„Statornicie în credință și recunoștință față de înaintași” – eveniment pastoral-misionar la biserica Parohiei Doroteia

Credincioșii Parohiei „Înălțarea Domnului” Doroteia, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, au sărbătorit împlinirea a 150 de ani de la punerea pietrei de temelie și a 30 de ani de la resfințirea Bisericii prin comuniune în rugăciune, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 18 septembrie 2022. Cu acest prilej, în mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La intrarea în sat, potrivit obiceiului strămoșesc, ierarhul a fost întâmpinat cu o caleașcă și de călăreți îmbrăcați în costume populare specifice locului. La biserică, în sunet de trâmbiță, Preasfinția Sa a fost primit cu flori, dar și cu pâine și sare.

Ierarhul a săvârșit apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în curtea sfântului locaș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai sfintelor altare ale bisericilor din împrejurimi, stareți, dar și  pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, fost prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pr. Filaret Ruscan, fiu al satului, consilier eparhial în cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, și pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.

După citirea textului Sfintei Evanghelii rânduit pentru această zi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evidențiat importanța statorniciei în credință, prin asumarea acesteia atât în exteriorul ființei noastre, fiind buni creștini în societate și mărturisindu-l pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât mai ales în profunzimile inimii, trăind autentic învățăturile Ortodoxiei și împlinind voia lui Dumnezeu.

„Asumați-vă credința cu toată ființa dumneavoastră. Nu poate să fie o credință pe care o arăt doar în afară și ea nu lucrează nimic înlăuntru. Gesticulația exterioară, formele exterioare de manifestare ale credinței, dacă nu sunt însoțite de lucrarea cea lăuntrică, înseamnă că este acolo o fisură, o schizofrenie, o separare și nu e bine asta. Adică eu nu pot să spun că sunt creștin, arăt că vin la biserică, mă închin, postesc miercurea și vinerea, dar după aceea le fac și pe celelalte care nu sunt ale credinței, adică înăuntru țin mânie, țin ură, vreau să mă răzbun sau nu pot să iert și așa mai departe. Nu stau împreună acestea două, trebuie să fiu consecvent cu mine însumi, cu ceea ce cred și cu mărturisirea dinafară. Pe de altă parte, iarăși, credința nu e adevărată dacă zic sau îmi însușesc ceea ce îmi zic alții, că ea, credința, e doar pentru suflet. (…) Dacă eu spun că este doar înăuntru și nu vreau să o arăt în afară, iarăși ceva nu e bine. Nu este o credință deplină, nu este o credință rotundă, nu este o credință pe care Dumnezeu să o poată binecuvânta cu toată inima și cu mine nu e bine. De aceea asumați-vă, vă rog, cu toată ființa dumneavoastră, credința în care ne-am născut.(…) Și să-l rugăm pe Dumnezeu să avem tăria de a-L mărturisi, să ne cerem iertare pentru zilele, clipele, momentele în care ne-am rușinat de El, de cuvântul Lui și I-am întors spatele.”

Răspunsurile liturgice au fost date de corul Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuți, dirijat de arhid. Gheorghe Mironescu. Aceștia au fost însoțiți de stavrofora Ecaterina Lichi, cea care se jertfește zi de zi îndeplinind rolul de mamă și de psiholog pentru cei aproximativ 130 de copii ai centrului al cărui director este arhim. Iustin Tănase, consilier al Sectorului de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În momentul împărtășirii clericilor, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa a făcut o scurtă incursiune în istoria satelor Doroteia și Plutonița, dar și în istoria bisericii cu hramul „Înălțarea Domnului”. Sfinția sa a adus în atenție o cronică preluată și de arhim. Ioanichie Bălan, cele două sate primindu-și numele de la doi sihaștri, Dorotei și Platon, care spre sfârșitul secolului al XV-lea s-au retras pe aceste meleaguri. De asemenea, a fost remarcat faptul că în anul 1953 alți doi renumiți monahi, părintele Cleopa Ilie și părintele Arsenie Papacioc, s-au refugiat pentru o scurtă perioadă de timp în satul Plutonița, fugind din fața prigoanei comuniste.

Stavrofora Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, le-a vorbit cu aleasă recunoștință credincioșilor prezenți despre felul în care locuitorii satelor Doroteia și Plutonița au sprijinit obștea mănăstirii la redeschiderea sfântului locaș, în anul 1991.

La final, parohul bisericii aflate astăzi la ceas de sărbătoare, pr. Mihai Dănuț Gemănar, a fost hirotesit iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru bogata activitate pe plan cultural, pastoral-misionar și gospodăresc-edilitar.

A urmat momentul înmânării distincțiilor de vrednicie, oferite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii, ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești. Pr. consilier Filaret Ruscan a dat citire textelor distincțiilor eparhiale, iar Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a dăruit părintelui prof. dr. Gheorghe Popa cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ordinul „Crucea Bucovinei” „pentru remarcabila activitate în slujirea Bisericii și Comunității”.

Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” a fost oferit părintelui Ioan Gafița, întrucât a urmat exemplul oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

Distincția Ordinul „Mușatinii” a fost oferită primarului orașului Frasin, Marinel Balan, pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”. Acesta a mulțumit ierarhului pentru dar și pentru slujirea arhierească, oferindu-i, în semn de respect pentru buna colaborare dintre Primăria Frasin și Biserica Ortodoxă, respectiv Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, o diplomă de recunoștință. Clericii parohiei și fii ai satului, între care pr. Filaret Ruscan, au primit titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Frasin.

A urmat cuvântul de mulțumire din partea părintelui paroh Mihai Dănuț Gemănar. Acesta a adus prinos de recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru binecuvântare și pentru sfaturile părintești, Preasfinției Sale, pentru Liturghia arhierească, soborului slujitor, corului, autorităților locale, precum și tuturor celor prezenți la acest moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate. Ierarhul prezent a primit în dar o icoană cu reprezentarea Sfântului Daniil Sihastrul alături de cei doi sihaștri, Dorotei și Platon care, spre sfârșitul secolului al XV-lea, s-au nevoit în această zonă. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a mulțumit tuturor pentru participarea la acest moment de bucurie și a transmis gândul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.

În continuare, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru sufletele eroilor din satele Doroteia și Plutonița, dar și pentru ctitorii acestei biserici, trecuți la Domnul.

La final, casa praznicară a parohiei, ale cărei lucrări au fost recent finalizate, a fost binecuvântată prin ungere cu untdelemn sfințit și prin stropire cu agheasmă.

La ceas aniversar, în ciuda vremii mai puțin prielnice, numeroși credincioși s-au bucurat de binecuvântarea arhierească, înălțând totodată rugăciuni pentru străbunii care le-au lăsat drept moștenire credința ortodoxă.

Piatra de temelie a sfântului locaș care poartă hramul „Înălțarea Domnului” din Doroteia a fost așezată în anul 1872, pe locul unei alte biserici. Chiar dacă lucrările de construcție au continuat până în anul 1875, biserica a fost sfințită abia în anul 1881 de către Silvestru Morariu Andrievici, Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei și Dalmației. În urma lucrărilor de renovare, consolidare și înfrumusețare, în anul 1992 biserica a fost resfințită de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen.

Începând cu anul 1997, păstorul bisericii din Doroteia a fost părintele Ioan Gafița, iar din anul 2002 a fost numit preot II pr. Mihai Dănuț Gemănar, până în anul 2020, când a fost numit paroh de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Irina Ursachi