Sărbătoarea celei prin care s-au ivit zorile mântuirii – Praznicul Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Cămârzani

„Trăiește această zi ca pe zorile înnoirii tale duhovnicești și primul pas pe drumul mântuirii, care te unește cu Hristos”, a fost îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cuprins în Decalogul alcătuit la praznicul Nașterii Maicii Domnului, cea dintâi mare sărbătoare a noului an bisericesc.

Nașterea celei din Care S-a întrupat, la plinirea vremii, Hristos – Cuvântul lui Dumnezeu, începutul mântuirii noastre și bucuria întregii lumi, a fost prăznuită și în acest an, în cea de-a opta zi a lunii septembrie, la Mănăstirea Cămârzani din județul Suceava, a cărei biserică nouă este așezată sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Și anul acesta, 2026, hramul așezământului monahal a fost încununat cu binecuvântare arhierească, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie fiind săvârșită de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

La ceas de bucurie, Corul maicilor Mănăstirii Cămârzani, dirijat de monahia Ioana Ungureanu, a răspuns liturgic rugăciunilor și ecteniilor soborului slujitor. Cunoscut în țară și peste hotare pentru măiestria interpretării cântărilor psaltice și pentru duioșia pe care o transmite, corul ce împlinește în acest an două decenii de existență a înfrumusețat slujba și a înălțat duhovnicește sufletele slujitorilor, ale monahilor și monahiilor, precum și ale credincioșilor veniți să o cinstească pe Maica Domnului cea mult iubitoare.

Între pelerinii prezenți s-au numărat și binefăcători și susținători ai lucrării Bisericii și reprezentanți ai autorităților județene și locale, dintre care amintim pe domnul Gheorghe Șoldan, Președintele Consiliului Județean Suceava, și pe domnul Iulian Bogdan Amariei, Primarul Comunei Vadu Moldovei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele profesor universitar dr. Ioan Sauca, paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din Chambésy, Elveția, fost profesor și director al Institutului Ecumenic de la Bossey și fost secretar general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor. Sfinția sa a evidențiat legătura nedespărțită dintre Născătoarea de Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos, calitatea Fecioarei Maria de Maică a Bisericii și mărturiile păstrate de Tradiția Bisericii cu privire la nașterea ei și la rugăciunea Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana. Părintele profesor a desprins două învățături pentru viața creștină: că la Dumnezeu toate sunt cu putință și că apropierea de El nu îngăduie jumătăți de măsură, omul fiind chemat să-I încredințeze întreaga sa viață, cu nădejdea că darul oferit lui Dumnezeu se întoarce înmulțit.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul adresat obștii și pelerinilor. Înaltpreasfinția Sa a adus mulțumiri Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, pentru faptul că a răspuns și de această dată invitației de a sluji în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Un gând de recunoștință a fost îndreptat și către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul-Vicar al eparhiei, pentru frumoasa împreună-lucrare în slujirea Bisericii.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus în atenția celor prezenți Decalogul la praznicul Nașterii Maicii Domnului, regăsit în volumul dedicat Decalogurilor la Praznice, Sfintele Taine, ierurgii și icoane făcătoare de minuni, texte „bune de luat acasă”, pentru a fi păstrate și transpuse în viața de zi cu zi. Acest Decalog îndeamnă la urmarea pildei de credință statornică, rugăciune stăruitoare și nădejde neclintită a Sfinților Părinți Ioachim și Ana, dar și la înduhovnicirea noastră, pentru a ne număra printre aleșii Celui Preaînalt.

