2Vezi toate fotografiile

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Astăzi, 23 ianuarie 2021, în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, s-au desfăşurat lucrările Şedinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale, în cadrul căreia s-a prezentat bilanţul întregii activităţi a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din anul 2020.
În deschidere, chiriarhul, consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc – clerici și mireni – au participat la slujba Sfintei Liturghii și la cea de Tedeum, săvârşite de Preasfinţitul Părinte Episcop-Vicar Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra credincioșilor din cuprinsul eparhiei.
După acest moment de rugăciune, Părintele Arhiepiscop Calinic, în calitate de președinte al Adunării eparhiale, a declarat deschisă ședința și a propus, pentru început, vizionarea unui scurt film în memoria vrednicului de pomenire Pimen Arhiepiscopul și păstrarea unui moment de reculegere pentru cel care a fost ierarhul și păstorul Bucovinei vreme de aproape patru decenii.
În cadrul ședinței Adunării Eparhiale, au fost prezentate rapoartele generale anuale ale sectoarelor administraţiei eparhiale şi s-au stabilit obiectivele pentru anul 2021. S-a evidenţiat activitatea desfăşurată, pe parcursul anului trecut, în toate domeniile de manifestare a vieţii bisericeşti.
Alături de Părintele Arhiepiscop, la eveniment au fost prezenți Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Sucevei și Rădăuților, reprezentanții Cabinetului și Cancelariei Eparhiale, membrii comisiilor Adunării Eparhiale, consilierii Centrului Eparhial și reprezentanți ai instituțiilor publice, dintre care amintim: domnul Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, precum și domnul Alexandru Moldovan, prefectul Judeţului Suceava.

În continuare, regăsiţi o sinteză a prezentării lucrărilor Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în anul 2020.
Cabinetul și Cancelaria Eparhială au adus în atenția membrilor Adunării cele mai importante evenimente și activități care s-au desfășurat în eparhie în anul 2020, precum și structura și administrația sectoarelor Centrului Eparhial.
Sectorul Administrativ Bisericesc a prezentat situația centralizată a unităților de cult, precum și activitatea celor trei departamente: Departamentul resurse umane, Departamentul pentru asistență religioasă și Departamentul cimitire, monumente și servicii funerare.
Raportul de activitate al Sectorului Educațional Teologic a prezentat evenimentele, proiectele și cursurile pe care le-a desfășurat pe parcursul anului trecut, atât cele inițiate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cât și cele organizate în parteneriat cu alte instituții, pentru preoți, profesori și mireni. Dintre acestea, amintim proiectele: „Școala de duminică”, „Olimpiadele faptelor bune”, „Banca de ce (n)-ai nevoie”. De asemenea, a fost evidențiată activitatea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava.
Consilierul Sectorului Cultural a prezentat adunării numeroasele evenimente culturale, conferințe, colocvii și simpozioane organizate la nivelul eparhiei. Mai mult, acest sector s-a îngrijit de publicarea cărților arhiepiscopiei la Editura Crimca și  a Revistei Eparhiale Candela. Departamentul  IT a fost responsabil cu modernizarea și digitalizarea activităților Centrului Eparhial.
Sectorul  Comunicare, Media și Relații Publice s-a remarcat printr-o activitate bogată în ceea ce a însemnat promovarea proiectelor desfășurate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Acesta s-a ocupat de administrarea canalelor media și de socializare ale arhiepiscopiei, de comunicarea cu presa locală și națională, dar și de pregătirea de materiale grafice, audio și video. Unul dintre cele mai importante proiecte ale acestui sector în anul 2020 a fost transmiterea live a slujbelor de la Catedrala Arhiepiscopală, dar şi a evenimentelor organizate (conferinţe, simpozioane, concerte).
Activitatea Sectorului Social Filantropic s-a desăvârșit prin desfășurarea a numeroase  proiecte de caritate, dintre care menţionăm campaniile: „Alături la greu!”, „Donează sânge, salvează o viață”, „Masa bucuriei”, „Filantropie și-n pandemie” și, nu în ultimul rând, proiectul „Un Crăciun pentru fiecare”.
Darea de seamă a Sectorului Medical și de Asistență a adus în atenția celor prezenți  activitatea desfășurată la Laboratorul Fălticeni și la Mănăstirile Sucevița și Dragomirna. Au fost prezentate produsele notificate internațional și liniile în curs de acreditare.
Discursul reprezentantului Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină a făcut referire la activitățile care au avut ca scop formarea continuă a personalului clerical și neclerical, intensificarea pastorației tinerilor și nu numai. Amintim cercurile pastoral-misionare și slujirile liturgice ale misionarilor protopopești. Departamentul Activități Tineret s-a ocupat de organizarea unor activități specifice: ateliere de artă populară, sport-mișcare, corul tinerilor, seri culturale, caravane medicale, voluntariat, activități liturgice, acțiuni filantropice.
Consilierul Sectorului Economic Financiar a supus analizei situaţia economică a eparhiei, bugetul anual de venituri şi cheltuieli, precum și activitatea de control financiar intern.
În anul 2020, Sectorul Juridic și de Consultanță a reprezentat Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în faţa tuturor instanţelor de judecată și a întocmit documentele necesare desfășurării activității Centrului Eparhial, conform legislației.
Membrii Sectorului Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au început colectarea arhivei Fondului și au făcut demersurile necesare pentru modificarea statutului Fondului Bisericesc.
Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească a prezentat lucrările de restaurare din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților finalizate în anul 2020, cele în curs de desfășurare, cărțile publicate, precum și valorificarea în presă a potențialului cultural-educativ şi pastoral al monumentelor.
Responsabilul Sectorului Proiecte și Construcții Bisericești a făcut referire la etapele de lucru ale unui proiect, la modelele puse la dispoziție de sector și a prezentat câteva dintre proiectele de amploare finalizate anul trecut.
Sectorul de Fonduri Externe și Interne a făcut cunoscută Strategia de Dezvoltare a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. S-au prezentat proiectele depuse, cele în lucru și partenerii acestora și corelarea cu liniile de finanțare prognozate pentru 2021.
Consilierul eparhial al Sectorului Agro-Silvic Bisericesc a prezentat date referitoare la Registrul electronic al terenurilor și clădirilor și la structurile silvice, agricole, vitivinicole. A fost evidențiat proiectul de restaurare a monumentului „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei.
Raportul de activitate al sectorului Exarhat a făcut referire la situația mănăstirilor şi schiturilor din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Dintre proiectele de viitor ale acestui sector, amintim: lansarea site-ului manastiridinbucovina.ro, publicarea albumului „Bucovina – ținutul mănăstirilor”, realizarea unui volum omagial dedicat Înaltpreasfințitului Părinte Pimen.

