Salonul de Toamnă „MESSIS”, la Centrul Muzeal și Multicultural „Palatul Dornelor”

Un nou prilej de întâlnire cu frumosul, exprimat prin culoare, formă și sensibilitate artistică, a fost oferit iubitorilor de artă care au trecut pragul Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei, în după-amiaza zilei de miercuri, 21 octombrie 2026. Sub genericul „MESSIS”, peste 30 de artiști plastici din diferite regiuni ale țării și-au reunit creațiile într-o expoziție dedicată rodirii, înțeleasă nu doar ca împlinire a unui anotimp, ci și ca expresie a darurilor pe care omul este chemat să le cultive și să le împărtășească semenilor. Vernisajul Salonului de Toamnă, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a marcat începutul unei noi serii de manifestări culturale menite să apropie creația contemporană de publicul larg.

Desfășurată în cadrul proiectului cultural „Ctitorie Albastră”, expoziția a fost realizată sub curatoriatul artistului Radu Iațcu – iatzco, cu implicarea sculptorului Mircea Dăneasa și sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Lucrările de pictură, grafică și sculptură au fost reunite în spațiul monumentului istoric, restaurat și redeschis publicului în anul 2023, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi creații și perspective artistice diferite.

În deschiderea vernisajului, pr. Gabriel Herea, inspector eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a evidențiat preocuparea instituției pe care o reprezintă pentru promovarea artelor vizuale și pentru valorificarea culturală a edificiului de patrimoniu. Sfinția sa a prezentat împrejurările în care s-a conturat inițiativa curatorului Radu Iațcu; la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, proiectul, gândit inițial pentru Mănăstirea Voroneț, și-a găsit locul de desfășurare la Vatra Dornei, într-un spațiu care oferă posibilitatea întâlnirii artei cu un public numeros și divers.

Referindu-se la semnificația titlului „MESSIS”, părintele inspector Gabriel Herea a explicat că termenul latin face trimitere la rodire, o realitate care depășește înțelesul propriu al anotimpului și poate fi privită ca expresie a vocației omului de a împărtăși darurile primite de la Dumnezeu. „E toamnă și de asta e rod, de asta e gândul spre rod. Dar rodul este o caracteristică a tuturor anotimpurilor. Rodul face parte din destinul nostru, face parte din ceea ce suntem dăruiți de Dumnezeu să dăruim la rândul nostru celor din jur. Când vorbim despre volum, culoare, expresie plastică, vorbim despre simbol, vorbim despre întipărirea elementelor esențiale pentru cultura noastră în culoare, în pânză, în sculptură.”

În continuarea întâlnirii, sculptorul Mircea Dăneasa a vorbit despre relația dintre tradiție și înnoire, subliniind că originalitatea artistică presupune cunoașterea și asumarea experienței generațiilor anterioare. Artistul a evidențiat importanța profesionalismului și a responsabilității creatorului față de valorile culturale pe care le moștenește și le transmite mai departe. Domnia sa și-a exprimat dorința ca Vatra Dornei să devină un reper cultural al artelor vizuale, un spațiu în care artiștii să se întâlnească și să contribuie la dezvoltarea vieții culturale. Totodată, a evidențiat dimensiunea spirituală a creației, arătând că menirea artei nu se limitează la expresia estetică, ci privește și responsabilitatea omului față de propria existență și față de veșnicie.

Arhitecta și artista Alexandra Demian, venită din București, a împărtășit bucuria reîntâlnirii cu ținutul Dornelor, evocând liniștea peisajului montan și frumusețea patrimoniului arhitectural al Bucovinei. Experiența sa profesională și apropierea de pictură din ultimii ani au conturat o perspectivă asupra modului în care memoria locurilor, călătoriile și întâlnirile dintre oameni pot deveni izvoare de inspirație artistică.

Un alt invitat al vernisajului a fost Liviu Șoptelea, artist plastic din Botoșani și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Acesta a prezentat câteva dintre manifestările culturale organizate în orașul său, între care Salonul Național „Interferențe”, „Arta la Feminin” și Bienala „Ștefan Luchian”, subliniind importanța continuității proiectelor expoziționale și a promovării creației contemporane.

Despre începuturile proiectului și despre posibilitățile dezvoltării sale a vorbit Radu Iațcu – iatzco, inițiatorul și curatorul expoziției. Născut la Suceava, cu experiență profesională și artistică dobândită atât în țară, cât și în Franța, unde a locuit aproximativ zece ani, acesta a povestit că ideea unei expoziții s-a conturat în urma unei vizite la Mănăstirea Voroneț. Ulterior, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, proiectul a fost orientat către Centrul Muzeal din Vatra Dornei.

Curatorul a evidențiat potențialul cultural al Cazinoului Băilor, un edificiu vizitat de numeroși turiști, considerând că expunerea lucrărilor de artă într-un astfel de spațiu poate facilita întâlnirea cu un public care nu frecventează în mod obișnuit galeriile de profil. Din această perspectivă, Salonul „MESSIS” a fost gândit nu doar ca o manifestare expozițională, ci și ca începutul unei comunități artistice deschise colaborării și schimbului de experiență.

În ceea ce privește continuitatea proiectului, curatorul a amintit intenția organizării unor saloane dedicate celorlalte anotimpuri, a extinderii participării artiștilor din țară și din străinătate, precum și a includerii unor noi forme de expresie artistică, între care pictura pe sticlă și vitraliile. De asemenea, a fost evocată posibilitatea organizării unor ateliere de pictură și a constituirii unui club artistic, care să încurajeze întâlnirile și colaborarea dintre creatori.

Vernisajul a oferit prilejul întâlnirii și cu sculptorul Gheorghe Munteanu, venit din Tulcea, ale cărui lucrări au completat secțiunea dedicată sculpturii. Artistul a evocat legătura dintre creație, credință și responsabilitatea față de talentul primit, amintind influența profesorului său, Alexandru Ghinevici, în formarea propriei concepții despre artă.

Întâlnirea a continuat cu reflecții asupra sensului artei contemporane, asupra raportului dintre tradiție și înnoire și asupra responsabilității creatorului față de public. Dincolo de mesajele transmise de artiști, manifestarea a oferit și publicului posibilitatea de a descoperi noi perspective asupra creației plastice. Între cei prezenți s-au numărat elevi ai  instituțiilor de învățământ din municipiu alături de cadre didactice, dar și iubitori de artă din județ.

Prin organizarea Salonului de Toamnă „MESSIS”, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a continuat demersurile de valorificare a patrimoniului prin cultură, oferind artiștilor un spațiu de exprimare, iar vizitatorilor prilejul de a descoperi bogăția și diversitatea creației contemporane.

Irina Ursachi