Taina Sfântului Maslu oficiată în spitalele din eparhie

În perioada Postului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în mai multe unități medicale din județ a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, rostindu-se rugăciuni pentru sănătatea sufletească și trupească a pacienților internați, dar și pentru angajații spitalelor.

Aceasta lucrare a venit în contextul proclamării anului 2024 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,  în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.

În prima zi a lunii noiembrie, când Spitalul Municipal Rădăuți își prăznuiește ocrotitorii – Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian, la ceas de seară, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în capela aflată în curtea spitalului. Gazdă ne-a fost părintele Bogdan Negrea, cel care slujește aici în calitate de preot de caritate. Prezent la eveniment, preacucernicul preot Andrei Mocanu, Consilierul eparhial din cadrul Sectorului de Asistență Medicală și Socială al  Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a ținut protia soborului din care au făcut parte majoritatea preoților slujitori în spitale, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură.

O dată cu începerea zilelor de post, am căutat să ajungem și în alte spitale, unde am fost primiți cu bucurie, semn că această inițiativă este apreciată de credincioșii noștri. Astfel, în data de  22 noiembrie s-a săvârșit Sfântul Maslu la capela din  Centrul de recuperare și reabilitare neuro psihiatrică  Costâna, iar în ziua de 4 decembrie la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc. Joi, 12 decembrie, la pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon, am fost prezent la Spitalul Municipal din Vatra Dornei.

Periplul nostru duhovnicesc s-a încheiat în după-amiaza zilei de duminică, 15 decembrie, când în Sala de Conferințe a Spitalului Județean Sfântul Ioan cel Nou din orașul Suceava s-a săvârșit slujba Aghiasmei mici și Taina Sfântului Maslu, în sobor de preoți sub protia părintelui Andrei Mocanu, Consilier eparhial.

Mulțumim pe această cale conducerii spitalelor si angajaților pentru dragostea și deschiderea cu care ne-au sprijinit în organizarea evenimentelor, iar nu în ultimul rând preoților care au fost gazde și pe care dorim și să-i amintim: preotul Constantin Diaconașu – Spitalul Județean Suceava, preotul Bogdan Negrea – Spitalul Municipal Rădăuți, preotul Daniel Rotari – Centrul de recuperare și reabilitare neuro psihiatrică  Costâna, preotul Ionuț Cristian Mihăilescu – Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc și preotul Constantin Cristian Agavriloaei – Spitalul Municipal Vatra Dornei.

A consemnat,

 Inspector Eparhial,

 Pr. Tiberiu Bardan

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
deneme bonusu veren siteler |
sweet bonanza oyna |
casinolevant giriş |
casinolevant |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
goka |
nigeria betting |
gorabet |
gorabet giriş |
gorabet |
gorabet giriş |
gorabet |
gorabet giriş |
goka |
gokabet |
vidobet