Pelerinaj cu racla moaștelor Sfântului Ioan cel Nou pe străzile municipiului Suceava

dsc08387

„Căutăm sprijin și ajutor la oameni. La cei din familie, la medici, la autorități, la specialiști. Vin însă vremuri când, oricât ne-am uita în jur, nu găsim suficient ajutor. Și câteodată mai devreme, alteori, din păcate, ceva mai târziu, ne ridicăm privirea în Sus. Aşa ar trebui  să facem şi noi, mângâiaţi fiind aici, în Cetatea Sucevei, de Dumnezeu, cu prezența, binecuvântarea și mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Duminica Ortodoxiei, începând cu ora 15:00, icoana și racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost purtate în cântări şi rugăciuni pe străzile municipiului Suceava, astfel încât să aducă liniște și mângâiere credincioșilor și să le întărească acestora credința în această perioadă de grea încercare.

Un sobor de preoți și diaconi de la Catedrala Arhiepiscopală, condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a însoțit racla cu moaștele Sfântului mare făcător de minuni şi ocrotitor al Sucevei.

Procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan a început de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava și s-a îndreptat către toate bisericile municipiului. La Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou și la căminul de bătrâni din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ierarhul a înălțat rugăciuni pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical, precum și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul împreună cu starețul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, arhim. Serafim Grigoraș, și părinți de la Catedrala Arhiepiscopală, au oferit din florile aduse la racla sfântului cadrelor medicale și celor care poartă de grijă bolnavilor în această perioadă dificilă.

În cuvântul rostit la finalul procesiunii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a evidențiat cât de important este ajutorul desăvârșit trimis de Dumnezeu: „Atunci când suntem într-un necaz, într-o nevoie, într-o primejdie, ne uităm în jur și căutăm ajutor, sprijin, susținere, întărire, soluții. Câteodată găsim, altădată nu. Căutăm sprijin și ajutor la oameni. La cei din familie, la medici, la autorități, la specialiști. Vin însă vremuri când, oricât ne-am uita în jur, nu găsim suficient ajutor. Și câteodată mai devreme, alteori, din păcate, ceva mai târziu, ne ridicăm privirea în Sus. Aşa ar trebui  să facem şi noi, mângâiaţi fiind aici, în Cetatea Sucevei, de Dumnezeu, cu prezența, binecuvântarea și mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.”

Episcopul-Vicar a vorbit și despre mucenicia Sfântului Ioan. „Altădată, tot într-o cetate, Sfântul era târât pe jos de un cal și capul lui era lovit de pietre, era batjocorit, era scuipat, era înjosit. Au venit însă zile în care același sfânt, același om, același trup este purtat cu cinste, cu evlavie, însoțit de rugăciuni, de cântări, de oameni care se închină, de oameni care îi cer ajutorul. De ce facem asta? Pentru că am simțit, pentru că am văzut, pentru că este evident ajutorul Sfântului Ioan.”

Preasfinția Sa a amintit faptul că nu este prima dată când icoana și racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava aduc bucurie și binecuvântare credincioșilor pe străzile județului Suceava.  „Acum exact un an, pe final de martie, în plin început de stare de urgență și de carantină în Suceava, Sfântul Mare Mucenic Ioan a ieșit prima dată în oraș. Tot în același scop, pentru a aduce mângâiere, liniște și bucurie, au ieșit sfintele moaște la finalul anului trecut, de data aceasta în întreg județul. Și acum, în zi importantă pentru noi, pentru Biserica Ortodoxă, în Duminica Ortodoxiei, în care Dumnezeu ne-a binecuvântat și cu vreme bună după vreo trei zile de timp neprielnic, (…) am ieșit cu Sfântul Ioan pentru că am avut în minte ce s-a întâmplat dățile trecute; neprogramat, nemăsluit, nelucrat de cineva dinadins s-a văzut că după ce Sfântul Ioan a binecuvântat cu prezența Sa străzile, oamenii și cele două instituții, spitalul nou și spitalul vechi, parcă s-a mai potolit boala. Parcă virusul a mai fost constrâns. Și aceasta este lucrarea sfinților, aceasta este lucrarea lui Dumnezeu prin sfinți. Binecuvântare, liniște, mângâiere, ajutor, vindecare și multă speranță. Dumnezeu lucrează prin sfinții săi și Dumnezeu și sfinții Săi lucrează prin oameni.”

Irina Ursachi