Program liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic – 23-28 octombrie 2020

program_liturgic_bun

În perioada 23 – 28 octombrie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, săvârşind Taina Hirotoniei pentru candidații care au reușit la examenul de capacitate preoțească, cu excepția părintelui arhidiacon Siluan Bouleanu, şi hirotesii, după cum urmează:

23 octombrie: 
– hirotonie întru diacon: Rusu Toader; hirotonie întru preot: arhidiacon Siluan Bouleanu, pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. 

La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost hirotesit întru duhovnic ieromonahul Siluan Bouleanu, iar ieromonahul Iustinian Săvescu, secretarul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi ieromonahul Dositei Mihăilă, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală, au fost hirotesiţi protosingheli.

24 octombrie: 
– hirotonie întru diacon: Alexei Gabriel Mihai; hirotonie întru preot: diacon Rusu Toader, pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Poieni, Protopopiatul Suceava II.

25 octombrie: 
– hirotonie întru diacon: Havreliuc Pop Vasile; hirotonie întru preot: diacon Alexei Gabriel Mihai, pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Dumbrava, Protopopiatul Rădăuţi.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, ieromonahul Cozma Chircea şi ieromonahul Mina Ionescu, slujitori la Catedrala Arhiepiscopală, au fost hirotesiţi protosingheli, iar diaconii Ioan Lezeriuc şi Petru Amăriuchi au fost hirotesiţi arhidiaconi.

26 octombrie:
– hirotonie întru diacon: Bîrsan Vasile Marius; hirotonie întru preot: diacon Havreliuc Pop Vasile, pe seama Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” – Pocoleni, Protopopiatul Fălticeni.

27 octombrie:
– hirotonie întru diacon: Codină Bogdan; hirotonie întru preot: diacon Bîrsan Vasile Marius, pe seama Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Dumbrăviţa de Jos, Protopopiatul Fălticeni.

În după amiaza acestei zile, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, împreună cu părintele vicar, protosinghelul Paraschiv Dabija, şi cu părintele protopop Doru Budeanu, Protopopiatul Suceava I, a vizitat parohiile/mănăstirile Pătrăuţi, Părhăuţi şi Ilişeşti.

28 octombrie:
– hirotonie întru diacon: Onea Marian Ştefan; hirotonie întru preot: Codină Bogdan, pe seama Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Ierarh Nicolae” – Mereşti, Protopopiatul Rădăuţi.