Parohia „Sfântul Dumitru” din Rădăuți a trăit duminică, 1 noiembrie 2026, bucuria unui nou început, prin instalarea părintelui Mihai Apetroae ca paroh. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, evenimentul a reunit un sobor de slujitori, în frunte cu părintele protoiereu Constantin Oprea al Protopopiatului Rădăuți, alături de credincioșii comunității, în rugăciune și recunoștință, la acest altar cu istorie.
Sunt momente în viața unei parohii în care privim cu recunoștință spre ceea ce s-a împlinit și cu nădejde spre lucrarea care ne stă înainte. Un asemenea moment trăim astăzi, în această biserică a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, atât de apropiată sufletului multor generații de rădăuțeni.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, părintele Mihai Apetroae primește ascultarea de preot paroh al acestei comunități. Îl întâmpinăm cu inimă deschisă și ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască înțelepciune, răbdare și dragoste pentru fiecare suflet încredințat păstoririi sale. Totodată, aducem mulțumire părintelui Ciprian-Augustin Juravle, care va continua să slujească aici, alături de noul părinte paroh, spre binele aceleiași familii duhovnicești.
Cuvântul Sfântului Apostol Pavel ne ajută să înțelegem sensul acestei zile: „Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (I Corinteni 3, 6). Fiecare slujitor își aduce osteneala, dar rodirea vine de la Dumnezeu. Cu acest gând primim și noi rânduiala de astăzi, cinstind ceea ce s-a zidit și asumându-ne ceea ce avem de împlinit împreună.
Ne aflăm într-un lăcaș care poartă o parte din istoria acestei urbe. Ridicată în anul 1886 de comunitatea evanghelică germană, această biserică a devenit lăcaș de cult ortodox în anul 1942, fiind sfințită de Mitropolitul Tit Simedrea. Din anul 1947, ea a căpătat statutul de biserică parohială. Între zidurile ei s-au rugat oameni în vremuri de pace și în ani de încercare, militari și elevi ai Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, familii întregi care și-au încredințat lui Dumnezeu bucuriile și durerile.
Istoria unei biserici se păstrează în documente și în frumusețea zidurilor, dar și în memoria oamenilor: în locul unde au fost botezați copiii, unde au primit binecuvântarea cununiei, unde și-au petrecut părinții și unde au găsit puterea de a merge mai departe. De aceea, venim înaintea acestei comunități cu respect pentru legăturile ei sufletești și pentru tot ceea ce timpul a așezat aici.
Îi pomenim cu recunoștință pe slujitorii de odinioară, între care amintim pe părinții Ioan Vataman, Ioan Boghean și Zaharia Fărtăiș. Un loc aparte în istoria mai apropiată îl are părintele Vasile Juravle, venit aici în anul 1983. De numele său se leagă lucrări importante de refacere și înfrumusețare a bisericii și a casei parohiale, precum și pictarea în frescă a interiorului, între anii 1985 și 1988. Toate acestea au cerut stăruință și sprijinul unor credincioși care au înțeles să fie aproape de biserica lor.
Îngăduiți-mi să adaug și un gând personal. Părintele Vasile Juravle este originar din Straja, dintr-o familie de oameni vrednici și respectați în satul nostru, unde și eu slujesc de unsprezece ani. Această legătură mă face să rostesc mulțumirea de astăzi cu o apropiere sufletească aparte. Cinstim osteneala părintelui și sprijinul familiei sale, toate acele jertfe care însoțesc viața preoțească și care, de multe ori, rămân cunoscute numai de Dumnezeu.
Părintele Ciprian-Augustin Juravle și-a început slujirea aici în anul 1999, ca diacon, apoi, din anul 2001, ca preot coslujitor, iar din 2017 a purtat răspunderea de paroh. Sunt mulți ani de prezență în viața acestei comunități, de slujbe, de întâlniri și de griji împărtășite cu dumneavoastră.
Îi mulțumim pentru lucrarea pastorală și pentru grija față de patrimoniul parohiei. Restaurarea catapetesmei, lucrările la acoperiș, înnoirea instalațiilor și amenajarea spațiilor pentru copii sunt câteva dintre împlinirile care merită amintite. Alături de acestea stau activitățile catehetice, școlile de vară, colaborările cu instituțiile de învățământ și sprijinul oferit celor vulnerabili, inclusiv copiilor cu cerințe educaționale speciale, bolnavilor și vârstnicilor.
Părinte Ciprian, vă mulțumim pentru binele săvârșit și pentru osteneala depusă împreună cu familia și cu oamenii care v-au fost aproape. Faptul că veți continua să slujiți în această biserică este un temei de continuitate și un sprijin pentru lucrarea care începe astăzi. Cunoașterea oamenilor și experiența dobândită aici pot aduce mult folos în împreuna-slujire cu părintele Mihai.
Noul părinte paroh vine, la rândul său, cu o experiență pastorală care ne îndreptățește la încredere. A slujit la Grănicești, apoi, din anul 2013, la Horodniceni, unde a avut de purtat grija unei biserici monument istoric, rămasă multă vreme închisă din pricina degradării. Împreună cu enoriașii și cu sprijinul celor care s-au alăturat, a susținut lucrările prin care lăcașul a fost redat slujirii, fiind sfințit în anul 2018 de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Memoriul său de activitate vorbește și despre apropierea de copii prin cateheză, despre cercetarea bolnavilor, ajutorarea familiilor nevoiașe și sprijinirea așezămintelor sociale. Sunt lucrări care arată disponibilitatea de a aduna oameni în jurul unui bine comun.
