Manifestările prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la Marea Serbare de la Putna au continuat cu un Concert organizat de Centrul Cultural „Bucovina”

La împlinirea a 150 de la marea „Serbare de la Putna”, moment istoric pentru definirea identității românești, manifestările aniversare sunt in plină desfășurare la Mănăstirea Putna – „Ierusalimul neamului românesc”. Concertul organizat de Centrul Cultural „Bucovina” a reunit în această după amiază iubitori de poezie și folclor, interpreți de muzică populară, instrumentiști, actori, dansatori și buciumași din cuprinsul județului Suceava și nu numai.

Invitații speciali, actorii Vlad Rădescu, cel care a jucat în filmul „Ciprian Porumbescu”, George Mihăiță și Horațiu Mălăele Jr., precum și instrumentistul Adrian Naidin – violoncel, au adus zâmbete pe chipul celor prezenți, împletind momentele amuzante cu cele muzicale, dar și cu cele poetice.

Reprezentanți ai folclorului autentic au fost Grupul Vocal „Ai lui Ștefan, noi oșteni” din Vicovu de Sus și solistele Silvia Mleșniță și Mariana Maloș.

Interpretări de o rară sensibilitate au fost susținute și de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul Folcloric „Arcanul” din Fundul Moldovei, Grupul Folcloric „Obcina Stânișoarei” din Mălini și Taraful „Obcina” din Municipiul Suceava.

I-au încântat pe ascultători și Fanfara „Trandafirul” din Calafindești, Grupul Folcloric „Arcanul Bătrânesc” din Frătăuții Noi și Ansamblul Folcloric „Flori de Bucovina” din Sadova.

Formațiile de dansuri „Cetina” din Vama și „Plaiurile Pojorâtei”, alături de Grupurile „Străjerii” din Dolheștii Mici și „Flori Vicovene” din Vicovu de Sus au animat spectatorii.

Cei prezenți s-au bucurat de momente artistice deosebite, încărcate de poezie și cântec, având ocazia să admire portul popular specific fiecărei zone reprezentate în cadrul concertului.

Spectacolul „150 de ani de la Serbarea de la Putna” organizat de Centrul Cultural „Bucovina” s-a desfășurat pe o scenă special amenajată în apropierea așezământului monahal, în prezența pelerinilor și a tinerilor veniți din toate colțurile țării și de peste graniță.

Irina Ursachi