„Nicio casă fără Noul Testament”

Din iniţiativa Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, a fost lansat Programul Nicio casă fără Noul Testament, inspirat din porunca Domnului nostru Iisus Hristos de a ne îngriji mai întâi de toate de mântuirea sufletului: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Scopul acestui program este de a reaminti fiecărui credincios datoria morală şi de conştiinţă de a citi Sfânta Scriptură, având în vedere rolul acesteia în formarea duhovnicească a credincioşilor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune mai lesne este să se stingă Soarele decât să treacă cuvintele Domnului nostru şi că Sfânta Scriptură este de la Dumnezeu şi o califică drept adevăr capital, dogmă esenţială şi fundamentală pe care n-ar trebui s-o uite niciodată savanţii, interpreţii şi lingviştii.

Creştinii care citesc Sfânta Scriptură sunt într-o mai mare comuniune între ei, realizează o legătură mai intensă cu Dumnezeu. Biserica de zid este simbolul bisericii duhovniceşti din sufletul nostru, iar acest simbol trebuie permanent însufleţit și hrănit prin citirea cuvântului Sfintei Scripturi.

În împlinirea acestui scop, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin purtarea de grijă a slujitorilor tuturor unităților de cult din cuprinsul ei, va distribui tuturor familiilor, în mod gratuit, 100.000 exemplare ale Noului Testament cu Psalmii, ediția 2018, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Adăugați un comentariu