Viața și activitatea părintelui protopop IOAN CIORNEI (2.06.1939 – 21.11.2020)

Părintele protopop Ioan Ciornei s-a născut pe 2 iunie 1939, în comuna Pârteștii de Sus, jud. Suceava, fiind ultimul din cei trei copii ai familiei Iftimia și Gheorghe Ciornei.

Părinții sfinţiei sale au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rămas orfan și fiind cel mai mic dintre frați, a fost ajutat să-și continue studiile de unchiul său, preotul Gheorghe Gorcea (1911-1974). A urmat învățământul elementar în satul natal, apoi Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar în 1962 a absolvit cursurile Institutului Teologic de grad universitar din București. Pentru o vreme, a fost pedagog la Seminarul Teologic de la Neamţ, apoi ghid la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți.

S-a căsătorit în 1965 cu doamna contabil Maria-Viorica, împlinind anul acesta 55 de ani de căsătorie. La vremea cuvenită, în 1975, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Laura - Vicovu de Sus. A activat ca secretar-contabil la Protopopiatul Rădăuți. Remarcându-se în slujirea preoţească, la 1 aprilie 1981 a fost numit protopop de Rădăuți, iar ulterior, în 1995, inspector bisericesc în cadrul Centrului Eparhial Suceava, funcţie deţinută până la 1 februarie 1996. În această calitate, a sprijinit repararea și renovarea unor biserici din zonă. Demn de amintit este faptul că în 1985 a obţinut aprobarea autorităţilor pentru înnoirea acoperişului bisericii Mănăstirii Bogdana, folosind tablă de cupru. Începând cu 1 februarie 1996 s-a transferat ca preot paroh la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuți, funcţie deţinută până la 1 iunie 2000, când s-a pensionat, continuând să slujească la aceeaşi biserică.

Nu a avut copii, însă a înfiat de la căminul de copii din Fălticeni pe Ecaterina-Margareta Mucea, pe care a crescut-o și ajutat-o să studieze la Facultatea de Teologie din Pitești, specializarea Teologie - Litere (Limba Română). În momentul de față, ea este căsătorită și locuiește în Anglia.

În ziua de 8 aprilie 2007, în a doua zi de Sfintele Paști, după terminarea Sfintei Liturghii, a suferit un accident vascular cerebral ce avea să-l țintuiască la pat timp de 13 ani. A fost o perioadă grea, peste care părintele protopop a trecut cu multă răbdare şi smerenie, sprijinit în permanenţă de soția sa, preoteasa Maria-Viorica, dar şi de cei apropiaţi. Un sprijin deosebit a primit şi din partea pr. Gheorghe Calancea, care s-a îngrijit constant ca părintele și doamna preoteasă să nu se simtă abandonați și neajutorați, încurajându-i și susținându-i din toate punctele de vedere și în orice împrejurare.

Slujba de înmormântare va avea loc marţi, 24 noiembrie 2020, în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”.

Dumnezeu să Îl primească întru Împărăţia Sa, aşezându-l în cetele sfinţiţilor slujitori!

 

Adăugați un comentariu