Nu în ultimul rând, cei trei arhierei au citit împreună rugăciuni de dezlegare, pentru sănătatea sufletului și trupului, dar și pentru vindecarea depresiei și a altor tulburări sufletești. Întrucât a început noul an școlar, a fost citită și rugăciunea special alcătuită pentru binecuvântarea elevilor, studenților, dascălilor și părinților, pentru ca, prin împreuna lucrare cu Mult-Milostivul Dumnezeu, talanții învățăturii să fie înmulțiți cu dragoste, bună chivernisire, dăruire, demnitate și dreaptă socoteală și, astfel, să aducă însutită rodire în lucrarea lor, spre folosul familiei și al comunității din care fac parte, dar și țării și al Sfintei noastre Biserici.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a luat cuvântul Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care a adus în atenție originea sărbătorii Nașterii Maicii Domnului și locul din Țara Sfântă în care s-a desfășurat evenimentul cinstit în această zi. Subliniind totodată taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să o cinstească după cuviință pe Maica Domnului și să îi ceară cu încredere mijlocirea și ocrotirea, ca celei mai apropiate de Mântuitorul Iisus Hristos și maică duhovnicească a tuturor creștinilor.

La final, a fost săvârșit un polihroniu în cinstea tuturor celor care poartă numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și pentru toți cei prezenți în acest moment de bucurie.

Înainte de tradiționalul moment al binecuvântării cu apă sfințită de către cei trei ierarhi, părinții slujitori au împărțit iconițe cu reprezentarea iconografică a sărbătorii împărătești prăznuite liturgic astăzi.

Scurt istoric

Primul locaș de cult ridicat în acest loc binecuvântat de Dumnezeu a fost biserica aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, construită în 1863 de boierul Manolache (Emanoil) Morțun în incinta conacului său de pe moșia Cămârzani.

După moartea ctitorului, la 21 noiembrie 1898, sfântul locaș a devenit biserică parohială, dar în 1938, după desființarea vechii reședințe boierești, biserica a rămas singuratică în câmpul dintre sate. Totuși, în pofida vremurilor tulburi nu a rămas niciodată părăsită. Prin strădaniile părintelui paroh Gheorghe Baltag, biserica a fost transformată în 1948 în schit de călugări, aparținând, din punct de vedere administrativ, pe rând, de cele trei mari lavre apropiate: Neamț, Slatina (stareț fiind în acea perioadă părintele Cleopa Ilie) și Râșca.

Deși desființat în urma Decretului 410 din 1959, biserica fiind afiliată din nou parohiei din Ciumulești-Gane, viața liturgică și orânduială monahală nu a încetat, prin osârdia protosinghelului Vichentie Bobeică. Nevoit să plece din Neamțul metaniei sale ca urmare a prevederilor Decretului 410, a primit totuși binecuvântarea să slujească în vechea ctitorie boierească. Astfel, Dumnezeu nu a îngăduit ca altarul Sfântului Gheorghe să rămână vreodată pustiu.

În anul 1992, la inițiativa și cu implicarea Preasfinţitului Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la acea vreme, mănăstirea a fost redeschisă, formându-se aici o importantă obște de maici.

Începând din anul 2000, prin demersurile și osteneala Vlădicăi originar din aceste locuri și a credincioșilor de atunci, a fost ridicată noua biserică, așezată sub ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Alături de racla în care sunt așezate fragmente ale cinstitelor moaște ale mai multor sfinți, între odoarele locașului de cult se numără și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, așezată în incinta bisericii mari a vetrei monahale.

De-a lungul timpului au fost înființate mai multe ateliere: un atelier de sculptură, unul de pictură, unul de croitorie, o prescurărie, maicile fiind implicate și în activități tipografice și de confecționare lumânări.

În cimitirul mănăstirii, alături de primii ctitori, își doarme somnul de veci Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-Vicar al eparhiei între anii 1992 – 2004, al treilea ctitor al așezământului monahal închinat Născătoarei de Dumnezeu și cel căruia i se datorează forma actuală.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
deneme bonusu veren siteler |
sweet bonanza oyna |
casinolevant giriş |
casinolevant |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
goka |
nigeria betting |
goka |
gokabet |
vidobet |
teosbet |
teosbet |
teosbet |
gorabet |
gorabet