A fost în obștea de aur a Mănăstirii Putna, într-o epocă ce își spunea de aur fără a fi, un părinte Pamvo. Iute și râvnitor ca focul, a trecut din viața aceasta la cea veșnică la 44 de ani, dar amintirea lui nu s-a stins pe pământ, iar în Cer este vie precum vie i-a fost inima întru Hristos Domnul.
Părintele Pamvo Buhăescu s‑a născut la 4 martie 1953, în satul Hârșova, comuna Delești, județul Vaslui, fiind al optulea copil din cei nouă născuți de credincioasa familie Ștefan și Eufrosina Buhăescu. A fost botezat Petru.
În toamna anului 1976, la vârsta de 23 de ani, se hotărăște să intre în viața monahală, în Mănăstirea Sihăstria. Este trimis în obștea schitului Sihla, unde egumenul schitului, ieroschimonahul Chiril Șaramet, îi devine părinte duhovnicesc.
În ziua de 20 ianuarie 1981 este tuns în monahism de către părintele său duhovnicesc, Chiril Șaramet, primind numele de Pamvo. A avut ca naș de călugărie pe marele duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru. La 15 mai 1982 este hirotonit diacon, iar pe 29 mai este hirotonit ieromonah pe seama schitului Sihla, de către Patriarhul Diodor al Ierusalimului.
După plecarea în Sfântul Munte Athos a Părintelui Chiril Șaramet, egumenul schitului Sihla, între anii 1982 și 1983 împlinește ascultarea de egumen al schitului, apoi primește ascultarea de preot slujitor în Mănăstirea Sihăstria
Odată cu deschiderea șantierului Casei domnești de la Mănăstirea Putna, începând cu 1 august 1983, împreună cu fratele Vasile Bârsan (viitorul ieroschimonah Iacob Bârsan) este transferat ca preot slujitor la Mănăstirea Putna, unde rămâne până în anul 1990.
În ianuarie 1990, împreună cu ieroschimonahul Iacob Bârsan primesc binecuvântare și actele necesare pentru împlinirea visului mult dorit. Din Muntele Athos pleacă spre Ierusalim, unde ieroschimonahul Iacob rămâne pentru mai mulți ani de veghe lângă Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, în peștera acestuia, și pentru a pune mai apoi bazele Așezământului Românesc de la Ierihon. Părintele Pamvo nu s-a putut despărți de evlavia credincioșilor din Bucovina și s-a gândit să îmbine sihăstria cu slujirea creștinilor cu viață aleasă pe care îi întâlnise în jurul Mănăstirii Putna. La întrebarea „De ce v‑ați întors în țară, părinte Pamvo, și nu ați rămas în Sfântul Munte Athos, ca să vă nevoiți acolo unde s‑au nevoit atâția sfinți?”, a răspuns: „Pentru că nicăieri în Sfântul Munte Athos și la Locurile Sfinte pe care le‑am vizitat nu am simțit dulceața rugăciunii de la Sfânta Liturghie pe care am simțit‑o aici, în Bucovina, când am văzut în biserică atâția creștini în genunchi, care se roagă cu lacrimi lui Dumnezeu”.
S-a întors în țară în primăvara aceluiași an și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a început în toamna anului 1990 construirea unui schit cu hramul „Sfântul Daniil Sihastrul”, situat la 7 km de Mănăstirea Putna, în munți, în zona unei vechi sihăstrii, totodată locul unde fuseseră lupte și căzuseră soldați în al Doilea Război Mondial.
O boală necruțătoare de plămâni face ca viața protosinghelului Pamvo să fie curmată la numai 44 de ani, în 11 decembrie 1997 trecând la cele veșnice, fiind înmormântat în cripta pregătită de el, lângă altarul bisericii mari.
În mesajul trimis la înmormântarea părintelui, mitropolitul Moldovei de atunci spunea: „Părintele Pamvo s‑a distins prin evlavie și hărnicie, muncă și dăruire jertfelnică. În condiții grele a ridicat un schit frumos intr‑un loc pustiu, sporind astfel evlavia credincioșilor. Am participat la sfințirea schitului în plină iarnă, în decembrie 1991, și am simțit că mai tare decât gerul de afară era credința cea fierbinte a părintelui Pamvo, a monahilor și a credincioșilor care au ajutat la zidirea locașului sfânt. Cel ce a iubit pe Dumnezeu în lumea aceasta va fi iubit de Dumnezeu în Împărăția Vieții Veșnice”.
