumenic Partenie I, de către domnitorul Moldovei Vasile Lupu[2].

În Constantinopol, Patriarhul ecumenic Partenie I cel Bătrân (1639-1644), împreună cu sinodul permanent, a cercetat Mărturisirea și a constatat că ea urmează întru totul dogmelor și canoanelor Bisericii Ortodoxe[3]. Astfel, la 11 martie 1643, documentul trimis spre aprobare de sinodalii de la Iași a devenit Mărturisirea de credință ortodoxă a Bisericii Sobornicești și Apostolești a lui Hristos, fiind adoptată oficial printr-un act sinodal. În acest act se spune dintru început: „De aceea, cu consimțământul obștesc al sinodului, hotărâm ca tot creștinul evlavios și ortodox aflat în Biserica Apostolică Răsăriteană, să o citească și să n-o năpustească (lepede)”[4].

Trebuie menționat faptul că Patriarhul Partenie I, când a trimis Mitropolitului Kievului un exemplar din aprobarea dată împreună cu ceilalți trei patriarhi, afirma că noi am aprobat numai textul grec (al Mărturisirii de credință), însă acest aspect nu a afectat în nici un fel armonia dogmatică stabilită între diferitele Biserici ortodoxe[5].

Astfel, actul sinodal prin care a fost adoptată Mărturisirea de credință a primit pecetea Patriarhiei Ecumenice și iscălitura Patriarhului Partenie I, dar și a opt mitropoliți și 13 dregători bisericești. Mai târziu, actul de aprobare a Mărturisirii a fost semnat și asumat de către Patriarhii Ioanichie al Alexandriei, Macarie al Antiohiei și Paisie al Ierusalimului, precum și de către Mitropolitul Partenie de Chios[6].

O copie a Mărturisirii aprobată de sinodul constantinopolitan și prevăzută cu semnătura Patriarhului Partenie I, a fost trimisă Mitropolitului Petru Movilă. Se pare că această copie a fost dusă chiar de Meletie Sirigul, care în vara anului 1643 se afla în Lavra Pecerska de lângă Kiev[7].

Mărturisirea de credință de curând adoptată a primit numeroase aprecieri de la personalitățile de seamă ale Bisericii Răsăritului. În acest sens, Patriarhul Dositei al Ierusalimului o numește canon și îndreptar al credinței ortodoxe. De asemenea, Patriarhul Nectarie al Ierusalimului spunea că din conținutul acesteia, credincioșii pot să soarbă, ca dintr-o apă curată și vie, dogmele evlavioase ale Bisericii noastre și să nu fie înstrăinați și amăgiți cu alte dogme rătăcite ale eterodocșilor[8]. Dovezi asemănătoare de înaltă prețuire se vor da și de către înalta ierarhie bisericească rusă, prin Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, Adrian, care recomanda în 1696 Mărturisirea ca pe o carte de Dumnezeu însuflată[9].

Date fiind recomandările ierarhiei superioare bisericești pentru Mărturisirea de credință a Mitropolitului Petru Movilă, precum și impresionanta răspândire în veșmântul atâtor limbi, această lucrare și-a câștigat un loc neatins de nici o altă lucrare similară din cadrul teologiei simbolice ortodoxe[10].

Adoptarea Mărturisirii de credință de către Patriarhia Ecumenică, dar și de către celelalte patriarhii ale Bisericii de Răsărit, adeverește două aspecte foarte importante, pe care istoria le-a consemnat ca atare. Pe de o parte, adoptarea Mărturisirii dovedește importanța doctrinară incontestabilă și necesitatea ei în contextul unei perioade deloc ușoare prin care trecea Biserica Ortodoxă. Pe de altă parte însă, actul aprobării Mărturisirii de credință a Mitropolitului Petru Movilă de către Patriarhul Partenie I al Constantinopolului și de către ceilalți trei patriarhi, presupune și consecința firească a recunoașterii Sinodului de la Iași din anul 1642.

Prin întreaga sa activitate și îndeosebi prin alcătuirea Mărturisirii de credință, care s-a bucurat de girul autorității celor patru scaune patriarhale[11], Mitropolitul Kievului a rămas în inimile credincioșilor ca întruparea unei personalități providențiale și ca un model pentru ierarhii de după el, oferind astfel un răspuns ortodox adecvat și eficace pentru provocările vremii sale și, totodată, oferindu-ne un tipar de acțiune la problemele veacului nostru[12].

Anexa 1 din prezentul articol conține textul scrisorii sinodale din 11 martie 1643 prin care a fost aprobată Mărturisirea de credință a Mitropolitului Petru Movilă de către sinodul permanent al Patriarhiei Ecumenice, prezidat de către Patriarhul ecumenic Partenie I cel Bătrân (1639-1644).

Arhid. Ionuț Isopescu

[1] Pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Editura Trinitas, Iași, 2012, p. 215.

[2] Diac, lect. Ioan J. Ică, Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Kritopulos, teză de doctorat, Sibiu, 1972, cap. Mărturisirea lui Kritopulos în raport cu Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, p. 109.

[3] Pr. prof. Constantin Cornițescu, Sfintele Taine în Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă, în Revista Studii Teologice, Seria a II-a, XXXII (1980), 7-10, iulie-decembrie, București, p. 715.

[4] Diac. lect. Ioan J. Ică, Mărturisirea de credință …, p. 110.

[5] Pr. Teodor Bodogae, Din istoria Bisericii Ortodoxe de acum 300 de ani: considerațiuni istorice în legătură cu sinodul de la Iași, Seria didactică, 13, Sibiu, 1943, pp. 137-138.

[6] Pr. prof. Constantin Cornițescu, Sfintele Taine …, p. 715.

[7] Pr. prof. Constantin Cornițescu, Sfintele Taine …, p. 715.

[8] Diac. lect. Ioan J. Ică, Mărturisirea de credință …, p. 110.

[9] Petru Movilă, Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe: 1642, trad. de Alexandru Elian, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 18.

[10] Petru Movilă, Mărturisirea de credință …, p. 19.

[11] Pr. Ștefan Florea, Implicații doctrinare și spirituale ale Mărturisirii de credință a lui Petru Movilă, Pr. Ion Vicovan – Pr. Dan Sandu – Emilian Iustinian Roman (coord.), Mărturisirea de credință: locul și rolul ei în Biserica Ortodoxă. Relația dintre teologia academică și teologia doxologică (Simpozionul Internațional Dumitru Stăniloae, Iași, 15-16 octombrie 2012), Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 234.

[12] George Ivașcu, Istoria literaturii române, Editura Științifică, București, 1969, p. 106.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.