Tabără în Bucovina – Temerari pe drumul cunoașterii, ediția a II-a

Din drag de copii, de biserică și de învățare, și dorindu-și să-și continue misiunea nobilă și deopotrivă înălțătoare începută la poalele cerului de la Dorna Arini, Departamentul Activități de tineret ATOS și Tabere al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață continuă să pășească și-n acest an pe drumul cunoașterii.

Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, dăm startul înscrierilor la cea de-a doua ediție a taberei de vară Temerari pe drumul cunoașterii.

Într-un cadru de poveste, clădit din valori, virtuți, învățături, credință și frumos, sub streașina Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini și vegheați de măreția munților, copii și tineri cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt așteptați, pe tot parcursul lunii iulie a anului 2023, în perioadele 2-7 iulie, 9-14 iulie, 16-21 iulie și 23-28 iulie, să cuteze a-și croi cale pe drumul cunoașterii sinelui și al lui Dumnezeu.

Sub atenta îndrumare a părintelui Arhid. Paul Vlad Lungu, echipa de voluntari a Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață promite să fie, și de această dată, fiecărui suflet care va călca pragul taberei noastre, model și călăuză către Hristos, aducând în inimi bucurie, dragoste și învățături de mare preț, apoi pe chipuri zâmbete largi și-n ochi luminăși speranță.

Activitățile gândite de către organizatori sunt dintre cele mai diverse și vin în sprijinul dezvoltării multilaterale a fiecărui participant.

Atelierele de cunoaștere/autocunoaștere, teambuilding, comunicare, cateheză, atelierele de handmade, dans, muzică, jocurile olimpice, tirul cu arcul, atelierele de airsoft și atelierele de prim ajutor, Spovedania și Sfânta Liturghie, vânatoarea de comori și focul de tabără, traseele montane și ședințele de easy rafting sunt doar o parte dintre activitățile menite să fie, punți de legătură către sufletele copiilor.

Tinerii participanți nu doar că-și vor depăși limitele, testându-și capacități și deprinderi importante, precum răbdarea, ascultarea, dexteritatea, ci, mai presus de toate, vor învăța să asculte, să fie sprijin și să-și ajute aproapele. Vor cunoaște frânturi din tainele ortodoxiei, ale iubirii, frumosului și prieteniei. Își vor înfrunta temererile, își vor descoperi talentele, vor găsi răspunsuri întrebărilor care-i frământă, împletind armonios învățarea cu jocul și joaca.

Unitate, curaj, responsabilitate, credință, dăruire, ascultare, empatie, prietenie sinceră, comuniune, emoții, zâmbete și prietenie, toate împletite armonios într-o atmosferă ziditoare de suflet, nu reprezintă altceva decât darurile temerarilor.

Pentru înscrieri apasă: AICI

Pentru informații suplimentare, accesați paginile:

Facebook: AICI

Instagram: AICI

Contact: Arhid.  Paul Vlad Lungu – Telefon: 0748343657

                                  Bianca Roman – Telefon: 0757564005

Bianca-Gabriela Roman,
referent Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață