„Cred într-o Românie care privește spre viitor neuitându-și trecutul¨ - Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul la ziua imnului de stat al României

Ziua Imnului Național a fost marcată la Suceava printr-un ceremonial religios și militar. Ceremonia a avut loc în Parcul Drapelelor, din apropierea Palatului Administrativ, în prezența autorităților locale și județene. Ceremonialul a început cu o slujbă religioasă, oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, după care autoritățile au vorbit despre însemnătatea Imnului Național al României, „Deșteaptă-te române!”.

Alexandru cel Mare a fost unul dintre cei mai mari strategi militari din istorie. Dar cuceririle sale nu au avut la bază doar acțiuni tactice și oameni bine pregătiți. Alexandru Macedon a uzat, cu înțelepciune, și de altceva: de cântec și de versuri. El își pregătea soldații încurajându-i. Și înainte chiar de a porni la război, toată armata își cânta, deja, biruința.

Nu era o formă de auto-amăgire; ci un mod de a trezi latențe, un mijloc de determinare la a nu renunța, o răsplată dinainte de câștig.

De aici, din cultura elenistică, își trage rădăcinile și „imnul de stat” al oricărei țări. Prin versurile lui Andrei Mureșanu, dar mai ales prin muzica lui Anton Pann, imnul de stat al României se aseamănă foarte mult cu acel paion cum se numea în vechea cultură greacă strigătul de biruință cântat de ostașii lui Alexandru cel Mare.

„Deșteaptă-te române” i-a însuflețit nu doar pe tinerii de la 1848, când s-a cântat prima dată, tot așa, într-o piață din Râmnicu Vâlcea. Ci i-a încurajat și a insuflat curaj românilor și peste 30 de ani în Războiul de Independență, și apoi peste alți 40-50 de ani de ani în primul și al doilea Război Mondial, sau în decembrie 1989.

Cinstind astăzi acest imn, îi vedem, încă o dată, actualitatea și mai ales adâncimea mesajului.

Avem nevoie, ca oarecând ostașii lui Alexandru cel Mare, de încurajare și însuflețire. De reaprindere a dorinței de a merge înainte și nu de a regresa. Victoria este câștigată de acum, nu după. Ne cântăm victoria, biruința, pentru ca apoi să o dobândim. Care biruință? Biruința binelui împotriva a ceea ce este rău; biruința dreptății asupra fărădelegii; biruința bunului simț împotriva micimii de suflet; biruința meritocrației asupra imposturii; biruința frumosului în fața urâciunii.

E o biruință de multe ori pe muchie de cuțit. E o biruință a alegerii. E timpul lui „acum ori niciodată”, e timpul „astăzi” (cf. Evr 3, 7-8.15).

Suceava și România trecând prin încercări mari în aceste ultime luni, au nevoie de încurajarea inclusiv prin ziua de astăzi. Cu ochii totdeauna înainte și sus. Ochii la Cruce, la Dumnezeu, căci „oastea e creștină”. Și mintea la „Mihai, Ștefan, Corvine” ai căror „strănepoți” suntem chemați să fim ca ei: dârji, fideli, credincioși lui Dumnezeu și țării, deschiși spre alții dar neuitându-ne rădăcinile și identitatea.

Cred într-o Românie care privește spre viitor neuitându-și trecutul.

Deplâng adânc o Românie fără Dumnezeu, pentru că își va rata lumina și bucuria.

Și mai cred că orice român are șansa ca din orice „somn de moarte” să-și poată spune, el singur, sau alții să-l încurajeze și să-l însuflețească: „deșteaptă-te, române!”.

 

 

Suceava, 29 iulie 2020

† Damaschin Dorneanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Adăugați un comentariu