Părinte Mihai, primiți astăzi o comunitate cu istorie, cu sensibilități și cu multe daruri. Înainte de orice proiect, vă așteaptă întâlnirea cu oamenii. Ascultați-i, cunoașteți-le familiile și aveți răbdare cu felul în care fiecare își exprimă credința, neliniștea sau speranța. Încrederea se zidește prin apropiere statornică și prin cuvânt ținut.
Sfântul Grigorie Teologul arată, în cuvântarea sa despre slujirea preoțească, faptul că păstorul trebuie să se curățească el însuși pentru a-i curăți pe alții și să se apropie de Dumnezeu pentru a-i apropia și pe ceilalți de El (Cuvântarea a II-a, 71). Este un îndemn care ne privește pe toți slujitorii: ceea ce dorim să trezim în sufletele oamenilor trebuie să cultivăm mai întâi în propria viață.
În vremurile noastre, preotul paroh întâlnește multă singurătate, familii încercate, tineri cu întrebări și oameni care nu mai știu cui să-și spună durerea. Are nevoie de discernământ pentru a înțelege, de blândețe pentru a se apropia și de curaj pentru a mărturisi adevărul credinței. Credincioșii au nevoie să știe că părintele lor se roagă pentru ei și că îl pot găsi aproape atunci când le este greu.
De aceea, în centrul tuturor preocupărilor trebuie să rămână Sfântul Altar. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „preoția se săvârșește pe pământ, dar are rânduiala celor cerești” (Despre preoție, III, 4). Din această conștiință se naște grija pentru Sfânta Liturghie, pentru pregătirea slujbelor, pentru spovedanie și pentru îndrumarea fiecărui credincios. De aici își primesc puterea și cateheza, și milostenia, și toate celelalte lucrări ale parohiei.
Rânduiala de astăzi urmărește o înviorare a vieții liturgice și o dezvoltare a activității pastoral-misionare. O comunitate cu o asemenea moștenire are puterea să primească inițiative potrivite nevoilor ei și să le facă roditoare. Reînnoirea cere respect pentru ceea ce există, dar și disponibilitatea de a răspunde unor nevoi noi: o cateheză mai apropiată de întrebările tinerilor, o legătură mai strânsă cu școala, o cercetare atentă a celor singuri și o participare tot mai conștientă la viața liturgică.
În această lucrare, părintele Mihai și părintele Ciprian au daruri și experiențe care se pot întregi frumos. Am convingerea că vor găsi calea unei colaborări frățești, cu respect reciproc și cu preocupare sinceră pentru binele parohiei. Oamenii simt unitatea slujitorilor lor și primesc din ea liniște și încredere.
În calitate de protoiereu, prețuiesc dialogul deschis și buna înțelegere cu părinții. Pe noul paroh îl cunosc, deocamdată, mai puțin, însă privesc cu încredere spre lucrarea sa și spre colaborarea pe care o vom construi. Am convingerea că rânduiala așezată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic va aduce rod bun, prin asumarea ei cu seriozitate și dragoste. Din partea Protopopiatului Rădăuți, părinții și comunitatea vor găsi disponibilitate pentru dialog și sprijin în împlinirea lucrărilor folositoare.
Un gând de prețuire se îndreaptă și către familiile preoților. Soția și copiii cunosc adesea cel mai bine grijile, renunțările și oboseala care însoțesc această slujire. Sprijinul lor discret și exemplul unei vieți așezate sunt de mare folos comunității. Răspunderea pastorală și administrativă rămâne încredințată preoților, potrivit ascultării fiecăruia și rânduielii bisericești. Cei care le sunt aproape îi ajută cu adevărat susținând buna înțelegere și respectând aceste responsabilități, astfel încât inițiativele și eventualele nelămuriri să fie aduse la un dialog direct, cu pace și bună-cuviință.
Iubiți credincioși, vă mulțumim pentru dragostea cu care ați păstrat această biserică și pentru tot sprijinul oferit slujitorilor ei. Fiecare dar, fiecare zi de muncă, fiecare rugăciune și fiecare copil adus de mână la slujbă au contribuit la viața acestei parohii.
Vă îndemn să-i înconjurați pe amândoi părinții cu respect și rugăciune. Păstrați recunoștința pentru părintele Ciprian și oferiți-i părintelui Mihai răgazul și încrederea de care are nevoie pentru a vă cunoaște. Aduceți-vă darurile în slujba comunității și vorbiți cu părinții despre ceea ce vă preocupă. O parohie crește atunci când oamenii ei învață să poarte împreună grijile și să se bucure împreună de împliniri.
Ne dorim ca fiecare să găsească aici un loc de rugăciune și de apropiere: copilul să fie primit cu răbdare, tânărul să poată pune întrebări, familia încercată să găsească îndrumare, iar omul singur să simtă că cineva îl așteaptă și îl pomenește înaintea lui Dumnezeu.
Părinte Mihai, Dumnezeu să vă întărească în ascultarea primită! Părinte Ciprian, Dumnezeu să vă răsplătească osteneala și să vă dăruiască putere pentru slujirea pe care o continuați! Amândurora vă dorim bucuria unei frățietăți lucrătoare, prin care credincioșii să se întărească în credință și în dragoste.
Iar Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul acestui sfânt lăcaș, să mijlocească pentru întreaga comunitate, pentru slujitori și familiile lor, pentru ctitori și binefăcători, pentru cei de față și pentru cei care au trecut la Domnul, lăsându-ne această moștenire.
Să ne ajute Dumnezeu ca, peste ani, oamenii să-și amintească de slujirea noastră spunând simplu: „Ne-au fost aproape și ne-au ajutat să-L găsim pe Hristos.” Iar în această biserică, fiecare suflet să simtă că este așteptat, iubit și purtat în rugăciune.