Veșnică să îi fie pomenirea părintelui Pamvo!
FAPTE ȘI CUVINTE DE FOLOS
La Sihla, pe timp de iarnă, împreună cu părinții Paisie Olaru și Chiril Șaramet, după slujba Utreniei de după miezul nopții, de multe ori rămâneau în biserică până în zorii zilei rugându‑se și povestind despre părinții de altădată pe care i‑au prins în viață.
Candela din peștera Sfintei Teodora de la Sihla a ținut‑o aprinsă, iar locurile de nevoință dintre vârful Sihla și Râpa lui Coroi ale părinților pustnici le‑a cercetat de nenumărate ori.
După venirea la Putna, vizita de multe ori Mănăstirea Râmeț, soră a Putnei din Ardeal, unde, în Munții Apuseni, așa cum mărturisesc părinții Râmețului, și‑a încropit peștera‑chilie pustnicească, lucru ce se vede până astăzi.
Răbdarea pe care o arăta în scaunul de spovedanie, mărturisind uneori până la ore târzii, 4 sau 5 dimineața, râvna și credința sa, dragostea față de Dumnezeu și jertfa pe care o făcea pentru creșterea fiilor săi duhovnicești ne‑a învățat că nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decât în stare de jertfă. Trebuie să iubim nevoința și pe oameni și, astfel, Îl vom întâlni pe Hristos.
Întrebat fiind: „Ce putem face astăzi, când numărul creștinilor adevărați este atât de redus? Cum ne putem mântui când nu mai avem decât foarte puțini creștini trăitori, modele de viață duhovnicească pe care să le urmăm?”, a răspuns: „Caută ca mai întâi tu să fii un exemplu bun pentru alții, așa cum ai dori să fie alții pentru tine și apoi toate virtuțile pe care ai dori să le vezi la alții, câștigă‑le și arată‑le altora. Să fii tu un exemplu. Fii aspru cu tine însuți, căci niciodată nu vei putea folosi duhovnicește și ajuta pe oameni dacă nu ai ce le da. Cum să le vorbești altora de iubirea lui Dumnezeu și de dulceața rugăciunii dacă nu te‑ai îndulcit tu mai întâi de ea?” Altă dată mai spunea: „Bobul de grâu, dacă nu putrezește, nu aduce roadă. Noi nu avem roade pentru că nu vrem să putrezim”.
Despre slava deșartă zicea: „Vezi haina aceasta? În fiecare împunsătură a acului se ascunde slava deșartă; ia o hleancă (haina smerită) pe tine și alungă închipuirea”.
Când un slujitor al Altarului era trist, i‑a zis: „De ce ești trist? Gândește‑te că slujești cu îngerii, nu ai voie să fii trist!”
La întrebarea unui ucenic: „Ce să fac? Încotro s‑o apuc? Ce vrea Dumnezeu cu mine?” a răspuns: „Dumnezeu vrea să mergi la mănăstire!”
Deși nu era convins de aceasta, îi spune: „Părinte, mie îmi place să fiu în mijlocul oamenilor, să le vorbesc de Dumnezeu, să‑i ajut pe alții să se mântuiască. Dacă mă duc la mănăstire, mă tem că voi îngropa talantul pe care mi l‑a dat Dumnezeu”. Atunci a răspuns: „Dacă rămâi în lume, vei îngropa talantul, iar dacă mă vei asculta și te vei duce la mănăstire, atât de mult vei avea posibilitatea să‑l înmulțești încât nu vei mai avea timp pentru tine. În schimb, dacă vei rămâne în lume, vei regreta și îți va părea rău toată viața că nu m‑ai ascultat”.
Cu câteva luni de zile înainte de a muri i-a spus aceluiași ucenic: „Îți mulțumesc, părinte, pentru dragoste și osteneală, că ai venit să mă vezi, dar să știi că acum este pentru ultima oară când ne mai vedem. În două‑trei luni eu voi pleca”. Atunci ucenicul i‑a spus: „De ce vorbiți așa, părinte?” A păstrat câteva clipe de tăcere, apoi a adăugat iarăși: „Îți mulțumesc încă o dată pentru că ai venit și… de acum te aștept la înmormântare. Să vii și la înmormântare!” Și așa a și fost.
La numirea unui stareț a zis: „Doar nu vor veni îngerii ca să ne fie vreunul stareț. Cu Dumnezeu înainte și așa vom birui”. Și așa a dat curaj și putere.
Prelucrare după Protosinghelul Pamvo Buhăescu în „De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”