Răsari asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.
Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
(Mihai Eminescu, Poezii, Editura Minerva, 1982, vol. 3, p. 21; în volumul Irina Nicolaescu, Sergiu I. Nicolaescu, Rugăciunile poeţilor, Antologie de poezie religioasă românească, ediţia a II-a, Editura Paralela 45, Piteşti, 2002, pp. 131-132)