Vârstnici ai Căminului „Sfântul Ioan cel Nou” descoperind Cetatea Sucevei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la inițiativa angajaților Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” din municipiul Suceava, luni, 10 iulie 2023, între orele 9.00 – 13.00 a fost organizată o mică excursie, cu o parte dintre persoanele vârstnice din cămin, la Muzeul Satului Bucovinean și la Cetatea de Scaun a Sucevei. Având în vedere vârsta înaintată a beneficiarilor și a problemelor locomotorii accentuate și medii ale acestora, ne-am deplasat doar la aceste două obiective culturale. Astfel, bătrâneii au fost încântați la vederea obiectelor muzeistice deosebite specifice, ce definesc Bucovina noastră, dar și de atmosfera de poveste, odată pătrunși în cetatea Sfântului Voievod Ștefan.

La reușita zilei de astăzi trebuie amintiți mai mulți factori contributori, în primul rând angajații care au însoțit pe bătrâni, asistent social, asistent medical, kinetoterapeut, infirmiere. Deplasarea noastră s-a realizat prin bunăvoința domnului Andi Stan, proprietarul unei bine cunoscute firme de transport, care ne-a pus la dispoziție un frumos și modern autocar. De asemenea, se cuvine să mulțumim firmei de pază, care ne-a însoțit pe tot parcursul deplasării, dar și în tot timpul petrecut la cele două ținte propuse. Calde mulțumiri și angajaților Muzeului Satului Bucovinean care, deși erau în afara programului de lucru (luni de obicei este închis), au făcut un gest uman deosebit, primindu-ne cu multă căldură sufletească.

 

A consemnat,

Pr. Nistoroaea Iustin,
Director al Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”