Cuvintele rostite de Însuși Mântuitorul, regăsite în textul Sfintei Evanghelii din Duminica Cincizecimii, „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”, au fost prilej de întărire în credință și nădejde la ceas de mare sărbătoare, Praznicul Împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh, pentru credincioșii aflați la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Pentru a sărbători ziua de naștere a Bisericii, așezământul monahal care adăpostește moaștele tânărului negustor din Trapezunt martirizat în urmă cu aproape șapte secole la Cetatea Albă s-a bucurat în Duminica Rusaliilor, 8 iunie 2025, de binecuvântare arhierească.
În mijlocul credincioșilor și a obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, nu înainte de a se închina la cinstitele moaște ale ocrotitorului Cetății Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost așezată în dimineața acestei zile pentru închinarea pelerinilor în baldachinul împodobit aflat sub teii din curtea așezământului monahal. Din soborul slujitor au făcut parte și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, precum și slujitori ai mănăstirii și ai Catedralei Arhiepiscopale.
În Duminica a opta după Sfintele Paști, slujba a fost săvârșită pe un podium special amenajat, sub streașina bisericii monument cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfântul Mare Mucenic Ioan de la Suceava”. În preajma slujitorilor a fost așezată o icoană deosebită cu reprezentarea Preasfintei Treimi, dar și ramuri de tei pregătite de obștea așezământului pentru a fi binecuvântate la finalul Sfintei Liturghii.
În a cincizecea zi după Coborârea Mântuitorului la iad pentru a birui moartea prin moartea Sa, când este prăznuită liturgic revărsarea Duhului Sfânt în chip de limbi ca de foc asupra apostolilor, răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de pr. Ionuţ Lucian Tablan Popescu.
În timpul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură, în cadrul căruia a fost subliniat faptul că harul Duhului Sfânt se revarsă în inimile tuturor credincioșilor încă de la primirea Tainei Botezului, a fost rostit de pr. Ioan Irimia de la Parohia „Învierea Domnului” Suceava. Evocând mărturii despre Adevărata Biserică a lui Hristos, atât ale sfinților, precum și ale unor convertiți la Ortodoxie din secolul al XX-lea, părintele oaspete a punctat faptul că prin botezul a 3000 de suflete, care au crezut în Fiul lui Dumnezeu întrupat în urma predicii Sfinților Apostoli, inspirați de Duhul Sfânt, istoria Bisericii se bucură de o cincizecime continuă.
În continuare, întâistătătorul eparhiei, alături de preoți din soborul slujitor, potrivit rânduielii bisericești, a oficiat slujba Vecerniei plecării genunchilor, citind cele șapte rugăciuni care amintesc de darurile primite de Sfinții Apostoli de la Sfântul Duh, pentru sfințirea ramurilor de tei.
Amintind faptul că reînnodarea firului vieții monahale în cadrul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, lăcașuri de cult desființate sau închise de-a lungul vremii, a fost o prioritate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic încă de la instalarea în scaunul arhiepiscopal în anul 2020, arhid. Vasile Demciuc, consilier al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Centrului Eparhial Suceava, a anunțat un eveniment deosebit. În numele părintelui stareț, arhim. Serafim Grigoraș, acesta i-a invitat pe toți cei prezenți la slujba de sfințire a locului pe care se va ridica biserica de zid a Schitului Mănăstioara-Udești, așezământ aflat sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Slujba va fi săvârșită duminica viitoare, 15 iunie 2025, începând cu ora 18:00, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu mai mulți preoți și diaconi.
Reînființarea schitului de călugări „Mănăstioara” – Udești a fost hotărâtă în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial din data de 11 august 2021. Locașul de cult, a cărui biserică din lemn de o valoare deosebită, cu hramurile Intrarea Maicii Domnului în Biserică și Schimbarea la Față a Domnului, se bucură de un amplu proces de conservare și consolidare, se află în perimetrul în care, la mijlocul secolului al XV-lea, mai precis la 15 octombrie 1451, Bogdan al II-lea, domnul Țării Moldovei și tatăl lui Ștefan cel Mare, a fost ucis de Petru Aron. „Potrivit tradiției istorice, după drama de la Reuseni, tânărul Ștefan s-ar fi ascuns în pădurea Plăvălari, în scorbura unui stejar. Din acest arbore s-ar fi construit ulterior o biserică, în jurul căreia s-a edificat și un schit de călugări.”
Mulțumind celor care au luat cuvântul, chiriarhul locului a subliniat că pe site-ul arhiepiscopiei poate fi lecturată exegeza pregătită pentru textul scripturistic al acestei zile și a dat citire Decalogului la Duminica Pogorârii Sfântului Duh, în cadrul căruia a reamintit „rolul important al Mângâietorului de a-L face prezent în inimile și viețile noastre pe Mântuitorul Hristos întru Tatăl și de a ne însoți în drumul nostru spre desăvârșire, ca astfel să devenim teofori, hristofori și pnevmatofori”.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a binecuvântat prin stropire cu apă sfințită ramurile de tei care au fost împărțite credincioșilor. Alături de aceste simbolice daruri și de binecuvântarea arhierească, cei prezenți au simțit și bucuria întâlnirii cu Sfântul Mare Mucenic Ioan, mare făcător de minuni și grabnic ajutător.
Irina Ursachi