Toate aceste rapoarte prezentate sub forma unor slide-uri power point, au fost tipărite într-un volum de aproximativ 400 de pagini, volum dăruit fiecărui membru al Adunării Eparhiale.

Proiecte și perspective
      În anul 2021, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților își propune continuarea activităților misionare, educative, filantropice și culturale, precum și susținerea lucrărilor administrativ-economice, prin implicarea şi cooperarea tuturor Sectoarelor Centrului Eparhial. Dintre prioritățile anului în curs, evidențiem:
- publicarea volumului omagial Seminarul Teologic – 30 de ani;
- inițierea unei biblioteci eparhiale digitalizate;
- realizarea albumului Mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților;
- înființarea și acreditarea unei Fundații Umanitare de Sector, precum și a 5 filiale la nivel de protopopiate;
- lansarea proiectului Retrospectiva săptămânii în imagini;
- proiectarea și atragerea de fonduri pentru Policlinica și Spitalul „Anastasie Crimca”;
- reactivarea liturgică a eclesiarniței Mitropolitului Anastasie Crimca;

- crearea unei hărți interactive privind activitatea misionar-pastorală și filantropică a eparhiei;
- organizarea unei serii de conferințe despre marii duhovnici ai României.

În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adus prinos de recunoştinţă înaintașului său, vrednicul de pomenire Părinte Arhiepiscop Pimen și a evidențiat faptul că activitatea desfășurată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor reprezintă continuarea și dezvoltarea proiectelor inițiate de acesta. Gândul de mulțumire s-a îndreptat către toți membrii Adunării Eparhiale și către oficialitățile locale și județene. Părintele Arhiepiscop a subliniat şi faptul că procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și rugăciunile înălțate de acesta la Tronul lui Dumnezeu au dat roade, împreună cu responsabilizarea comunităţii, vizibile în reducerea numărului de îmbolnăviri în această perioadă de pandemie.
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 10 reprezentanți ai clerului și 20 de reprezentanţi ai credincioșilor mireni.

Adăugați un comentariu