Sfinții neamului, prăznuiți cu aleasă bucurie la Catedrala din Gura Humorului

Astăzi, 14 iunie 2026, în Duminica Sfinților Români, – a doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh –, la Catedrala din Gura Humorului au fost prăznuiți cei sub ocrotirea cărora este așezată frumoasa biserică din centrul orașului adumbrit de Obcina Humorului, Obcina Voronețului și Obcina Mare.

A fost prilej de comuniune și împreună rugăciune pentru credincioșii acestor locuri, care s-au adunat în număr mare pentru a-și aduce prinosul de recunoștință față de sfinții neamului nostru: ierarhi și cuvioși, voievozi și simpli oameni ai rugăciunii, toți purtători ai aceleiași lumini primite la Botez și păstrate cu prețul vieții. Alături de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ei sunt ocrotitorii acestui locaș din inima Bucovinei și însoțitori statornici ai credincioșilor pe calea mântuirii.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în mijlocul comunității Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar. Ierarhul a fost întâmpinat la intrarea în sfântul locaș de un numeros sobor de preoți și diaconi, precum și de enoriașii îmbrăcați în frumoasele costume populare ale locului. După tradiționala primire cu pâine și sare, familia părintelui paroh Adrian Popa i-a oferit un buchet de flori.

Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur împreună cu reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava — pr. Ciprian Constantin Blaga, consilier cultural, pr. Răzvan Câmpulungeanu, consilier al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, pr. Viorel Ilișoi, consilier economic, protos. Ioan Tofan, consilier al Sectorului Medical și Farmaceutic, și pr. Alexandru Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților —, alături de stareți ai așezămintelor monahale din zonă, de slujitori ai sfintelor altare din localitate și din împrejurimi, precum și de pr. Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, care a întregit atmosfera de rugăciune a slujbei. La bucuria acestei sărbători au luat parte și maicile starețe ale mănăstirilor Voroneț și Moldovița, alături de reprezentanți ai instituțiilor locale.

După momentul împărtășirii credincioșilor, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat că vocația sfințeniei nu aparține doar marilor nevoitori ai neamului, ci tuturor celor care, prin Sfântul Botez, au devenit fii ai lui Dumnezeu. Ierarhul a evidențiat faptul că fiecare creștin este chemat să trăiască în mod autentic, fără ipocrizie și fără compromisuri, astfel încât viața sa să devină o mărturie vie a prezenței lui Hristos în lume. Această lumină nu se manifestă prin epatare sau prin sentimentul superiorității, ci prin concordanța dintre credință și fapte, dintre ceea ce omul arată în exterior și ceea ce poartă în adâncul sufletului.

„Voi sunteți lumina lumii. Este cuvântul, este chemarea pe care Domnul Hristos n-a adresat-o doar sfinților Săi ucenici și apostoli, cei de atunci, ci și urmașilor lor și nouă, tuturor celor care din Botez suntem fii ai lui Dumnezeu și suntem chemați a fi în lume lumină pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Voi sunteți lumina lumii. Nu poate, continuă Domnul Hristos cuvântul Său, nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Atât de mult ar trebui să se evidențieze un creștin încât cei din jurul lui să-și pună semne de întrebare în sensul cel bun. (…) Suntem de cele mai multe ori atenți la cele care se văd, la cele din afară. Postăm, ne place să fim văzuți ca oameni cum se cade, ca oameni buni, creștini buni. Dar ce-i înlăuntru? Ce-i îndărăt? Ce-i atunci când sunt ușile închise? (…) Suntem creștini de zi cu zi, de minut cu minut, sau doar creștini de duminică și de sărbătoare? Ne păstrăm același duh pe care îl avem atunci când suntem în sfânta biserică și în afară de sfânta biserică? (…) Voi sunteți lumina lumii. Vrei sau nu vrei, creștine, ești lumină.”

De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat importanța sincerității înaintea lui Dumnezeu și a curățirii sufletești prin Taina Pocăinței. Într-o societate marcată adesea de preocuparea pentru aparențe, adevărata lumină a creștinului se naște din pocăință, din îndreptarea vieții și din cultivarea virtuților creștine. Numai astfel omul poate deveni lumină pentru semenii săi, oferind prin propriul exemplu o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în lume.

După Rugăciunea Amvonului, pr. Nicolae Moroșan, coslujitor la aceeași parohie, a fost hirotesit întru iconom stavrofor de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, primind ca semne distinctive crucea pectorală, brâul roșu și bedernița.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, părintele Adrian Popa, parohul comunității și consilier eparhial în cadrul Sectorului de Colportaj Bisericesc, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântarea acordată Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul de a sluji în mijlocul credincioșilor acestei parohii, adresând, de asemenea, gânduri de recunoștință clericilor împreună-slujitori, autorităților locale și tuturor celor care au luat parte la bucuria acestei zile de sărbătoare. În semn de prețuire și recunoștință, părintele paroh i-a oferit ierarhului din partea comunității Catedralei „Nașterea Maicii Domnului” un toiag arhieresc.

După Sfânta Liturghie, soborul condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârșit un Trisaghion pentru ctitorii lăcașului de cult adormiți întru Domnul și pentru părintele Vasile Nuțu, fiul fostului preot paroh, Mircea Nuțu, la mormântul aflat în apropierea locașului de cult.

***

Locul în care avea să se înalțe Catedrala Ortodoxă din orașul Gura Humorului a fost sfințit de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen în anul 1991, la data de 5 decembrie. Piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Români” a fost așezată în luna octombrie a anului 1994 de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților de la acea vreme. La 21 august 2011, biserica a fost sfințită de un numeros sobor de ierarhi ai bisericii noastre, condus de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Pr. Ștefan Mihalcea

Irina Ursachi