Mod cinema

„Răbdarea și îngăduința să fie însoțite de smerenie” - cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin la pomenirea IPS Pimen

Astăzi, 25 august 2020, la Mănăstirea Sihăstria Putnei a avut loc parastasul ÎPS Părinte Pimen la împlinirea a trei luni de la trecerea sa la cele veșnice.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în biserica mare a Sfintei Mănăstiri, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. Serviciul divin și slujba de parastas au reunit în prezență și rugăciune credincioși din localitate și împrejurimi, părinți stareți și maici starețe din eparhie.

Pomenirea s-a încheiat cu un Trisaghion la mormântul IPS Părinte Pimen, data de 25 august 2020 fiind și ziua în care Înaltpreasfinția sa ar fi împlinit 91 de ani de viață.

Adăugați un comentariu